Secretul longevităţii dezvăluit de fitoterapeutul Ovidiu Bojor: „Invidia scurtează viaţa. Respectaţi regula celor trei opt”

La 96 de ani, reputatul fitoterapeut Ovidiu Bojor are mai multă energie ca niciodată şi se bucură de viaţă mai mult decât mulţi dintre cei tineri. "Regula celor trei opt", despre care spune că l-a ajutat să ajungă până la această vârstă, pare să fie secretul longevităţii.
Alina Costache
24 feb. 2022, 15:23
Secretul longevităţii dezvăluit de fitoterapeutul Ovidiu Bojor:

Secretul longevităţii, dezvăluit de Ovidiu Bojor. La aproape 97 de ani, pe care îi va împlini în noiembrie 2022, reputatul academician are o stare de sănătate excelentă, după cum însuşi mărturiseşte. Şi asta datorită stilului de viaţă sănătos pe care l-a respectat cu sfinţenie în cea mai mare parte a vieţii. Asta în pofida faptului că a fost un om extrem de ocupat, aşa cum mulţi dintre noi sunt.

Hrană vie în cantităţi mici şi mişcare regulată, secretele unei vieţi lungi şi sănătoase

Ovidiu Bojor nu a făcut niciodată rabat de la câteva reguli care l-au ajutat să atingă această vârstă: alimentaţie cât mai naturală, împărţită în trei mese principale şi două gustări, în cantităţi mici.

Starea sănătății mele este aș putea spune satisfăcătoare și, de multe ori, chiar excelentă, fiindcă dacă la vârsta mea îmi permit să lucrez cel puțin 8 sau 10 ore pe zi, dacă la vârsta mea am aceeași greutate ca acum 30 de ani, înseamnă că toate merg bine.

Pentru mine medicamentul primordial este alimentația. Suntem ceea ce mâncăm. În funcție de calitatea alimentației, vorbesc acum de corpul fizic, dar care influențează și psihicul. Alimentația naturală, cât mai puțin procesată, împărțită în trei mese principale și două gustări pe zi, iar cantitativ – cantități foarte reduse. Totdeauna mă scol de la masă cu 10-15 minute înainte de a mă simți sătul. Și niciodată nu intru la masă ca să infulec. Primul lucru, care e foarte important și pe care l-am moștenit din copilărie, un minut de reculegere, iar după aceea o să începi liniștit să mănânci„, dezvăluia reputatul fitoterapeut într-un interviu pentru Digi24

Dar alimentaţia nu este singurul factor care l-a ajutat să se bucure de o sănătate optimă. I-a rămas fidel mişcării chiar şi la această vârstă, chiar dacă a redus din timpul alocat ei, dar şi din intensitatea acesteia, odată cu înaintarea în vârstă.

Mișcarea e foarte importantă și în fiecare dimineață fac o plimbare de 15-20 de minute și seara tot așa, 15-20 de minute înainte de culcare, mai ales în viața aceasta destul de sedentară pe care o duc, renunțând la foarte multe excursii pe care le făceam în trecut în munți, la sporturi de iarnă sau la mare natație, așa că trebuie să compensez.

După masă acord 15-20 de minute de relaxare totală, deși unii sunt împotriva acestui lucru, spun imediat după masă să faci mișcare. Eu mă simt foarte bine dacă mă relaxez după masă și asimilez perfect ceea ce am mâncat„, dezvăluie academicianul.

Citeste si Reţetă excepţională de mujdei de usturoi, oferită de dr Ovidiu Bojor. Metoda de preparare le permite chiar şi celor care suferă de gastrită să-l consume

Cum arată meniul zilnic al fitoterapeutului Ovidiu Bojor

Specialistul spune că îşi începe fiecare zi cu hrană vie, în general fructe, fiind dovedit ştiinţific faptul că acest tip de hrană consumată la primele ore ale dimineţii menţine leucocitele din organism la un nivel optim.

