Prognoza meteo 20 februarie. La noapte cerul va prezenta înnorări și vor fi ploi slabe, local în Banat, sudul Crișanei, iar mai ales spre dimineață și în nordul Olteniei și al Munteniei și în sudul Moldovei și doar cu totul izolat în celelalte regiuni. În Transilvania se vor semnala precipitații mixte și vor fi condiții de polei, iar în Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură și izolat în restul zonelor montane vor predomina ninsorile. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -4 și 6 grade. Izolat se va semnala ceaţă.
București. Cerul se va înnora treptat, iar spre dimineață vor fi condiții de ploaie slabă. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimă va fi de 2…4 grade.
Prognoza meteo 20 februarie – DUMINICA
În Țară
Vremea se va răci accentuat în sud, sud-est și în centru, însă în cea mai mare parte a țării valorile termice se vor situa ușor peste mediile multianuale ale perioadei. Pe parcursul zilei, nebulozitatea va fi persistentă și vor fi precipitații slabe, mai ales ploi, pe arii relativ extinse în Oltenia, Muntenia și sudul Moldovei și local în Banat și Dobrogea, iar în Transilvania, precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță și ninsoare. În Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură și izolat în restul masivelor montane va ninge slab. În celelalte regiuni cerul va fi temporar noros și numai izolat vor fi posibile precipitații slabe. Noaptea, cerul va fi variabil, cu unele înnorări în nord-vestul țării, dar numai pe arii restrânse se vor semnala precipitații – ninsori la munte și mai ales ploi în zona joasă, iar îndeosebi în sud și sud-est, pe alocuri se va forma ceață sau nebulozitate joasă. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări locale în zona montană înaltă, cu precădere în Carpaţii Orientali, unde rafalele vor depăși 70…80 km/h, spulberând zăpada, dar temporar și la intensitate mult mai redusă și în nord-vest. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 și 11 grade, iar cele minime între -6 și 4 grade, potrivit ANM.
București
Vremea se va răci accentuat față de ziua precedentă. Cerul va prezenta înnorări, iar mai ales în prima parte a zilei trecător va ploua slab. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 7…9 grade, iar cea minimă de 0…1 grad. Noaptea vor fi condiţii de ceaţă.
Citeşte şi: Patru sectoare ale Capitalei, fără apă caldă şi căldură după explozia de la CET Grozăveşti
Prognoza meteo LUNI
În Țară
În cea mai mare parte a țării vremea se va încălzi față de ziua precedentă, astfel că temperaturile maxime se vor încadra între 6 şi 15 grade, iar cele minime între 0 și 6 grade, mai scăzute în depresiuni spre -4…-3 grade. În jumătatea de nord-vest, cerul va fi mai mult noros, iar aria ploilor se va extinde treptat. La munte se vor semnala precipitaţii mixte, predominant ninsori la altitudini de peste 1500 m, unde se va depune strat nou de zăpadă. Îndeosebi în zona de munte cantitățile de apă vor depăși 10…15 l/mp și vor fi condiții de polei. În restul teritoriului, dimineaţa pe alocuri vor fi nori joşi sau ceață, apoi cerul va fi variabil cu înnorări temporare, iar în a doua parte a nopţii izolat va ploua. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în zona montană înaltă, unde se vor atinge rafale de 60…80 km/h, iar zăpada va fi viscolită, dar izolat şi cu viteze mai mici şi în restul teritoriului.
București
Vremea se va încălzi din nou, astfel că temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 12 grade, iar cea minimă va fi de 3…5 grade, valori mult mai ridicate decât ar fi normal la această dată. La începutul zilei vor fi nori joşi şi condiţii de ceaţă, apoi cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, iar în a doua parte a nopţii va creşte probabilitatea pentru ploi slabe. Vântul va sufla slab până la moderat.
Prognoza meteo MARTI
În Țară
În sudul, estul şi centrul ţării, cerul va fi mai mult noros şi, în special ziua, pe arii relativ extinse va ploua. În zona de munte vor predomina ninsorile, local mai consistente în Carpații Meridionali, iar în Transilvania, izolat precipitațiile vor fi mixte. În celelalte regiuni, cerul va fi temporar noros și numai izolat se vor semnala precipitații slabe. Vântul va avea intensificări la altitudini mari în Carpaţii Meridionali, unde rafalele vor depăşi 70…80 km/h şi zăpada va fi viscolită; intensificări temporare, cu viteze mai mici, vor fi şi în celelalte masive montane, în sudul Banatului, vestul Olteniei şi pe alocuri în regiunile sud-estice. Valorile termice, ușor mai scăzute decât în ziua precedentă, se vor situa în continuare peste mediile multianuale în majoritatea zonelor; maximele se vor încadra în general între 5 şi 12 grade, iar cele minime vor fi de la -6 grade în depresiunile intramontane până la 6 grade pe litoral. În cursul nopţii, izolat se va forma ceaţă.
București
Valorile termice se vor situa în continuare peste mediile multianuale specifice acestei date. Cerul va fi mai mult noros şi mai ales după-amiaza și seara, temporar va ploua. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 10…11 grade, iar cea minimă de 3…4 grade.
Citeşte şi: COD RUTIER 2022. Grijă mare unde parchezi în weekend, amenzile sunt uriaşe
Prognoza meteo MIERCURI
În Țară
În vestul, nordul și centrul țării nebulozitatea va persista în cea mai mare parte a intervalului și local se vor semnala precipitații mai ales sub formă de ploaie, iar în zonele montane și submontane vor predomina ninsorile. În celelalte regiuni cerul va fi temporar noros și numai pe arii restrânse vor fi ploi slabe. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă, iar local și temporar și în sud-vest și în extremitatea de sud-est. Valorile termice se vor situa în jurul mediilor multianuale în regiunile intracarpatice, iar în rest vor fi ușor mai ridicate decât acestea, astfel că maximele se vor încadra între 4 și 11 grade, iar cele minime între -6 și 3 grade. Dimineața și noaptea, izolat se va forma ceaţă.
București
Cerul va fi temporar noros şi vor fi condiții pentru ploi slabe de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 9…10 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 0 grade.