Un profesor universitar, specializat în statistică la ASE, numit la şefia INS

Profesorul universitar Andrei Tudorel, conducător de doctorate la Academia de Studii Economice, specializarea Statistică şi Cibernetică Economică, a fost numit de premierul Victor Ponta la conducerea Institutului Naţional de Statistică (INS), prin decizie semnată vineri.
Romania TV
18 ian. 2013, 19:54
Un profesor universitar, specializat în statistică la ASE, numit la şefia INS

Din octombrie 2007, Andrei Tudorel este şi cercetător ştiinţific asociat la Institutul de Previziune Economică al Academiei Române.

În 1998 a fost statistician la Banca Mondială, pentru analiza unor aspecte legate de reforma finanţării sistemului de învăţământ, iar în 2006-2007 a lucrat la Comisia Naţională de Prognoză, ca membru în proiect Phare.

Premierul Victor Ponta a anunţat, pe 3 ianuarie, că o eroare de calcul a Institutului Naţional de Statistică privind Produsul Intern Brut (PIB), care a revizuit în scădere cu aproximativ 20 miliarde de lei PIB pentru 2011, va determina reducerea cheltuielilor bugetare prevăzute pentru 2013 cu aproape 1 miliard de lei pentru încadrarea în ţinta de deficit stabilită.

O zi mai târziu, Ponta a spus că a solicitat secretarului general al Guvernului să pregătească schimbarea conducerii Institutului Naţional de Statistică pentru „greşeala gravă” comisă în calcularea PIB pe 2011, arătând că are nevoie ca la INS să lucreze oameni pe care se poate baza.

Vergil Voineagu a fost astfel demis de către premierul Victor Ponta de la conducerea Institutului Naţional de Statistică, atribuţiile de preşedinte urmând să fie exercitate temporar, până la numirea noii conduceri, de Beatrix Gered, vicepreşedinte al instituţiei. Gered Beatrix are sprijinul UDMR.

Pe de altă parte, INS a anunţat că a respectat metodologia UE privind PIB, care prevede transmiterea pe parcursul a 21 luni pentru indicatorii anuali trei versiuni de estimare – provizorii (la 70 de zile), semidefinitive (la 9 luni) şi definitive (la 21 luni) – iar diferenţele între ele sunt inerente şi nu reprezintă erori de calcul.

INS precizează că la estimarea PIB în varianta provizorie sunt într-o mare masură surse indirecte, metode de estimare şi extrapolare, în lipsa unor date primare complete, nedisponibile la acel moment. La varianta provizorie, prezentată în luna martie, PIB-ul a fost estimat la 578,5 miliarde de lei.

La varianta semidefinitivă, unde rezultatul a fost transmis în luna decembrie, în calculul PIB s-au utilizat surse de date primare disponibile mai complete şi mai detaliate faţă de varianta provizorie. În varianta semidefinitivă, valoarea PIB este de 556,7 miliarde de lei.

Spynews
Despărțire neașteptată în showbiz! Și-au spus adio la nici un an de când au devenit soț și soție. Detaliile divorțului, dezvăluite la Știrile Antena Stars | VIDEO
Bzi.ro
Prietenul lui Andrei Versace rupe tăcerea! Se droga craiul de Dorobanți?
Fanatik.ro
Ei sunt românii care pot primii 40.000 de euro de la stat. Fondurile sunt nerambursabile, trebuie sa respecți o singură condiție simplă
Capital.ro
Vor primi bani mai mulți. Anunțul așteptat de proprietarii de apartamente din România
Playtech.ro
DOAMNE cât e de frumoasă! Imagini de senzație cu noua iubită a lui Alex Bodi, te hipnotizează
DailyBusiness
Este bomba zilei! Rezultate admitere liceu 2024. Topul primelor 15 specializări în București
Adevarul
Nepotul lui Trump, dezvăluiri despre rasismul „unchiului Donald”: „Negri! Uite la ce au făcut negrii”
Spynews
Cine este Caterina, noua iubită a lui Alex Bodi. Omul de afaceri a uitat-o pe Ema Uta pentru o tânără de 20 de ani
Spynews
Livia, fosta soție a lui Cătălin Bordea, un nou mesaj după ce a fost pusă la zid: „Ar fi de râs dacă n-ar fi de plâns”
Evz.ro
Secretul înmormântării lui Ceaușescu. S-a aflat după 35 de ani
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cuplu bombă în sportul românesc: Denis Alibec se iubește cu Anca Surdu, o gimnastă campioană europeană și mondială, devenită vedetă TV la Exatlon
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
George Restivan a divulgat adevăratul motiv pentru care s-a despărțit de Adriana Bahmuțeanu 😲 Voia să-și salveze fiul!
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Cât costă mâncarea la “împinge tava” în stațiunea Mamaia: „Prețuri ca în Elveția”. Turistul dezamăgit a postat totul pe internet
Capital.ro
Statul află TOTUL despre tine. Apare al doilea CNP. Cine e obligat legal să îl dețină
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu 11 ani decât ea!
stirilekanald.ro
Doctorița Gavril, relație amoroasă cu un mafiot de peste Prut, pe care l-a stors de bani! Detalii șocante
substantial.ro
Aproape 8.000 de candidați au susținut proba scrisă din cadrul examenului național de definitivare în învățământ
MediaFlux
BOMBĂ în SUA! ANUNȚUL făcut de KAMALA HARRIS! LOVITURĂ pentru TRUMP!
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!