Cei care au avut de suferit cel mai mult din cauza acestei boli au fost elevii din clasele a IX-a şi a X-a, şi anume generaţia care nu a fost vaccinată împotriva rubeolei prin Programul Naţional de Imunizări, care iniţial fusese adresat doar elevelor din clasa a VIII-a.
Aproximativ jumătate din totalul cazurilor de rubeolă a fost înregistrat la Colegiul Tehnic „Alesandru Pappiu Ilarian” din Zalău, scrie adevarul.ro. „Au fost clase în care s-au îmbolnăvit chiar şi 20 – 25 de elevi. A fost bine, totuşi, că s-au îmbolnăvit pe rând – maximum cinci o dată – astfel că nu a trebuit să întrerupem cursurile”, a declarat Simona Crişan, directorul Colegiului.