Hrana vie este 10 felii de măr, să zicem, o banană, o portocală, bineînțeles alternate. Fructe. Hrană neprelucrată, nefiartă, negătită. S-a constatat științific: în cazul în care începi cu salam, carne, grăsimi, numărul de leucocite ajunge la 20.000. În momentul în care începi cu hrană vie numărul de leucocite se păstrează la valoarea normală de 9.000.

La gustări între mese fie un gem bun natural, fie un suc de fructe, un fresh și biscuiți de bună calitate, moderat bineînțeles. Iar un lucru foarte important pe care îl recomand tuturor: o diversificare, dar numai de alimente organice, bio, de bună calitate.

Eu 80% din alimentație numai de la țară o iau. De fapt asta este tendința, ăsta e viitorul: micile ferme gospodărești care vor asigura și locuitorii din jur prin surplusul pe care îl au. E o tendință pe plan mondial, ferme care să asigure o alimentație curată, fără pesticide„, explică specialistul pentru sursa citată.

„Regula celor trei opt”, secretul longevităţii. Ovidiu Bojor explică în ce constă această regulă

O viaţă lungă şi lipsită de probleme de sănătate nu ar fi un deziderat chiar greu de atins dacă am respecta regula celor trei opt: adică opt ore muncă, opt ore somn, opt ore relaxare.

Noi aparținem sistemului solar. Dacă urmărim mersul soarelui, o zi câte ore are? 24. Și atunci aceste 24 să le împărțim în trei grupe: prima grupă este câștigarea existenței. Muncă asiduă 8 ore. Fără diversiuni, cafeluțe, șușoteli, fără țigară.

Al doilea opt este odihna activă, așa am numit-o. Este partea cea mai frumoasă a vieții, ne-am făcut datoria pentru câștigarea existenței decente, fără excese, fără tendința de îmbogățire și acumulări materiale fără rost. Este parte acea mai frumoasă a vieții, deoarece ești liber să faci ce îți place mai mult: înot, dans, antrenament, pictură, muzică, sport, saună, plimbări în natură, citit o carte și în special din acest al doilea opt să fie 2 ore obligatoriu în viața de familie. Dialog între părinți, între soț și soție, dialog cu copiii, să le acordăm măcar două ore în fiecare zi fără bone, fără nimic, este educația cea mai bună.

Și am ajuns la al treilea opt, pentru refacerea neuronilor avem nevoie de un somn de cel puțin 8 ore. Fără somnifere, fără nimic„, dezvăluie Ovidiu Bojor secretul longevităţii.

Citeste si Elixirul tinereții a fost dezvăluit. Vlad Ciurea spune care e secretul grecilor din Ikaria care trăiesc mai mult de 100 de ani

Invidia scurtează viaţa, iubirea o prelungeşte

Primul inamic al longevităţii este invidia, spune reputatul specialist, căci „roade corpul omenesc cum rugina roade fierul„. La polul opus, se află iubirea, primul aliat al longevităţii.

La longevitate pe primul plan dintre lucrurile negative am situat invidia. Invidia roade corpul omenesc cum rugina roade fierul. În loc să ne bucurăm de succesele colegilor, prietenilor, noi începem să îi invidiem: de ce e mai deștept decât mine și acest lucru este una dintre principalele greșeli în zilele noastre.

Iubirea am situat-o pe primul loc din tot ceea ce există pe Pământ. Iubirea între oameni și chiar dacă îți greșește cineva, întoarce și cealaltă parte a obrazului și îl vei dezarma. Priviți viața ca și când ați fi în fața unei oglinzi. Dacă vă crispați, crisparea se va întoarce asupra voastră. Dacă vă zâmbiți, zâmbetul se întoarce asupra voastră”, avertizează Ovidiu Bojor.

DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Alina Bădic anunță ce se întâmplă cu zodiile pe final de an. Este important să faci asta pentru a avea noroc și bunăstare
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Anunț oficial de la Guvern! Probleme rezolvate, vești importante pentru români!
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Selly încurajează tinerii să participe la alegeri: „Este modul vostru de a ține democrația în viață”
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni