Vladimir Putin, ieşire surpriză, chiar în timpul negocierilor: „Familia fiecărui militar rus mort în Ucraina va primi 62.000 de euro”

Vladimir Putin a susţinut joi seara o declaraţie de presă în care a ţinut un moment de reculegere în memoria militarilor morţi zilele acestea în Ucraina.
Daniel Spătaru
03 mart. 2022, 19:09
Vladimir Putin, ieşire surpriză, chiar în timpul negocierilor:

Vladimir Putin a ieşit public chiar în timpul negocierilor dintre Rusia şi Ucraina, pe marginea încetării focului. Liderul de la Kremlin a spus că până acum armata rusă şi-a îndeplinit toate obiectivele din teren, dar a denunţat felul în care luptă ucrainenii. „Lunetiștii cu arme de pe acoperiș… Numai naziștii pot să lupte în felul acesta”, a declarat Vladimir Putin.

Președintele rus a vorbit şi despre plățile către familiile militarilor morți și răniți în conflictul din Ucraina. Putin a menționat că familia fiecărui decedat va primi o sumă forfetară de 7,42 milione ruble, adică în jur de 62.000 de euro. De asemenea, militarii răniţi vor primi câte, 2, 968 milioane de ruble, adică 24.000 de euro.

Vladimir Putin a vorbit şi despre un ofițer rus care a murit în timpul unei operațiuni speciale în Ucraina și a fost nominalizat pentru titlul de Erou al Rusiei. Acesta era originar din Daghestan şi se numea Lakz Nurmagomeda Gadzhagomedov. Potrivit lui Putin, locotenentul principal Gadzhagomedov nu a părăsit câmpul de luptă, în ciuda rănii suferite, preşedintele subliniindu-i eroismul.

Citeşte şi Zelenski strigă după ajutor: „Dacă Ucraina cade, Rusia va ataca Europa de Est şi ţările baltice! Rog NATO să ne trimită avioane!”

De asemenea, Vladimir Putin a acuzat forţele ucrainene că amplasează armament în zone locuite şi folosesc astfel populaţia ca scuturi umane pentru a putea acuza Rusia că atacă ţinte civile. Potrivit lui Putin, studenţi străini sunt de asemenea ţinuţi practic ostatici în Ucraina.

Salutând ”curajul” soldaţilor ruşi, pe care i-a calificat drept ”adevăraţi eroi”, Putin a pretins că aceştia ”luptă ferm înţelegând deplin justeţea cauzei lor” şi a lăudat ”preţioasa luptă împotriva neonaziştilor” şi împotriva ”mercenarilor străini” veniţi în Ucraina. ”Nu voi renunţa la convingerea că ruşii şi ucrainenii sunt un singur popor”, a mai spus el

Citeşte şi Războiul din Ucraina ne va sărăci cu o mie de miliarde de dolari. Estimări sumbre analiştilor, inflaţia va creşte şi vor exista probleme de aprovizionare

Spynews
Saveta Bogdan îi duce dorul iubitul său de când a plecat în America. Cum decurge relația lor la aproape 8.000 de km distanță
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Patru zodii sunt lovite de noroc în următoarele 4 zile. Vine cea mai bună perioadă și totul se schimbă în bine în viața lor
Capital.ro
Te ia obligatoriu la război. Legea din România spune clar: Se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani
Playtech.ro
DOLIU imens în Familia Regală Britanică! A MURIT în urmă cu puțin timp, ce tragedie…
DailyBusiness
E ZIUA DECISIVĂ pentru milioane de români! Anunțul momentului
Adevarul
Român stabilit în Spania, surprins de transformarea țării natale: „A ajuns mai bine decât toate suratele ei est europene”
Spynews
Noi informații în cazul Raisei. Familia fetiței ucise de un polițist ar putea rămâne fără despăgubirile de 500.000 de euro dictate de instanță
Spynews
Exclusiv! I-a dat sau nu i-a dat Georgică Cornu o sumă fabuloasă de bani Marinei Almășan în timpul relației lor! Ce spun apropiații celor doi
Evz.ro
Adevărul despre Nicu Ceaușescu. De ce nu-l accepta nomenclatura. Marea problemă
Ego.ro
Nu s-au mai putut abține și și-au dat frâu liber sentimentelor, chiar dacă au fost filmați, la Insula Iubirii FOTO
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume și-a provocat fanii cu un selfie interzis
wowbiz.ro
Femeia incendiată de soț în fața copiilor a murit! Fiica ei de 9 ani, în stare gravă la spital
Cancan.ro
Anca Țurcașiu, prima reacție după ce CANCAN a surprins-o cu noul iubit. A spus-o public!
Playsport.ro
Ea este femeia care poate lua FCSB de la Gigi Becali: "Inteligență debordantă, poate să țină echipa de acum"
kanald.ro
Pudra de talc, declarată posibil cancerigenă de OMS. În talc a fost descoperit azbest, un mineral toxic și interzis în Uniunea Europeană
Capital.ro
Parcarea este interzisă. Locul în care șoferii nu au voie să parcheze. Accesul este interzis
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie. Impresara nu are inhibiții la 51 de ani
stirilekanald.ro
Maltratată de iubitul ofițer, Ioana și-a urlat durerea: M-a distrus, nu-l mai... Ce le-a povestit prietenelor
substantial.ro
Lamine Yamal revine la antrenamente după atacul asupra tatălui său
MediaFlux
Daniel Baciu, anunțul momentului pentru seniori după ce s-a terminat recalcularea! Șeful Casei de Pensii a dat vestea: „Avem o creștere a pensiei”
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...