Sicriele cu trupurile neînsufleţite ale celor doi români ucişi în atacul terorist de la complexul de exploatare a gazelor din Algeria au ajuns în Judetul Prahova, iar medicii legişti de la Serviciul de Medicină Legală din Ploieşti au făcut necropsia celor două cadavre.
Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Mihail Bucur va fi depus în cursul zilei de marţi direct la capela din Ploieşti, iar cel cu trupul neînnsufleţit al celuilalt român va fi depus acasă la el, în Bărcăneşti.
Medicii legişti care au efectuat necropsiile celor doi români ucişi în Algeria au ajuns la concluzia că aceştia nu au fost ucişi prin împuşcare, ci au decedat în urma unor politraumatisme şi a hemoragiei interne puternice suferite, cauzate cel mai probabil de explozii.
Familiile victimelor au fost chemate de medicii legişti, înainte de efectuarea necropsiilor, să recunoască vizual cele două cadavre, conform protocolului în astfel de cazuri. De asemenea, familiile celor doi români ucişi au fost cele care au solicitat în mod expres efectuarea necropsiei.