„Miercuri, trupele ruse au distrus intenționat și în mod cinic teatrul din inima oraşului Mariupolului. Un avion a aruncat o bombă asupra clădirii în care se ascundeau sute de locuitori pașnici din Mariupol. Este încă imposibil de estimat amploarea acestui act oribil și inuman, deoarece bombardarea zonelor rezidențiale continuă în oraș”, se arată în mesajul Consiliului Local Mariupol.
Viceprimarul orașului Mariupol susține că în clădire se aflau între 1.000 și 1.200 de persoane. După bombardament, partea centrală a teatrului s-a prăbușit, iar intrarea în adăpostul anti-bombă situat în clădire a fost blocată de molozuri. Numărul morților și răniților este deocamdată necunoscut.
‼️This is all that remains of the Drama Theater in #Mariupol
According to local media, up to 1,000 people could have been inside the building. All of them are now under the rubble of the building. The exact number of casualties is still unknown. pic.twitter.com/4L3D8lt39E
— NEXTA (@nexta_tv) March 16, 2022
„Nu se știe câți morți sunt sub dărâmături. Acum sunt bătălii aprige. Nimeni nu poate ajunge la dărâmături, nu știm dacă sunt supraviețuitori. Și cel mai rău lucru este că nu îi putem scoate din dărâmături”, a declarat Serghei Taruță, fostul șef al Administrației Regionale de Stat Donețk.