Zgonea: Devansarea alegerilor prezidenţiale, discutată numai în USL; Băsescu nu a avut o poziţie

Valeriu Zgonea a declarat, miercuri, că devansarea alegerilor prezidenţiale pentru luna mai 2014 este o propunere discutată numai în cadrul USL şi pe care USL o susţine, arătând că şeful statului nu a avut o poziţie faţă de această propunere la întâlnirea de marţi.
Romania TV
23 ian. 2013, 16:31
Zgonea: Devansarea alegerilor prezidenţiale, discutată numai în USL; Băsescu nu a avut o poziţie

„Devansarea alegerilor prezidenţiale este o propunere care a fost discutată numai în cadrul USL. Noi nu dorim ca în 2014 să avem din nou dezbateri şi bătălii politice. Două campanii electorale pe an sunt destul de grele, ultimii ani au arătat că două campanii electorale înseamnă o societate divizată, iar partidele politice cu greu îşi revin să aibă o comunicare consistentă între ele”, a spus Zgonea.

El a arătat că nu vede care ar fi problema ca România să adopte un model precum cel american în care alegerile sunt în septembrie, în octombrie se validează mandatul şi în ianuarie se depune jurământul.

„Este o propunere care va fi făcută şi care trebuie să fie reglementată prin modificare la Constituţie. Până atunci, este o iniţiativă pe care USL o susţine. Eu, personal, din experienţa pe care o am în ultimii şase ani de campanii electorale, câte două pe an, de când suntem membri ai UE, este bine şi pentru România să nu mai dea câte 30-40 de miliaone de euro pentru fiecare alegere”, a spus Zgonea.

Întrebat care a fost reacţia preşedintelui Băsescu atunci când i s-a propus acest lucru, la întâlnirea cu premierul Victor Ponta şi preşedintele Senatului, Crin Antonescu, de marţi seara, Zgonea a spus că şeful statului nu a avut o poziţie.

„Din ce am văzut, domnul preşedinte, la momentul respectiv, nu a avut poziţie. A spus că acest lucru trebuie să fie clarificat printr-un text în modificarea Constituţiei”, a spus Zgonea.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a declarat că a participat la întâlnirea cu şeful statului, Traian Băsescu, alături de premierul Victor Ponta şi preşedintele Senatului, Crin Antonescu, el arătând că discuţia a privit MCV.

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat că marţi seară a avut o întâlnire cu premierul Victor Ponta şi preşedintele Traian Băsescu la Senat, pe tema MCV, la solicitarea şefului statului, ideea comasării alegerilor, susţinută de USL, fiind evocată de către premier.

„Domnul Băsescu a solicitat o întâlnire cu premierul şi preşedinţii celor două Camere, pe tema MCV. A avut loc aseară această întâlnire la Senat, subiectul acesta a fost, şi anume apropiatul raport pe MCV, măsurile legislative care sunt aferente unui asemenea subiect, contextul în care el se discută, nimic spectaculos, lucruri normale”, a declarat Antonescu, miercuri, într-o intervanţie telefonică la Antena 3.

Întrebat despre ideea comasării alegerilor prezidenţiale cu cele europarlamentare în 2014, Antonescu a răspuns: „A fost colateral, nu a fost un subiect. La un moment dat, premierul Ponta i-a adus la cunoştinţă opţiunea sa sau a noastră, a USL, ca în 2014 să nu mai avem două alegeri, unele europarlamentare în primăvară şi unele prezidenţiale în toamnă, la termen şi dacă s-ar putea să facem aceste alegeri împreună, adică în primăvară, urmând fie ca preşedintele să renunţe la restul de mandat, deci cele câteva luni, cele 4-5 luni, fie să intre în vigoare mandatul câştigat de viitorul preşedinte, de câştigătorul alegerilor prezidenţiale, în noiembrie, atunci când expiră al doilea mandat al domnului Băsescu. Dar repet, nu a fost un subiect care să se dezbată, a fost pur şi simplu o idee evocată de Victor Ponta”.

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Imagini din culise, care nu s-au difuzat la TV! Ce a putut face Gina Pistol după ce Smiley a pierdut finala Vocea României
Fanatik.ro
Adevărul despre relația dintre Cristela și Călin Georgescu. Cum s-au cunoscut, de fapt
Capital.ro
Statul vrea banii românilor. Cetățenii sunt obligați să plătească. Decizia se aplică în toată țara
Playtech.ro
Câte pahare de vin se beau la masa de Crăciun, de fapt. Greșeala pe care o fac aproape toți românii
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Spionii lui Gigi Becali au descoperit un triunghi amoros la FCSB: Ngezana i-a furat colegului iubita româncă
wowbiz.ro
Karmen și Bogdan Căplescu, din nou împreună?! Cum au fost surprinși, după divorț
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Salariații care iau mai puțini bani de la 1 ianuarie. Guvernul taie din venituri
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
A început Jubileul din 2025! Papa Francis a inițiat ceremonia de deschidere a Anului Sfânt
Cancan.ro
Vești PROASTE pentru românii care petrec Crăciunul pe Valea Prahovei! Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Avertisment pentru toți cei care țin banii la saltea. Ce trebuie să faceți cu numerarul. E obligatoriu
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva lui înainte de Crăciun. Fostul ministru: „Sărbătorim în familie”
substantial.ro
Avion al Azerbaijan Airlines, căzut de Crăciun, suspectat de probleme legate de apărarea antiaeriană
MediaFlux
MILIOANE de PENSIONARI au primit MAJORĂRI! ANUNȚ privind RECALCULAREA PENSIILOR
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Misterul sărbătoririi numelor de Cristian și Cristina: Tradiție sau confuzie?