Postul Paștelui 2022. Mâncarea cu multe proteine pe care să o încerci în această perioadă! Sfatul transmis de Carmen Brumă!

Carmen Brumă vine cu o alternativă extrem de sănătoasă pentru perioada de post. Aceasta recomandă consumul de mazăre cu sos roșu.
Alina Costache
20 mart. 2022, 22:30
Postul Paștelui 2022. Mâncarea cu multe proteine pe care să o încerci în această perioadă! Sfatul transmis de Carmen Brumă!

Postul Paștelui 2022.  Aceasta spune că mazărea este foarte bună în post pentru că are foarte multe fibre, ține de foame și se prepară foarte ușor.

Postul Paștelui 2022. Mâncarea cu multe proteine pe care să o încerci în această perioadă! Sfatul transmis de Carmen Brumă!

„Prefer mazărea cu sos de roșii pentru că sosul de roșii stimulează absorbția fierului care există în mazăre. E bine ca atunci când ținem post să combinăm sursele de proteine astfel încât să avem alimente cu proteine complete, de exemplu: trebuie să avem grijă, ca la majoritatea meselor, să avem o sursă de leguminoase, adică mazăre, fasole, linte sau năut, cu o sursă de cereale sau făinoase. Cum facem acest lucru? La masa aceasta cu mazăre și suc de roșii, la care adăugăm foarte multe legume, punem și o felie de pâine. Astfel avem proteină completă. Sau facem paste și adăugăm niște boabe de mazăre. Acestea sunt soluții foarte bine când vă pregătiți mâncarea pentru post.

Citește și: Postul Paștelui 2022. Regulile de aur pe care româncele trebuie să le respecte în această perioadă! Arsenie Boca le-a lăsat înainte să moară
Mazărea este foarte bună în post pentru că are foarte multe fibre, ține de foame, te satură și îți asigură energie pe o durată mai mare de timp. Dacă mănânci o farfurie de mazăre cu multe legume și asociezi și o felie de pâine, în mod normal, trei – patru ore, nu îți mai este foame. Și este foarte gustoasă! Puteți adăuga, la final, după ce ați făcut mazărea, puțină drojdie de bere inactivă. Are un gust ușor de parmezan.

Dacă înainte mâncai hamburger, iar acum îți iei hamburger vegetal nu este o alegere bună. Sau dacă înainte mâncai șnițel, iar acum îți iei din comerț șnițel de la semipreparate, nu este foarte indicat. Sunt o grămadă de alimente de acest fel pe care ar trebui să le evitați în post. La fel, de evitat sunt și supele instant. Fă-ți o supă acasă pentru că este foarte simplu”, a zis Carmen Brumă la Antena 1, în emisiunea Neatza de weekend.

Citește și: Postul Paştelui 2022. Reţetă fabuloasă de ciorbă de perişoare din ciuperci! Gospodinele trebuie să o încerce imediat

DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Spynews
Claudia Pătrășcanu s-a tuns singură, acasă. Cum arată acum cântăreața / FOTO
Bzi.ro
Cât costă un tort pentru Paște în cofetăria Gabrielei Cristea: Fanii și-au pus mâinile în cap!
Fanatik.ro
Care sunt cele mai fiabile SUV-uri în 2025. Top 5 mașini mari care merită cumpărate
Capital.ro
Se pune stop la plata cash? Legea care se pregătește la nivel național. Ce se va întâmpla cu numerarul?
Playtech.ro
De ce nu este bine să vopsești ouă în Vinerea Mare. Ce trebuie să faci în această zi, conform tradiției
DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Adevarul
Rușii au încercat să spargă frontul din Harkov. Trupele ruse au reluat atacurile mecanizate
wowbiz.ro
Armin Nicoară răspunde declarațiilor făcute de Georgiana Lobonț! Artistul a spus public ce a făcut nașa lui după ce el și Claudia Puican au devenit părinți? Nimeni nu se aștepta la asta
Spynews
Scandal uriaș la Teatrul Metropolis! Celebra Lili Jurcă, obligată să joace pe stradă?! Cum s-a ajuns la această situație
Spynews
Singurele imagini cu casa în care locuiește David Pușcaș: ”V-am primit în haos că aseară am făcut live” / GALERIE FOTO
Evz.ro
Cozonacii din supermarket. Te îngrozești dacă le citești eticheta
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
kanald.ro
Rezultatul autopsiei lui Emanuel, medicul rezident din Botoșani, care a fost găsit fără suflare în locuința sa. La ce concluzie au ajuns medicii legiști
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Reguli noi pentru proprietarii de locuințe. Va fi obligatoriu, trecut direct în Constituție: E timpul!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Cum să prepari cel mai bun drob de miel. Secretele pe care gospodinele trebuie să îl știe
MediaFlux
500 de lei pentru elevi. Banii au început să fie virați
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Păstorii de stele: cum au ajuns ciobanii din Sahara brokeri de meteoriți