Peaky Blinders sezon 6. Când apare ultimul sezon pe Netflix în România

Peaky Blinders e unul dintre serialele cele mai îndrăgite de oamenii de pretutindeni. În curând va ajunge la final, din păcate pentru toți fanii.
Filip Stan
10 mart. 2022, 16:06
Peaky Blinders sezon 6. Când apare ultimul sezon pe Netflix în România

Peaky Blinders sezon 6. Peaky Blinders a fost lansat în 2013, iar anul acesta apare cel de-al șaselea sezon. Netflix România a anunțat că ultimul sezon al serialului apare pe platformă pe data de 10 iunie 2022.

Peaky Blinders sezon 6. În doar trei zile de la lansarea sa pe Youtube, trailerul „Peaky Blinders” – sezonul 6 – a fost urmărit de peste 2 milioane de ori. Semn că fanii abia așteaptă noile episoade ale producției BBC.

Seria 6 din Peaky Blinders se poate vedea deja pe BBC One şi pe BBC iPlayer de la finalul lunii februarie, însă abia în luna iunie va apărea și pe Netflix, în România.

„Peaky s-a întors! După ce pandemia de Covid-19 ne-a forţat să întârziem producţia, miza nu a mai fost atât de mare vreodată. Credem că acesta va fi cel mai bun sezon şi sunt sigur că fanilor noştri minunaţi le va plăcea”, a declarat creatorul serialului Peaky Blinders, Steven Knight.

În urma unui studiu realizat de Netflix în 70 de țări în care activează, Peaky Blinders a fost desemnat cel mai popular serial al platformei în 2021. Studiul nu a luat în calcul Squid Game, care a fost lansat mult după publicarea rezultatelor.

Povestea serialului Peaky Blinders

Peaky Blinders este un serial de televiziune britanic lansat în septembrie 2013 a cărui acțiune are loc în Birmingham, Anglia în perioada de după Primul Război Mondial, în anii 1920. Serialul a fost creat de Steven Knight și produs de Caryn Mandabach Productions, Screen Yorkshire și Tiger Aspect Productions în care urmează faptele comise de familia criminală Shelby.

Peaky Blinders este o familie de gangsteri din Birmingham, Anglia din 1919, la câteva luni după sfârșitul primului război mondial din noiembrie 1918. Povestea se bazează pe banda Peaky Blinders și pe șeful lor ambițios și foarte viclean, Tommy Shelby (interpretat de Cillian Murphy). Banda intră în atenția inspectorului-șef principal Chester Campbell (jucat de Sam Neill), un detectiv din Irlanda regală, trimis de Winston Churchill din Belfast, unde fusese trimis să „curețe” orașul de Armata Republicană Irlandeză (IRA), comuniști, bande și criminali de drept comun. Winston Churchill (jucat de Andy Nyman în seria 1 și Richard McCabe în seria 2) l-a însărcinat cu suprimarea tulburărilor și revoltelor din Birmingham și cu recuperarea unui transport de arme furate care urma să fie expediat în Libia.

DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Parcul din România care se va transforma de Paște 2025. Sunt așteptați turiști din toate colțurile țării pentru a vedea carnavalul
Capital.ro
România a pierdut o legendă. A fost unul dintre cei mai iubiți români. Nu-l vom uita niciodată
Playtech.ro
Imagine rară cu copiii lui Nicolae al României și ai Alinei Binder. Ce mari au crescut Alexandra și Mihai
DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Adevarul
Fost consilier al președintelui Zelenski: „România trebuie să construiască un bloc est-european ce poate rezista valurilor care vin”
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
Bomba lui Ponta: Și Crin Antonescu va fi retras
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Peste 20 de persoane au murit în urma unui incendiu la un azil de bătrâni, în China
Cancan.ro
Cum a dat soarele, au ieșit la ÎNCĂLZIT! Vedetele au încins atmosfera în parcul Herăstrău - Nu le-a fost rusine deloc
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut cel mai mare artist. NU va mai fi nimeni ca el. Va rămâne veșnic în inimile românilor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Alt copil, viața merge înainte” Igor Cuciuc a dat vestea mult așteptată, după moartea Andreei: „Un nou Început”. Artistul și soția sa sunt de nedespărțit acum
Schimbare importantă pentru șoferi: Cei cu două mașini vor plăti o nouă taxă obligatorie
MediaFlux
Decizia lui Trump intră în vigoare! Război total și prăbușirea piețelor internaționale
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Furtul de lemne! Metoda cea mai utilizată, potrivit unui activist de mediu