„Suntem aici pentru a ne distra şi pentru a sărbători”, exclamă Tammi Davis, o femeie înaltă în vârstă de aproximativ 30 de ani, îmbrăcată într-o rochie argintie.
Preşedinta grupurilor de afroamericani democraţi din Indiana, Tammi „vrea să îl celebreze pe cel de-al 44-lea preşedinte” al Statelor Unite, la fel ca şi celelalte 30.000 de persoane reunite pe mai multe etaje ale imensului centru de conferinţe.
Două baluri oficiale, faţă de aproximativ zece în urmă cu patru ani, sărbătoreau luni seara cu muzică cel de-a doilea mandat al lui Obama.
La subsol, o imensă estradă acoperită cu draperii lungi şi plisate în tonuri de albastru, alb şi roşu, este încadrată de două ecrane gigantice care transmit imagini de pe scenă.
Cântăreaţa Alicia Keys, îmbrăcată în roşu, este prima care se aşază la pian: „Obama este preşedinte şi aprinde focul”, afirmă ea în faţa mulţimii care aplaudă cu entuziasm, poate şi pentru că în sală nu este foarte cald.
Cu puţin timp înainte de ora 21.30, se aude o voce: cuplul prezidenţial se îndreaptă spre estradă.
Prima Doamnă poartă o rochie de culoarea rubinului a designerului Jason Wu, fără mâneci şi cu bretele strânse pe piept. Jason Wu i-a creat rochia lui Michelle Obama şi pentru balurile de învestitură din 2009. Prima Doamnă poartă pantofi ai creatorului Jimmy Choo.
Barack Obama, ca şi în urmă cu patru ani, poartă un papion alb.
Jennifer Hudson cântă „I’m loving you forever” („Te voi iubi pentru totdeauna”). Obraz în obraz, ca şi cum ar fi singuri pe lume, Barack Obama o strînge puţin prea puternic pe soţia sa. Cuplul zâmbeşte, conştient că face spectacol: în sală, fiecare întinde aparatul de fotografiat pentru a imortaliza momentul.
„Tocmai am dansat pe Let’s Stay Together (Să rămânem împreună) cu dragostea vieţii mele, care este şi preşedinte al Statelor Unite. Sunt atât de mândră de Barack”, scrie Prima Doamnă pe Twitter la scurt timp după aceea.
„Este magnifică”, ţipă Nicole, vorbind în acelaşi timp despre rochie şi despre Michelle Obama. „O ador!”, afirmă ea.
James Moore, venit din Michigan, este şi el „foarte bucuros să sărbătorească a doua învestitură a lui Barack Obama”.
Un etaj mai sus, al doilea bal este rezervat militarilor. Acolo, bărbaţii sunt în uniformă şi la fel şi multe dintre femei.
Preşedintele Statele Unite, venit să îi salute, le laudă ţinuta: „Voi, cei care sunteţi în uniformă, sunteţi magnifici, dar soţiile voastre sunt şi mai şi”, afirmă el, stârnind hohote de râs în rândul audienţei, înainte de a promite că va „păstra cea mai frumoasă armată care există pe lume”.
Vicepreşedintele Joe Biden şi soţia sa au dansat, de asemenea, la cele două prestigioase recepţii.
La subsol, se formează cozi lungi de aşteptare pentru a se cumpăra bilete de bar. Bufetul este cu acces liber: alune şi saleuri.
Pentru Alayna Florman şi partenerul ei Michael Effron, din Washington, austeritatea nu mai este importantă. Sunt acolo „pentru a se distra”. „Aceasta este prima dată când îl voi vedea pe Barack Obama”, afirmă tânărul.
Dar nu este necesar să mergi la balurile oficiale pentru a distra la Washington în această perioadă. Ca de obicei, au fost organizate zeci de evenimente private în hoteluri sau muzee, cum ar fi un bal texan, în smoking şi ciocate, un bal latino şi chiar un bal yoga, cu mâncare vegetariană şi meditaţie.