Ministrul Mediului şi Pădurilor, László Borbély, participă la cea de a 17-a Conferinţă a părţilor la Convenţia Cadru a Naţiunilor Unite asupra Schimbărilor Climatice (UNFCCC) care are loc la Durban, Africa de Sud, în perioada 28 noiembrie – 9 decembrie, eveniment la care mai sunt prezenţi 20 de şefi de state şi prim-miniştri, secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Ban Ki-Moon precum şi reprezentanţi la nivel înalt a aproximativ 190 de ţări de pe mapamond.
În cadrul segmentului la nivel înalt, ministrul László Borbély, a susţinut joi, 8 decembrie 2011, un discurs cu privire la necesitatea unui acord global privind schimbările climatice care să intre în vigoare după expirarea protocolului de la Kyoto.
„Cuvântul cheie enunţat până acum de către toate personalităţile prezente a fost identificarea soluţiilor. Aşadar, această conferinţă trebuie să găsească soluţii şi să traseze liniile directoare care să intre în vigoare după expirarea protocolului de la Kyoto. Această sintagmă ascunde totodată încredere şi îngrijorare, iar întrebarea care se pune este ce nu funcţionează: mecanismul în sine, coordonarea acestuia sau abordarea propriu-zisă?”, a declarat László Borbély la începutul alocuţiunii susţinute în cadrul Conferinţei.
Făcând referire la întâlnirile şi discuţiile anterioare de la Bali, până la Cancun, fără a ocoli întâlnirea de la Copenhaga, Ministrul Mediului şi Pădurilor a menţionat că, toate ţările implicate sunt conştiente de nevoile şi urgenţele ţărilor aflate în curs de dezvoltare, că există în prezent un amplu cadru tehnic de dezvoltare, dar că, bineînţeles, mai este mult de lucru pentru a pune în aplicare toată această arhitectură.
„La douăzeci de ani după momentul istoric al primei întâlniri de la Rio, nu putem să continuăm să ne ascundem după degete. Da, avem cadrul tehnic stabilit care este într-o continuă îmbunătăţire, aşadar avem totul stabilit pentru acum. Problema este că nu avem cadrul stabilit pentru viitor, deoarece nu reuşim să ne coordonăm eforturile de a salva viitorul începând de astăzi. Trebuie să întelegem cu toţii că schimbările climatice sunt un subiect cu un impact nu doar de mediu, ci şi economic, social şi care ne va afecta viaţa noastră de zi cu zi. Sunt de părere că atât mecanismul, cât şi coordonatorii trebuie să formeze un tot unitar şi cred că avem cel mai bun motor posibil pentru a reuşi acest lucru. Protocolul de la Kyoto şi-a dovedit eficienţa şi datorită puternicului angajament de respectare a acestuia, astfel că astăzi toată lumea e conştientă cât de puternic influenţează integritatea mediului înconjurător, soarta planetei noastre‘, a menţionat ministrul Mediului şi Pădurilor.
László Borbély a precizat că România, alături de celelalte state membre ale Uniunii Europene, este mai dedicată ca niciodată, în stabilirea celei de-a doua perioade de angajament şi indiferent de actuala criză economică, ţara noastră va sprijini eforturile Uniunii Europene în susţinerea ţărilor aflate în curs de dezvoltare, cel mai important lucru în acest context fiind încrederea între Părţile implicate.
„Este nevoie să reuşim să îmbinăm flexibilitatea modalităţilor de lucru şi o abordare puternică în ceea ce priveşte obiectivele stabilite. Mecanisme flexibile, ţinte ambiţioase, cadru tehnic şi legislativ de angajament, toate acestea reprezintă modalităţi de înţelegere a problematicii schimbărilor climatice. Trebuie să înţelegem pe deplin că nu există soluţii miraculoase, ci doar un efort comun şi un lucru de echipă şi sunt de părere că trebuie să existe responsabilităţi diferenţiate, dar care urmăresc acelaşi interes”, a mai spus ministrul László Borbély.
Vorbind despre implementarea proiectelor în viitor, ministrul Mediului şi Pădurilor a reiterat că prioritatea numărul unu rămâne găsirea unei căi comune pentru un acord global care să ţină cont de situaţia actuală şi care să implice toate economiile mondiale, precizând totodată că această conferinţă este locul în care trebuie să se decidă o ţintă de reducere a emisiilor pentru anul 2050.
„Nimănui nu îi place austeritatea, dar trebuie să fim creativi pentru a trasa parteneriate puternice atât în sectorul privat, cât şi în cel public pentru obiective comune”, a subliniat László Borbély.
La finalul alocuţiunii, ministrul Mediului şi Pădurilor a precizat că „România şi Uniunea Europeană sunt de părere că, într-adevăr, această conferinţă trebuie să găsească soluţii întrucât premisele există. Ştim, dar trebuie să dovedim în continuare, că nu este nici o altă cale mai bună către un acord legal, obligatoriu la nivel global, decât un cadru şi un mecanism bine puse la punct. Trebuie să fim atenţi ca acest cadru al schimbărilor climatice să nu devină ca un raft fără produse, iar pentru aceasta, în cele câteva zile de aici, trebuie să oferim dovezi că acest raft va fi tot mai bogat. Am speranţa că vom reuşi!”.