Vouchere de vacanţă 2022. „Din punctul nostru de vedere, al ministerului, noi ne-am făcut treaba şi încurajez toate instituţiile publice să le emită. Există cadrul legal, există sume prevăzute în buget. De asemenea, încurajez toţi operatorii economici să apeleze la voucherele de vacanţă. Au posibilitatea în limita a şase salarii minime pe economie”, a spus ministrul, citat de Agerpres.
Vouchere de vacanţă 2022. Pentru aceste sume, operatorii economici nu mai plătesc contribuţii sociale şi pot fi deductibile din impozitul pe profit. Astfel, pot fi fidelizaţi salariaţii şi se poate da un imbold turismului, a adăugat Cadariu. „Vom ridica această problemă în prima şedinţă de Guvern”, a mai spus oficialul.
Cel puţin 1450 de lei direct pe card în 2022. Bani în plus, pe lângă salariul lunar, pentru milioane de români
Pe de altă parte, ministrul Turismului a arătat că a avut întâlniri cu reprezentanţii Ministerului Mediului pentru ca, în această vară, să nu mai existe probleme cu plajele în staţiunile de pe litoral, aşa cum s-a întâmplat anul trecut.
Întrebat cum se va rezolva problema infrastructurii de transport, în condiţiile în care turiştii petrec o zi pe drum către orice destinaţie din România, ministrul a răspuns: „Da, avem o problemă cu infrastructura, ştim. Am făcut câteva adrese către Ministerul Transporturilor pe acest subiect. De exemplu, la Constanţa sunt prea puţini operatori pe aeroport. Am făcut o circulară şi am solicitat atenţie sporită autorităţilor judeţene care au aeroporturi în gestiune să se implice”.
„Am constituit un consiliu de brand turistic național și așteptăm propuneri din partea mediului de afaceri de strategii de promovare turistică. Lucrăm cu reprezentanții Asociației Naționale a Agențiilor de Turism pentru a-i da forma finala și a o aproba prin ordin de ministru. Am avut o întâlnire bilaterală cu ministrul din Grecia și Polonia. Am avut întâlniri cu ambasadorii din România, iar de ficare dată ridic problematica turismului. Turismul poate fi a adoua ramura economică asumată de noi, după IT, turismul poate să crească foarte mult”, spune Daniel Cadariu, Ministrul Turismului și Antreprenoriatului, în cadrul conferinței de presă organizate de Alianța pentru Turism.
Vouchere de vacanţă 2022. După doi ani în care turismul s-a confruntat cu scăderi record ca urmare a efectelor economice pe care le-a avut pandemia asupra businessului local, dar odată cu ridicarea restricțiilor, reprezentanții sectorului turistic local sunt optimiști cu privire la acest an. Cu toate acestea, conflictul militar din Ucraina se resimte și în cazul rezervărilor înregistrate de hotelieri, astfel că se observă o stagnare a rezervărilor de tip early-booking. Daniel Cadariu menționează că România este sigură pentru călătorii și se se lucrează și la o strategie pentru a atrage cât mai mulți turiști străini.
VOUCHERE DE VACANŢĂ 2022. Schimbarea majoră din acest an, câţi bani intră pe card!
„A fost un trend bun de vânzare după anunțarea scoaterii restricțiilor, dar a durat o săptămână până a izbucnit conflictul din Ucraina. Stațiunile de munte sunt aglomerate în această perioadă, lumea acționează doar pe termen scurt, au o problemă de a-și rezerva cazări early-booking, dar avem revigorare pe zona de evenimente în locații de business, cum ar fi Bucureștiul, dar și stațiunile de la munte și de pe litoral care au specific de business”, spune Iuliana Tasie, membru în Consiliul Director Alianța pentru Turism și vicepreședinte al Organizației Patronale a Turismului Balnear.