De necrezut. Un jandarm din Timişoara, prins în flagrant în timp ce jefuia doi pakistanezi

Un jandarm din Timişoara a fost prins în flagrant, în timp ce jefuia doi pakistanezi. El a intrat în pensiunea unde se aflau transfugii, dându-se drept poliţist.
Romania TV
19 ian. 2013, 07:40
De necrezut. Un jandarm din Timişoara, prins în flagrant în timp ce jefuia doi pakistanezi

Vineri noaptea, într-o pensiune din Timişoara, două persoane s-au prezentat la recepţie, spunând că sunt de la Poliţie. Cei care s-au dat drept oameni ai legii au cerut să-i vadă pe doi cetăţeni pakistanezi, despre care aveau informaţii că sunt cazaţi acolo şi odată ce au ajuns în camera acestora au început să-i ameninţe pe străini, cerându-le chiar sume de bani.

Mai mult decât atât, pentru a fi mai convingător, janadarmul a scos la un moment dat o armă cu care i-a ameninţat pe cei doi. Pakistanezii nu aveau însă bani la ei, astfel că jandarmul şi complicele său nu au furat decât telefoanele mobile. Când au vrut să plece din cameră, tâlharii au avut surpriza să dea nas în nas cu cei de la trupele speciale, care i-au şi săltat.

Mirela Drăghicioiu, purtătorul de cuvânt al IPJ Timiş, a declarat pentru România TV: „Persoanele sunt la sediul instituţiei, pentru audieri, urmează să se facă cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie şi uzurpare de calităţi oficiale”.

Spynews
EXCLUSIV | Cât s-a împrumutat Andrei Versace de la cămătari înainte să moară. Suma a tocat-o la ruletă, în câteva mâini
Bzi.ro
Anca Țurcașiu a făcut furori, în costum de baie, pe Instagram! La 54 de ani, artista arată impecabil!
Fanatik.ro
Horoscop bani Camelia Pătrășcanu. Zodiile care își vor umple buzunarele în luna august!
Capital.ro
Ungurii iau banii românilor. Au acordul BNR. Mutare istorică în 2024: A venit vremea
Playtech.ro
Bancul Zilei. Bubulina și Bulă se pregătesc de noaptea nunții: ”Fii tandru și...”
DailyBusiness
Sute de frigărui din carne de câine, scoase la vânzare. Ofițerii de ordine publică au intervenit de URGENȚĂ
Adevarul
Litoralul românesc în anii '80, marea piață neagră a Europei de Est. Ce averi făceau bișnițarii polonezi în vacanțele la Marea Neagră
Spynews
Scandal monstru între Florin Salam și Tzancă Uraganu! Scenă ireală petrecută între cei doi artiști, cu tentă penală | VIDEO
Spynews
Imagini de Evul Mediu la Iași! Scandal cu pistoale și cuțite în plină stradă. Ireal ce a generat tulburătoarele scene | VIDEO
Evz.ro
Premierul Marcel Ciolacu are grijă de „emoțiile” românilor când vine vorba de prețurile asigurărilor RCA
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
wowbiz.ro
Ultimele mesaje ale Dianei, înainte să fie ucisă cu toporul de soțul ei! Ce a făcut fix în ziua tragediei
Cancan.ro
Ce a primit Andreea din Sibiu, după ce a comandat meniul zilei, la 28 de lei, într-un restaurant din Neptun
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Copiii dispăruți la Constanța au fost găsiți! În ce stare se află și care e motivul pentru care au plecat de acasă: „Acum sunt în siguranță”
Capital.ro
Șoferii cu mașini pe motorină vor fi taxați în plus. Anunț oficial în România chiar azi, 28 iulie
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
stirilekanald.ro
Breaking news! E vorba despre soțul doctoriței Marina Gavril
substantial.ro
Marcel Ciolacu ia apărarea premierului ungar Viktor Orban după discursul de la Băile Tușnad
MediaFlux
CUTREMUR în SUA! RĂSTURNARE TOTALĂ de SITUAȚIE în ALEGERILE PREZIDENȚIALE
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!