Dan Negru, despre câştigurile din televiziune. După mulţi ani petrecuţi la Antena 1, jurnalistul a semnat un contract cu Kanal D, acolo unde pregăteşte proiecte inedite pentru public. Unul dintre motivele pentru care a plecat de la Antenă a fost partea financiară, însă nu prioritară.
„Toți angajatorii mei pot confirma că Dan Negru negocierile mele financiare cu ei nu au durat mai mult de 10 minute. Nu am pus niciodată preț pe bani cât am pus preț pe ce trebuie să fac pentru acei bani. Degeaba câștigi mult pe termen scurt și proiectele tale nu au succes. Niciodată nu am pus preț pe bani în televiziune, deși sunt zgârcitul suprem al breslei mele. Ha, ha!
La cât ajunge benzina, nu știu ce să mai cred. Îmi place brandul ăsta de zgârcit. Vine tot din anii trecuți, când colegii mei câștigau sume mari de bani, și atunci își luau câte o mașină bună, iar eu continuam să merg cu un Renault și cumpăram de banii ăia cărămizi. Aveam mai multă încredere în cărămizi decât în roți de mașină, ha, ha!
Dar toți mă luau de zgârcit. Cu vremea, mașinile s-au depreciat și cărămizile s-au scumpit. Dar habar n-am cum e mai bine. Cumpătat sau pasionat. Probabil, copiii mei vor aprecia cărămizile luate de tata când era cumpătat și vor citi în altă cheie toate articolele despre zgârcenia lui tati.
Nu sunt deloc om de afaceri, fac televiziune și în rest mi-am drămuit banii cât să nu fiu nevoit să fac compromisuri în televiziune. Asta îmi permite azi să fac televiziune relaxat. Publicul îi depistează pe cei care fac televiziune pentru bani. E o pasiune pe care nu poți să o faci cu angoase și cu presiunea banilor, nu dă roade„, a declarat Dan Negru , pentru Viva.ro.