Parlamentarii renunţă la blindarea imunităţii. Noile prevederi din statut au fost eliminate

Întărirea imunităţii parlamentare a fost abandonată de deputaţi şi senatori. Potrivit România TV, prevederea conform căreia magistraţii erau obligaţi să transmită către legislativ date din dosar pentru a avea acordul arestării preventive a fost eliminată din proiectul Statutului parlamentarilor.
Romania TV
18 ian. 2013, 10:42
Parlamentarii renunţă la blindarea imunităţii. Noile prevederi din statut au fost eliminate

Pe lângă renunţarea la pretenţia de a avea acces la datele din dosar, parlamentarii ar fi eliminat din proiectul de Statut şi reglementarea conform căreia ministrul Justiţiei ar fi trebuit să se prezinte în faţa plenului pentru a explica cererea de arestare preventivă, precum şi protejarea deputaţilor şi senatorilor citaţi ca martori.

Potrivit propunerilor iniţiale, magistraţilor le-ar fi fost imposibil să mai citeze parlamentarii în calitate de martor dacă informaţiile solicitate făceau trimitere la perioada exercitării mandatului parlamentar.

Eliminarea tuturor acestor prevederi nu are încă niciun efect întrucât proiectul de Statut va intra abia luni în dezbaterea comisiei de specialitate.

DailyBusiness
Gigi Becali, scut pentru David Popovici. Mesaj dur pentru CTP: „Trebuie să bagi capul în pământ și să nu sufli în fața campionului olimpic!”
Spynews
Marius Niţă i se alătură Geaninei Ilieş la pupitrul Ştirilor Antena Stars
Bzi.ro
Cum arată Andreea Esca în costum de baie, la 52 de ani! Vedeta și-a lăsat fanii mască! – FOTO
Fanatik.ro
Lidl aduce iarăși la raft, de luni, 13 ianuarie 2025, produsele pe care toți românii se înghesuie să le cumpere. Se vor vine pe bandă rulantă
Capital.ro
Călin Georgescu, interzis! CCR îi distruge visul pentru Cotroceni: E mult mai grav
Playtech.ro
Tratament inuman la centrele de minori din Târgu Mureș: copiii cu dizabilități sunt încuiați pe dinafară, li se dau medicamente expirate
DailyBusiness
Metoda finlandeză de încălzire. Cum poți avea o casă călduroasă fără a cheltui prea mulți bani pe facturi
Adevarul
Criza energetică din Transnistria, urmată de cererea privind integrarea regiunii pro-ruse în Federația Rusă ANALIZĂ
wowbiz.ro
Detalii bombă despre bebelușul Monicăi Gabor și al lui Mr. Pink! Când a născut, de fapt, fosta soție a lui Irinel Columbeanu și cum arată acum? | EXCLUSIV
Spynews
Ce cuvinte trebuie să rostești pentru a atrage banii în viața ta. Cum poți manifesta abundența
Spynews
Cum arată mașina care poate sări peste gropile din asfalt. Cu cât se vinde un astfel de vehicul
Evz.ro
Orașul din România, plin de slovaci. Istorie zbuciumată
Ego.ro
Cum arată casa Ilinei Pârvu de la Visuri la Cheie, după ce a fost renovată de PRO TV
Prosport.ro
FOTO. Andreea Bălan, ce apariție în Australia! Vedeta a atras toate privirile
kanald.ro
Descoperire macabră în Bragadiru. O femeie a fost găsită fără suflare, cu o lovitură la cap, într-un depozit de fier vechi
Cancan.ro
Alertă „freezing rain” în București. Pe ce dată plouă cu gheață, potrivit meteorologilor Accuweather
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
EL îl va înlocui pe Călin Georgescu. Decizia care detonează România: Nu concurent, în locul lui!
StirileBZI
Aceste vouchere nu s-au tăiat în 2025! Cine primește tichete de 280 de lei
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume, imagini în costum de baie
stirilekanald.ro
Andrei, băiatul de 15 ani ucis în bătaie de prieteni, dus pentru ultima dată acasă. Bunica îl plânge cu lacrimi amare: „A fost abandonat de mamă și de tată”
substantial.ro
Joe Biden l-a decorat pe Papa Francisc cu Medalia prezidențială a libertății
MediaFlux
DECIZIA ANULUI 2025! Lista sporurilor luate în calcul la pensie
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adio, aventură! Bun venit, plictiseală: noul simbol al succesului