Medicii rezidenţi vor avea salarii DUBLE din 2014. Ce spune Câmpeanu despre indemnizaţia pentru mame

Mariana Câmpeanu a declarat, duminică, la România TV, că salariile bugetarilor cu venituri mici ar putea creşte începând cu anul viitor, de majorări urmând să beneficieze în primul rând medicii rezidenţi. Potrivit ministrului Muncii, aceştia ar putea primi în 2014 lefuri duble faţă de acest an.
Romania TV
27 ian. 2013, 17:00
Medicii rezidenţi vor avea salarii DUBLE din 2014. Ce spune Câmpeanu despre indemnizaţia pentru mame

„Vrem să îi plasăm pe o grilă superioară aşa încât să poată să beneficieze de la început de un salariu mai mare. Cred că discuţia a fost în guvern despre 1.200 de lei”, a precizat Mariana Câmpeanu.

Potrivit ministrului Muncii, deocamdată, singurii care vor simţi majorări ale veniturilor sunt pensionarii.

„Chiar de anul acesta, datorită recalculării, 200.000 de pensionari vor primi indexări de peste 4%. În afară de valoarea punctul de pensie care creşte, în afară de această corecţie pentru cei care au intrat noi în sistem, începem să dăm şi retanţele la mărirea care s-a făcut pentru grupele de muncă, 0-25, grupa a II-a, 0-50 grupa intâi care au fost acordate numai în 2009 atunci când au fost şi an electoral”, a adăugat Mariana Câmpeanu, subliniind că Ministrul Muncii vrea să crească indemnizațiile minime pentru creșterea copiilor. 

„O să vedem dacă putem umbla un pic la praguri la acel de 3-600? mai ales la cel mai mic, poate cel de sus nu, cel de 1.200 poate ar trebui mărit”, a afirmat Câmpeanu.

Cuantumul creșterilor ține însă de posibilitățile bugetare de anul viitor.

DailyBusiness
Ficatul gras, pericolul tăcut. Cum să îți cureți ficatul și să îți redobândești sănătatea cu ceaiuri
Spynews
Ce este Gold Card, viza lansată de Donald Trump. De când va fi disponibil și cât costă cardul de aur
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Ce se află sub Moscova. Megastructura care poate fi utilizată în caz de război sau conflict armat în capitala Rusiei
Capital.ro
Răsturnare totală de situație în dosarul Cioacă-Elodia. S-a aflat tot. Avocata a făcut marele anunț
Playtech.ro
Nu scăpăm de lapoviță și ninsoare în România! Cum va fi vremea în următoarele zile, conform ANM
DailyBusiness
Vești proaste pentru o categorie de români. Crește vârsta de pensionare
Adevarul
Povestea Doamnei Stanca, marea iubire a domnitorului Mihai Viteazul. Cât timp au fost căsătoriți
wowbiz.ro
Ea este Anne, tânăra care a murit după ce a mâncat un sendviș la Roma! Nimeni nu se gândea că o simplă ieșire la restaurant i-ar putea aduce sfârșitul tinerei de 21 de ani
Spynews
Imagini savuroase cu Serghei Mizil în tinerețe! Cum arăta concurentul de la Asia Express la prima nuntă | FOTO
Spynews
Șacalul și-a recunoscut crimele, după un an de negare! Răsturnare incredibilă de situație în dubla tragedie din Constanța
Evz.ro
Românii datori la bănci, cu sufletul la gură. Decizie crucială la BNR
Ego.ro
Andreea Bălan și Loredana au dat lovitura! Nici Bogdan de la Ploiești nu se lasă mai prejos! EXCLUSIV
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
11 zile libere în următoarele trei luni! Românii vor avea parte de trei minivacanțe
Cancan.ro
Cum arată soțiile lui Bobiță, Giani, Dorel și Celentano din Las Fierbinți? Ce familii frumoase au actorii
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Reguli noi pentru șoferii cu permis categoria B. N-au drept de circulație. Trebuie să aștepte 2 ani
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Alt copil, viața merge înainte” Igor Cuciuc a dat vestea mult așteptată, după moartea Andreei: „Un nou Început”. Artistul și soția sa sunt de nedespărțit acum
Ce se întâmplă dacă nu faci succesiunea? Se achită impozit din bunurile imobile
MediaFlux
BNR lansează o nouă monedă cu valoarea nominală de 10 lei! Luni, ședință de politică monetară la Banca Națională a României FOTO
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine sunt chinezii care au venit lângă Hagi la Farul Constanța