Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că peste 15.000 de medici au emigrat după aderarea României la Uniunea Europeană, alături de alţi profesionişti din domeniul sanitar. El consideră că, „pe lângă creşterea veniturilor acestei categorii, trebuie asigurate condiţii de confort profesional” pentru ca profesioniştii din domeniul medical să rămână în ţară.
Alexandru Rafila participă la reuniunea la nivel înalt privind sănătatea şi migraţia în Regiunea Europeană a OMS, eveniment organizat de Biroul Regional pentru Europa al organizaţiei la Istanbul, Turcia.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, la întâlnirea participă miniştri de resort din Regiunea Europeană, experţi internaţionali, organizaţii partenere şi state din Regiunile OMS Africa şi Estul Mediteranei. Reuniunea are ca obiectiv coordonarea şi integrarea acţiunilor guvernelor, ale societăţii civile şi ale comunităţii internaţionale privind acordarea asistenţei umanitare şi de sănătate refugiaţilor şi migranţilor.
Ministrul român al Sănătăţii a participat la primul panel al conferinţei şi a abordat problema necesităţii unei strategii comune privind resursele umane în sănătate, deoarece accesul universal la servicii de sănătate nu va fi posibil dacă nu există profesionişti, inclusiv în zonele mai puţin dezvoltate.
„Peste 15.000 de medici au emigrat în alte ţări după aderarea României la Uniunea Europeană. În plus, au emigrat şi alţi profesionişti din sistemul sanitar. Eu cred că trebuie să acţionăm în două direcţii atunci când vorbim de resursa umană din sistemul sanitar. Pe lângă creşterea veniturilor acestei categorii, trebuie asigurate condiţii de confort profesional care să facă eficientă activitatea medicală, iar aceasta din urmă este esenţială pentru a menţine în ţară profesioniştii sistemului”, a declarat Rafila.
În a doua parte a panelului, Alexandru Rafila a prezentat măsurile pe care Guvernul României le-a luat pentru accesul neîngrădit la servicii de sănătate al refugiaţilor din Ucraina şi eforturile pe care Ministerul Sănătăţii le face pentru controlul tuberculozei, HIV şi al bolilor prevenibile prin vaccinare în rândul acestora. Ministrul a reafirmat solidaritatea României cu victimele războiului din această ţară.
Potrivit MS, Guvernul este direct implicat în furnizarea de ajutoare autorităţilor şi cetăţenilor ucrainieni şi a pus la dispoziţie platforma „Ucraina – Împreună ajutăm mai mult” prin care ofertele de asistenţă umanitară în care sunt centralizate şi direcţionate rapid către beneficiari.
Monica Pop trage semnalul de alarmă după ce s-a infectat cu COVID: „E posibil că acum să fie vorba despre un virus mixt! Nu am întâlnit aşa ceva în viaţa mea!”
Cetăţenii ucraineni care ajung pe teritoriul României au acelaşi drepturi de a accesa serviciile medicale la fel ca şi cetăţenii români. România a pus, de asemenea, la dispoziţie 3.300 de paturi care pot primi răniţi din Ucraina în spitale din toate judeţele ţării. De asemenea, toţi cetăţenii ucrainieni care sosesc în România vor beneficia de evaluarea stării de sănătate, de servicii complete de vaccinare şi asistenţă de medicină dentară.