Prognoza meteo 26 februarie. La noapte, cerul va fi mai mult senin în sud-est, iar în rest va avea înnorãri şi izolat vor fi precipitaţii slabe. Acestea vor fi mai ales sub formã de ploaie în zonele joase de relief, iar la munte va ninge. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -6 şi 4 grade, mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei.
BUCURESTI. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura minimã va fi cuprinsã între -3 şi -1 grad.
Prognoza meteo 26 februarie SAMBATA
TARA
Cerul va avea înnorãri şi temporar vor fi precipitaţii slabe, în sud-vest şi la munte, local în centru şi pe suprafeţe mici în rest. În zonele montane va ninge, în Transilvania precipitaţiile vor fi mixte, iar în rest vor predomina ploile. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri locale, în prima parte a intervalului în regiunile estice, iar noaptea în cele sudice şi sud-estice precum şi în vestul Carpaţilor Meridionali. Temperaturile maxime, în scãdere faţã de ziua anterioarã, se vor încadra între 4 şi 12 grade, iar cele minime între -6 şi 4 grade.
BUCURESTI
Cerul va avea înnorãri, iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 10 grade, iar cea minimã va fi de 1…3 grade, potrivit ANM.
Citeşte şi: Prognoza meteo pe două săptămâni. Cum va fi vremea în fiecare zonă a țării
Prognoza meteo DUMINICA
TARA
Cerul va fi mai mult noros şi temporar vor fi precipitaţii, ziua pe suprafeţe mici în regiunile sud-vestice şi nord-estice, precum şi la munte, iar în a doua parte a intervalului, local în cele extracarpatice şi pe arii restrânse în restul zonelor. La munte va ninge, iar în restul teritoriului, la început vor fi ploi şi lapoviţã, iar cu o probabilitate mai mare din a doua parte a nopţii, treptat, vor predomina ninsorile. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri temporare în sud şi sud-est, cu viteze în general cuprinse între 45 şi 55 km/h, iar pe parcursul zilei şi în sudul Carpaţilor Occidentali. Temperaturile maxime se vor încadra între 3 şi 11 grade, iar cele minime între -6 şi 2 grade.
BUCURESTI
Cerul va fi mai mult noros, iar din a doua parte a nopţii, temporar vor fi precipitaţii. La început acestea vor fi sub formã de ploaie şi lapoviţã, apoi treptat vor predomina ninsorile. Vântul va avea temporar intensificãri, cu viteze în general de 45…50 km/h. Temperatura maximã va fi de 7…8 grade, iar cea minimã de -1…0 grade.
Citeşte şi: Soluţia Guvernului pentru aglomeraţia de pe Valea Prahovei. Se reabilitează un drum judeţean
Prognoza meteo LUNI
TARA
În cea mai mare parte a ţãrii, vremea va fi închisã şi se va rãci accentuat, iar aria precipitaţiilor va fi în extindere în sud, în est şi în centru. În Oltenia, Banat şi pe litoral acestea vor fi mixte, iar în rest va creşte probabilitatea de a predomina ninsorile, local mai însemnate cantitativ cu precãdere în partea continentalã a Dobrogei, în estul Munteniei şi în sudul Moldovei. În regiunile vest-nord-vestice, cerul va fi temporar noros, iar condiţiile pentru precipitaţii vor fi reduse. Vântul va prezenta intensificãri în jumãtatea de est şi la munte, cu vitezele cele mai mari în partea de sud-est, în special pe litoral, amplificând senzaţia de frig, iar în celelalte zone va sufla slab şi moderat, izolat cu uşoare intensificãri. Temperaturile maxime se vor încadra între -1 şi 8 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -7 şi 2 grade.
BUCURESTI
Vremea va fi în general închisã şi se va rãci accentuat, iar vântul intens (cu rafale în general de 45…50 km/h pe timpul zilei) va amplifica senzaţia de frig. Cerul va fi înnorat şi, în mare parte a intervalului, se vor semnala precipitaţii, predominant sub formã de lapoviţã şi ninsoare. Temperatura maximã va fi de 2…3 grade, iar cea minimã de -2…-1 grad.
Prognoza meteo MARTI
TARA
Vremea va fi rece în majoritatea regiunilor, dar cu precãdere în jumãtatea de est a ţãrii unde se va menţine şi în general închisã. Vor fi precipitaţii mixte în Muntenia şi trecãtor în Dobrogea şi ninsori în Moldova, estul Transilvaniei şi la munte. Izolat, cu probabilitate mai mare în centrul Munteniei, vor fi condiţii de polei. În restul teritoriului, cerul va fi temporar noros, iar precipitaţii vor fi posibile izolat. Vântul va continua sã prezinte intensificãri în est şi sud-est, dar şi la munte, cu precãdere în Carpaţii de Curburã şi în estul Carpaţilor Meridionali, iar în celelalte zone va sufla slab şi moderat, izolat şi trecãtor cu unele intensificãri. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 0 şi 7 grade, iar cele minime între -7 şi 1 grad. Pe spaţii mici se va forma ceaţã.
BUCURESTI
Vremea se va menţine în general închisã. Cerul va fi mai mult noros şi, în special ziua, vor mai fi precipitaţii slabe, mixte. Vântul va diminua considerabil faţã de intervalul anterior, devenind slab şi moderat. Temperatura maximã va fi de 4…5 grade, iar cea minimã se va situa în jurul a 0 grade.