Antonescu: Cuplarea alegerilor se va face indiferent de voinţa lui Băsescu, dacă va fi posibilă

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi seară, că organizarea simultană a alegerilor prezidenţiale cu cele europarlamentare, dacă va fi posibilă, se va face indiferent de voinţa preşedintelui Traian Băsescu.
Romania TV
24 ian. 2013, 20:40
Antonescu: Cuplarea alegerilor se va face indiferent de voinţa lui Băsescu, dacă va fi posibilă

Crin Antonescu a adăugat că afirmaţia şefului statului despre ce ar face un preşedinte ales timp de şapte luni până la preluarea mandatului arată ce ar face chiar Traian Băsescu într-o astfel de situaţie.

„Chestiunea asta cu cercul, sigur e o glumă, dar dacă e să o tratăm serios (…) ea nu poate spusă decât de către un om care asta ar face şapte luni înaintea intrării în pâine. Nu ştiu de ce domnul Băsescu nu poate să conceapă această demnitate decât într-o legătură materială cu Palatul, cu zidurile, cu împrejurimile”, a declarat preşedintele PNL, într-o emisiune la Antena 3.

Totodată, Antonescu a admis faptul că între momentul organizării prezidenţialelor şi preluarea mandatului nu ar fi de dorit să existe o perioadă prea mare de timp.

„Şi din punctul meu de vedere nu ar fi de dorit să se ajungă la o distanţă între alegerea unui nou preşedinte şi intrarea sa în mandat. Sunt o serie de inconveniente şi de natură constituţională. Sigur, nu e vorba de ce ar face omul ăla ales în timpul ăsta, asta e caraghios, îţi poţi găsi. Milioane de oameni nu sunt preşedinţi şi îşi ocupă timpul, nu asta-i problema”, a explicat Antonescu.

De asemenea, liderul PNL a susţinut că şefului statului nu i s-a făcut niciun fel de ofertă la care să răspundă prin faptul că e dispus să-şi dea demisia odată cu întregul Parlament.

„Parcă aştepta un prilej, parcă a speculat acest prilej ca să facă din nou consideraţii, ca să facă nişte contraoferte la oferte care nu i s-au făcut (…) E caraghios, nimeni nu l-a întrebat, nici domnul Ponta, nici altcineva, nu l-a întrebat pe domnul Băsescu «Dom’le, ce ai vrea dumneata ca să-ţi dai demisia?». Şi atunci să vină răspunsul firesc: «Aş vrea ca 588 de parlamentari să-şi dea demisia, sau aş vrea diverse alte lucruri»”, a afirmat Antonescu.

În plus, el a susţinut că organizarea simultană a alegerilor prezidenţiale cu cele europarlamentare se va face indiferent de opţiunea lui Traian Băsescu, dacă USL ajunge la concluzia că este posibil acest lucru.

„Eu cred că dacă putem să facem alegerile împreună cu cele europarlamentare, le vom face că vrea sau că nu vrea Traian Băsescu. Ipoteza unei formule elegante în care să renunţe la cinci luni de mandat pentru asemenea reaşezare constituţională eu o exclud, pentru că dânsul nu vrea şi e dreptul său să vrea sau să nu vrea”, a mai susţinut Antonescu, precizând că la nivelul USL încă nu s-a făcut o analiză juridică şi constituţională faţă de aplicarea acestui scenariu privind cuplarea alegerilor.

Pe de altă parte, preşedintele PNL a invocat o serie de afirmaţii din partea celor prezenţi la manifestările de la Iaşi, care erau interesaţi de momentul în care Traian Băsescu va părăsi funcţia de şef al statului.

„Mi-aş dori ca aceste loc să aibă loc cât mai repede. Nu aşa… cum nu obosesc sugerează batalioanele de propagandişti ai lui Traian Băsescu mai vechi şi mai noi să sugereze că ard eu de nerăbdare să mă duc la Palatul Cotroceni să fiu preşedinte. Nu de asta, ci pentru că lipsa de legitimitate a lui Traian Băsescu, toate suspiciunile justificate care se adună în jurul său atâta timp cât va fi în acea poziţie, toate lucrurile care ţin de anumite instituţii în care influenţa prezidenţială se menţine, toate lucrurile astea nu fac bine unei coerenţe instituţionale în România”, a mai afirmat preşedintele PNL, Crin Antonescu.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că este „o copilărie” şi „ridicolă” ideea privind desfăşurarea alegerilor prezidenţiale din 2014 comasate în primăvară cu europarlamentarele şi învestirea apoi a noului preşedinte abia în decembrie 2014, la expirarea mandatului său actual.

„Este ridicol. Şi ce faci cu preşedintele ales în luna mai? Sunt nouă luni. Îi dai un cerc cu care să dea rotocoale în jurul Cotroceniului, ce faci cu el până atunci? Se şi plictiseşte în aşteptare”, a afirmat Băsescu.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că nu are încă o opţiune în privinţa comasării alegerilor prezidenţiale cu cele europarlamentare, însă a spus că el este gata să-şi depună mandatul simultan cu cei 588 de parlamentari, pentru alegeri simultane prezidenţiale şi parlamentare.

Preşedintele Băsescu a susţinut că soluţia o reprezintă „demisia simultană a preşedintelui şi a Parlamentului”, după revizuirea Constituţiei, în spiritul referendumului din 2009 privind trecerea la Parlamentul unicameral cu maximum 300 de membri.

DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Orașul surpriză din România care a trecut printr-o schimbare la față. E printre cele mai bogate din țară, construiește pe bandă rulantă și atrage fonduri cu o forță de nedescris. E la zi cu tot ce e nou și frumos. Până și transportul public este exclusiv electric
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Anunț oficial de la Guvern! Probleme rezolvate, vești importante pentru români!
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Selly încurajează tinerii să participe la alegeri: „Este modul vostru de a ține democrația în viață”
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni