Cel mai cunoscut lunetist din lume a ajuns în Ucraina pentru a lupta împotriva ruşilor. Recordul uluitor care l-a transformat într-o vedetă

Unul dintre cei mai buni lunetişti din lume a ajuns în Ucraina, după ce s-a oferit voluntar să lupte împotriva armatei ruse. Poreclit "Wali", bărbatul a luptat şi pe frontul din Irak împotriva ISIS, iar în Afganistan a făcut parte dintr-o unitate de elită.
Alina Costache
10 mart. 2022, 09:37
Cel mai cunoscut lunetist din lume a ajuns în Ucraina pentru a lupta împotriva ruşilor. Recordul uluitor care l-a transformat într-o vedetă

Chiar dacă este de profesie informatician, canadianul a devenit cel mai cunoscut lunetist din lume. Între 2009 şi 2011, şi-a câştigat porecla „Wali” în timpul petrecut în Afganistan ca parte a unităţii de elită JTF-2.

Canadianul a reuşit un record de ucidere de la distanţă, cu aproape 3.5 km, conform News.ro.

Parte a Regimentului Royal Canadian 22, „Wali” şi-a dobândit reputaţia în tururi în Afrganistan, Siria şi Irak.

Chiar dacă un lunetist bun ajunge la 5-6 ucideri pe zi, „Wali’ poate ajunge chiar la 40, motiv pentru care a devenit o „legendă” în rândul armatei mondiale. El a apărut la diverse emisiuni televizate, însă numele său adevărat nu a fost dat publicităţii.

Wali este căsătorit şi are un băieţel de 1 an.

„Trebuie să ajut pentru că oamenii de aici sunt bombardaţi doar pentru că vor să fie europeni şi nu ruşi”, a spus „Wali”.

De asemenea, Olena Bilozerska, o apreciată jurnalistă şi poetă, a devenit lunetistă în Ucraina. A fost trei ani şi jumătate luptător voluntar, participând la numeroase misiuni foarte dificile împotriva separatiştilor. În 2017 a urmat cursuri de artilerist timp de un an la universitatea militară din Kiev, apoi a activat timp de doi ani în Marina Ucrainei ca ofiţer.

Citeşte şi: Olena, femeia-lunetist care a băgat spaima în soldaţii lui Putin. A doborât 10 inamici şi este gata să revină pe front

În cea de-a 15-a zi de la invadarea Ucrainei la ordinul preşedintelui Vladimir Putin, militarii ruşi nu au reuşit să se impună. Un oficial american susţine că 6.000 de soldaţi ar fi murit până acum în Ucraina. Bombardamentele continuă, însă, în regiunea Sumî, provocând numeroase victime, printre care şi copii. În tot acest timp, joi are loc prima întâlnire la nivel înalt între ministrul ucrainean de Externe, Dmytro Kuleba și omologul său rus, Serghei Lavrov. Întrevederea are loc pe teren neutru, în Turcia.

Citeşte şi: Război în Ucraina, ziua 15. Bombardamentele continuă în regiunea Sumî. Negocierile bat pasul pe loc

DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Patru zodii care vor avea lumea la picioare până pe 15 aprilie. Vor fi în al nouălea cer
Capital.ro
Șoferii care nu mai trebuie să dea examen. Reguli noi pentru obținerea permisului de conducere
Playtech.ro
Ajutor dublu de Paște 2025 pentru unii pensionari: bani pentru miel și cozonac, pe lângă cei 400 de lei de la Guvern
DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Adevarul
Cele trei combinații periculoase de vitamine. Medic: Trebuie luate separat
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
Zi neagră pentru nouă milioane de români. Scumpire semnificativă a unor taxe
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Ce publicase pe Facebook românca Andreea Mottram, înainte să fie omorâtă de fiica ei adoptivă. „Problema este că...”
Cancan.ro
Cum a dat soarele, au ieșit la ÎNCĂLZIT! Vedetele au încins atmosfera în parcul Herăstrău - Nu le-a fost rusine deloc
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunțul serii despre Elena Udrea. Vestea dată chiar de avocatul său: Întrunește toate celelalte condiții
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Alt copil, viața merge înainte” Igor Cuciuc a dat vestea mult așteptată, după moartea Andreei: „Un nou Început”. Artistul și soția sa sunt de nedespărțit acum
Schimbare importantă pentru șoferi: Cei cu două mașini vor plăti o nouă taxă obligatorie
MediaFlux
Pensiile, alocațiile și indemnizațiile se dau mai devreme. Data anunțată de Ministerul Muncii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cum să ieși la pensie fără dureri de cap: ghid complet și actualizat pentru românii care se apropie de vârsta pensionării