Oficial german, înaintea întâlnirii de la Bruxelles: Mulţi nu înţeleg gravitatea situaţiei

Optimismul privind summit-ul UE de joi şi vineri, la care liderii europeni ar trebui să stabilească un plan decisiv de soluţionare a crizei, ar trebui temperat, spune un oficial german. El a afirmat că "mulţi protagonişti încă nu au înţeles cât de serioasă este situaţia".
Romania TV
08 dec. 2011, 09:11
Oficial german, înaintea întâlnirii de la Bruxelles: Mulţi nu înţeleg gravitatea situaţiei

Trebuie să spun că sunt mai pesimist decât săptămâna trecută în privinţa încheierii unui acord. Mulţi protagonişti încă nu au înţeles cât de serioasă este situaţia. Pesimismul meu reflectă imaginea generală pe care o observ în acest moment, cu instituţii şi state membre care vor trebui să-şi schimbe poziţia pe multe chestiuni pentru a face posibil noile reglementări pe care dorim să le introducem în tratat„, a declarat oficialul german, sub protecţia anonimatului, potrivit Mediafax.

Gravitatea situaţiei este subliniată şi de volumul împrumuturilor accesate de băncile europene de la Banca Centrală Europeană în luna noiembrie şi în ultimele zile, cu mult mai ridicate faţă de normal, situaţie care reflectă problemele de finanţare din sector.

Băncile italiene au împrumutat în noiembrie 153,2 miliarde euro de la BCE prin programele de lichiditate de urgenţă, faţă de 111,3 miliarde euro în octombrie, respectiv 41,3 miliarde euro în iunie.

Băncile din zona euro au accesat miercuri peste 50 miliarde de dolari în cadrul primei operaţiuni de finanţare în monedă americană derulată de BCE după ce marile bănci centrale ale lumii au intervenit concertat prin scăderea costurilor împrumuturilor în dolari pentru instituţiile de credit. Analiştii estimau că băncile vor accesa numai 10 miliarde de dolari în prima astfel de operaţiune.

În plus, surse oficiale susţin că guvernul german va reactiva săptămâna viitoare un fond de urgenţă destinat salvării băncilor, înfiinţat la apogeul crizei financiare mondiale din 2008.

Cu toate acestea, pieţele păreau relativ încrezătoare în privinţa summit-ului, înainte ca declaraţiile pesimiste ale oficialului german să descurajeze invesittorii.

Preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi cancelarul german Angela Merkel i-au prezentat miercuri preşedintelui Consiliului UE, Herman Van Rompuy, propunerile de modificare a Tratatului UE pentru a include controale bugetare mai stricte şi sancţiuni drastice pentru statele care nu respctă normele europene.

Totodată, Merkel a discutat telefonic despre criză cu preşedintele SUA, Barack Obama, cei doi stabilind că este nevoie de o soluţie credibilă şi de durată, potrivit Casei Albe.

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Băutura care are rolul de a preveni apariția unui AVC. E una dintre cele mai consumate din lume și e recomandată de medicul Vlad Ciurea
Capital.ro
Amendă pentru românii care folosesc numerar. Obligația legală când ai bani cash. Fiscul nu mai iartă
Playtech.ro
Oraşul din afara ţării populat de români. Aici sunt peste 500.000 de cetăţeni de-ai noştri
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Orban o abandonează pe Lasconi și n-o mai susține în alegeri: „N-are nicio șansă”. Pe cine mizează acum
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
BCR, sfaturi financiare de Sărbători. Cum pot românii să economisească
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Criminalul din Băleni, care a ucis și batjocorit o femeie de 80 de ani, a fost trimis în judecată! Ce a făcut acesta după ce i-a luat viața bătrânei
Cancan.ro
Bianca Drăgușanu, GOALĂ în public! S-a dezbrăcat în fața celor prezenți și apoi și-a... GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor de care românii s-au despărțit cu durere. A fost cel mai bun. Nu poate fi uitat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Cât de periculoasă este vopseaua de ouă. Atenționarea specialiștilor pentru sănătatea noastră
MediaFlux
Taxa ”ascunsă” la plata cu cardul. La ce trebuie să fim atenți
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai