George Bălan, cercetat de procurorii anticorupţie într-un dosar privind divulgarea de informaţii secrete către persoane neautorizate, şi-a dat demisia din magistratură în noiembrie 2012.
Preşedintele Traian Băsescu a semnat marţi decretul de eliberare din funcţia de procuror a lui George Bălan, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Locul ocupat de George Bălan în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) ca reprezentant al procurorilor de curţi de apel urmează să fie preluat de Elena Hach, cea care a candidat pentru funcţia de procuror general al României, alături de Tiberiu Niţu.
Elena Hach ar urma să preia postul întrucât a ocupat poziţia a doua în urma alegerilor pentru CSM din 2010.
Elena Hach este membru al Asociaţiei Magistraţilor din România, participând alături de Mona Pivniceru la discuţiile din vara anului 2010 pe legea salarizării.
Senatul urmează să se pronunţe şi în cazul solicitării CSM de validare în funcţia de membru al CSM a judecătorului Adrian Bordea, reprezentantul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ales în locul Monei Pivniceru.
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis Senatului în 16 ianuarie solicitarea de validare în funcţia de membru al CSM a lui Adrian Aurel Bordea.
Până la validarea de către Senat, Adrian Bordea este membru interimar în CSM, mandat preluat în urma demisiei Monei Pivniceru, în august 2012.
În urma alegerilor din 29 octombrie 2012, Adrian Bordea a fost desemnat de către Adunarea Generală a judecătorilor ICCJ reprezentant în Consiliul Superior al Magistraturii.