„Războiul trebuie să înceteze!”. Anunţul care dă speranţe în Ucraina

Ucraina susţine că are "dovezi" ale utilizării de către forţele ruse a bombelor cu submuniţii, arme interzise de convenţiile internaţionale,
Filip Stan
29 mart. 2022, 08:24

Naţiunile Unite vor încerca să pună în aplicare o ‘încetare a focului umanitară’ între Rusia şi Ucraina şi intenţionează să-l trimită la Moscova şi Kiev pe secretarul său adjunct responsabil de probleme umanitare, a anunţat luni secretarul general al ONU, Antonio Guterres, citat de AFP.

Într-o declaraţie de presă la sediul ONU din New York, Guterres a afirmat că ‘i-a cerut lui Martin Griffiths (secretarul general adjunct pentru afaceri umanitare) să analize imediat cu părţile implicate posibilitatea unor acorduri şi aranjamente pentru o încetare a focului umanitară în Ucraina’.

Catastrofă umanitară la Mariupol. Oraşul cu aproape 10.000 de morţi, aproape jumătate dintre ei aflaţi încă sub dărâmături
Întrebat de jurnalişti asupra modalităţilor practice ale sarcinii încredinţate lui Griffiths, Guterres a precizat că adjunctul său va reveni de la Kabul, unde se află în prezent. ‘Sper să poată merge cât mai repede posibil atât la Moscova, cât şi la Kiev’, a adăugat el.

Secretarul general al ONU a denunţat faptul că, ‘de la începutul invaziei ruse acum o lună, războiul a dus la pierderea fără sens a mii de vieţi, la strămutarea a zece milioane de persoane, în principal femei şi copii, şi la distrugerea sistematică a infrastructurii esenţiale’ a Ucrainei.

‘Aceasta trebuie să înceteze!’, a declarat şeful Naţiunilor Unite. Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat joi, cu o majoritate covârşitoare de 140 de voturi, o nouă rezoluţie ‘istorică’, dar nu cu caracter obligatoriu, care ‘cere’ Rusiei să oprească ‘imediat agresiunea sa’ împotriva Ucrainei.

Un nou atac cu rachete al ruşilor. Au vizat un depozit de petrol, dar în apropiere se afla şi o centrală nucleară
Autorităţile ucrainene şi-au manifestat îngrijorarea luni faţă de agravarea situaţiei legate de portul asediat Mariupol, unde cel puţin 5.000 de persoane şi-au pierdut deja viaţa, acest bilanţ al victimelor fiind dat publicităţii înaintea negocierilor ucraineano-ruse, preconizate pentru marţi la Istanbul.

Ucraina susţine că are ‘dovezi’ despre utilizarea de arme interzise în sudul teritoriului său

Ucraina are „dovezi” ale utilizării de către forţele ruse a bombelor cu submuniţii, arme interzise de convenţiile internaţionale, în două regiuni din sudul teritoriului său, a asigurat luni procurorul general ucrainean Irina Venediktova, informează France Presse.

Întrebată în timpul unei conferinţe de presă despre posibila utilizare a unor astfel de arme pentru a bombarda Kievul, dna Venediktova a răspuns că ea „nu are dovezi concrete” cu privire la utilizarea lor în capitală şi că „investigaţii” sunt în curs.

„Dar (…) avem dovezi ale folosirii bombelor cu submuniţii în regiunea Odesa (mare port ucrainean la Marea Neagră) şi în regiunea Herson”, oraş pe care a pus mâna armata rusă, a adăugat ea.

„Vedem, mai ales datorită muncii voastre, a dumneavoastră jurnaliştilor, că sunt folosite şi alte arme interzise. Dar, în ceea ce mă priveşte, nu pot să menţionez decât cazurile în care am dovezi în mod foarte concret. Când am de exemplu (…) fragmente (din aceste dispozitive) sau o analiză a terenului”, a adăugat ea, fără a oferi alte detalii.

ONG-uri internaţionale precum Amnesty International şi Human Rights Watch au susţinut că au strâns dovezi ale utilizării bombelor cu submuniţii în zone în care se află civili în Ucraina.

Aceste arme pot conţine câteva zeci de mini-bombe care se dispersează pe o suprafaţă întinsă dar nu toate explodează, transformându-se în mine antipersonal care, la cel mai mic contact, pot ucide şi mutila chiar şi la mult timp după conflict

DailyBusiness
Metoda finlandeză de încălzire. Cum poți avea o casă călduroasă fără a cheltui prea mulți bani pe facturi
Spynews
Marius Niţă i se alătură Geaninei Ilieş la pupitrul Ştirilor Antena Stars
Bzi.ro
Cum arată Andreea Esca în costum de baie, la 52 de ani! Vedeta și-a lăsat fanii mască! – FOTO
Fanatik.ro
Supermarketul din România care și-a amânat deschiderea. Nu a găsit deloc angajați, deși oferea salariu de 7.100 de lei
Capital.ro
EL îl va învinge pe Călin Georgescu în alegeri. Anunțul ce scapă România de emoții
Playtech.ro
Cum sună vocea copiilor lui Meghan Markle și ai Prințului Harry. Archie și Lilibet, auziți pentru prima dată
DailyBusiness
Umilința supremă pentru Cluj. Capitala Ardealului coboară pe locul 5 într-un clasament neașteptat al orașelor din România!
Adevarul
Schimbări la ANS, după plecarea lui Lipă. A fost angajat un fost hamal, orfan bătut cu sălbăticie în centrele de plasament
wowbiz.ro
Monica Gabor a devenit mamă pentru a doua oară, în mare secret! E vestea momentului în showbiz
Spynews
Ce cuvinte trebuie să rostești pentru a atrage banii în viața ta. Cum poți manifesta abundența
Spynews
Cum arată mașina care poate sări peste gropile din asfalt. Cu cât se vinde un astfel de vehicul
Evz.ro
Taxa care crește cu 10%. Hotărârea a intrat deja în vigoare
Ego.ro
Cum arată casa Ilinei Pârvu de la Visuri la Cheie, după ce a fost renovată de PRO TV
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
kanald.ro
Bursele de excelență pentru elevii olimpici nu au fost modificate de Ordonanța trenuleț! Se vor raporta la salariul minim actual, de 4.050 de lei brut
Cancan.ro
E stirea începutului de an! Monica Gabor a devenit mămică pentru a doua oară! Decizia luată de Mr. Pink
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
S-a terminat! George Simion îl îngroapă Călin Georgescu. A anunțat personal
StirileBZI
Când vor fi majorate alocațiile copiilor: Cât mai au de așteptat micuții
Prosport.ro
FOTO. Andreea Bălan, ce apariție în Australia! Vedeta a atras toate privirile
stirilekanald.ro
Andrei, băiatul de 15 ani ucis în bătaie de prieteni, dus pentru ultima dată acasă. Bunica îl plânge cu lacrimi amare: „A fost abandonat de mamă și de tată”
substantial.ro
Parlamentul Grec dezbate reglementări stricte pentru închirierile pe termen scurt
MediaFlux
Donald TRUMP a fost CONDAMNAT! RĂSTURNARE de SITUAȚIE privind MANDATUL de PREȘEDINTE al SUA
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Noul secretar de stat UDMR de la Ministerul Finanțelor: „Cunoașterea limbii maghiare este obligatorie”