Gheorghe Falcă, despre tensiunile din PNL şi posibila schimbare a lui Cîţu: Personal, nu-mi doresc un Congres extraordinar

Europarlamentarul Gheorghe Falcă susţine că Florin Cîţu şi cei patru prim-vicepreşedinţi ai PNL ar trebui să spună în interiorul formaţiunii dacă au ceva de spus şi să-şi lămurească modul de lucru. "Personal, nu-mi doresc un Congres extraordinar", a spus Gheorghe Falcă la RFI. Reacţia lui Falcă vine după ce în presa s-a scris că zeci de șefi de filiale îi cer demisia lui Florin Cîțu, iar în cazul refuzului de a pleca de la conducerea partidului, liberalii ar putea forța organizarea unui Congres extraordinar.
Filip Stan
31 mart. 2022, 11:57
Gheorghe Falcă, despre tensiunile din PNL şi posibila schimbare a lui Cîţu: Personal, nu-mi doresc un Congres extraordinar

Gheorghe Falcă a declarat, la RFI, că nu a semnat vreun document prin care i se cere demisia lui Florin Cîţu.

„De confirmat nu am cum să confirm, pentru că nu am semnat un astfel de document. Aseară am văzut şi eu informaţia în presă cu referire la acest document şi am sunat la câţiva colegi, dar nu mi-au răspuns”, a afirmat europarlamentarul PNL.

Întrebat dacă, în opinia sa, Florin Cîţu trebuie să demisioneze, Falcă a răspuns: „Dacă o să am de spus ceva, o să-i spun în privat”.

Citeşte şi: Victor Ponta ironizează vizita lui Cîţu în America: „Dacă mai rămâne câţiva ani acolo, se bucură şi banca din SUA unde încă are datorii, şi românii, şi PNL”

Întrebat în continuare dacă există o nemulţumire în partid faţă de activitatea lui Florin Cîţu ca preşedinte al PNL, reproşându-i-se că face opoziţie la PSD în interiorul coaliţiei şi că face declaraţii care nu corespund liniei partidului.

„Acum, eu cred că coaliţia a reuşit să treacă cu bine prin micile lor dispute. Încă în coaliţie, partidele îşi anunţă înainte obiectivele şi apoi le discută în coaliţie. Dacă ar trebui să modificăm ceva, ar trebui să modificăm procedura de lucru în coaliţie, adică să se întâlnească întâi coaliţia luni dimineaţă şi apoi partidele. În momentul în care se întâlnesc prima dată partidele politice, ele fac declaraţii, îşi prezintă programele şi apoi le dezbat în coaliţie şi atunci, normal, se văd diferenţele”, a mai spus Gheorghe Falcă, la RFI.

El a fost întrebat dacă este cel mai potrivit moment pentru ca PNL să-şi schimbe preşedintele.

„Cred că în acest moment, noi avem o direcţie bună, coaliţia este apreciată la nivelul Bruxelles-ului. România este într-o apreciere totală pentru modul în care ne-am comportat cu refugiaţii. Din punct de vedere al securităţii naţionale, o grupă de luptă se realizează încă în România. Extern, suntem foarte bine văzuţi. Acum, intern, luptele interne atât în partide, cât şi în coaliţie pot să genereze astfel de evenimente”, a afirmat europarlamentarul.

Întrebat dacă îşi doreşte un Congres extraordinar, Falcă a spun că nu.

„Nu, evident, personal, nu-mi doresc un Congres extraordinar. (…) Nu-mi doresc în acest moment să avem un Congres şi eu cred că preşedintele partidului, cei patru prim-vicepreşedinţi dacă au ceva de spus, să spună în interior şi să-şi lămurească modul de lucru”, a completat Falcă.

Reacţia lui Gheorghe Falcă vine ca urmare a faptului că în presă au apărut informaţii potrivit cărora mai mulţi lideri ai PNL ar pregăti schimbarea preşedintelui Florin Cîţu, pe fondul nemulţumirilor legate de relaţia sa cu cei de la PSD, care tensionează atmosfera în coaliţie, dar şi de faptul că liderul liberal nu comunică cu liderii judeţeni şi cu primarii partidului, au declarat surse liberale pentru News.ro.

DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Mesajul astrelor pentru zodii, 23 noiembrie 2024. Balanță află o veste importantă
Capital.ro
Retragere bani cash la ATM. Schimbare în premieră pentru cine scoate numerar de pe card
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Anunț oficial de la Guvern! Probleme rezolvate, vești importante pentru români!
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Ce se întâmplă cu concediile începând din 2025. Legea care clarifică toate situațiile
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Amendă între 600-1.000 de lei. Românii au interzis. Se aplică de duminică, 24 Noiembrie
StirileBZI
Schimbări importante pentru pensionarii cu venituri mici: Cu cât crește indemnizația socială de la 1 ianuarie 2025
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Selly încurajează tinerii să participe la alegeri: „Este modul vostru de a ține democrația în viață”
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni