Prim-vicepreşedinte Politici Publice, preşedinte LAL, Gheorghe Flutur, va prelua interimar şefia PNL, au precizat surse liberale, pentru News.ro. Florin Cîţu şi-a înregistrat, sâmbătă, demisia din funcţia de preşedinte al partidului, deoarece colegii nu au participat la şedinţa BEx al PNL.
„Aş fi vrut să îmi prezint demisia în faţa colegilor mei. Nu s-a putut, doar am înregistrat-o la partid”, a afirmat Cîţu, sâmbătă la sediul formaţiunii.
La şedinţa de Birou Executiv convocată de Florin Cîţu au fost prezenţi doar Dan Vîlceanu, Theodor Stolojan şi Cristian Băcanu.
„Nu există alte şedinţe statutare. Rolul acestei şedinţei era foarte simplu, de a avea discuţie faţă în faţă cu colegi cu care am pornit la drum acum un an de zile pentru a da un suflu nou Partidul Naţional Liberal. Era o şansă pentru a le mulţumi că am lucrat împreună şi cred că au fost şi momente bune, au fost şi momente grele. Vroiam să discutăm puţin despre acţiunile mele care au fost criticate în spaţiul public referitor la acest compromis cu PSD. Da, este adevărat, niciodată nu am fost confortabil cu acest compromis pe care l-am făcut cu PSD, nu este un secret. Întotdeauna am crezut că măsurile propuse şi care multe dintre ele au fost aprobate, vor avea un efect de bumerang”, a mai explicat Cîţu.
CTP: Uitaţi-vă cum a reuşit să-şi dea PNL cu levierul în ambii genunchi, în cap şi în gură”
Prim-vicepreşedintele PNL, Lucian Bode, a declarat, sâmbătă, că un congres extraordinar al partidului va fi organizat în 10 aprilie, decizia urmând a fi luată duminică, la Consiliu Naţional PNL, în contextul demisiei preşedintelui liberal Florin Câţu.
„Mâine avem Consiliu Naţional extraordinar, ocazie cu care vom convoca Congresul Extraordinar al PNL pentru data de 10 aprilie. (…) Astăzi, când vorbim, sunt 44 de filiale care îşi doresc acelaşi lucru, convocarea Consiliului Naţional, lucru care s-a şi întâmplat, pentru duminică, 3 aprilie, cu un singur punct pe ordinea de zi: organizarea Congresului pentru data de 10 aprilie. Împreună cu o majoritate covârşitoare, de 44 de filiale din 49, vom merge, sunt convins, în aceeaşi direcţie”, a precizat Bode.
Acesta a adăugat că Biroul Politic Naţional (BPN) al PNL va numi, duminică, un preşedinte interimar al partidului, urmând ca la Congres să fie ales un nou preşedinte.
„Îmi doresc un leadership adevărat, orientat spre viitor, într-un context intern şi internaţional extrem, extrem de complicat. Îmi doresc o soluţie responsabilă, nu una superfluă, în aceste vremuri tulburi, pe care le traversăm cu toţi. Într-un cuvânt, îmi doresc moderaţie, îmi doresc echilibru, nu pariuri riscante”, a conchis Lucian Bode.
Dan Vîlceanu anunţă că va discuta cu premierul Ciucă pentru a îşi înainta demisia şi din funcţia de ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene
Dan Vîlceanu a anunţat, sâmbătă, că va discuta zilele următoare cu premierul Nicolae Ciucă pentru a îşi înainta demisia din funcţia de ministru al Investiţiilor sau Proiectelor Europene. El a adăugat că nu mai poate fi vorba de încredere în interiorul echipei guvernamentale.
Secretarul general al PNL a anunţat, încă de vineri, că sâmbătă, la şedinţa Biroului Executiv al PNL, îşi va anunţa demisia din funcţia de secretar general al partidului, el precizând că nu vrea să participe la un asemenea bâlci.
Dan Vîlceanu a anunţat, sâmbătă, că va discuta zilele următoare cu premierul Nicolae Ciucă pentru a îşi înainta demisia din funcţia de ministru al Investiţiilor sau Proiectelor Europene. El a adăugat că nu mai poate fi vorba de încredere în interiorul echipei guvernamentale.
„Voi avea o discuţie cu premierul Nicolae Ciucă şi în urma acestei discuţii aş vrea să îmi înaintez demisia şi din funcţie de ministru al Investiţiilor şi Fondurilor Europene, având în vedere faptul că am plecat într-o echipă, e vorba de o echipă care ca orice echipă se baza şi pe încredere şi sunt convins că la momentul ăsta nu mai putem vorbi de acest gen de încredere şi coeziune de care este nevoie într-o echipă guvernamentală. Voi avea o discuţie cu domnul prim-ministru şi voi face acest gest.. Aşa că voi avea o discuţie cu domnul premier. Nu am avut o discuţie, nici nu aveam de ce să am o discuţie legată de partid cu domnul Ciucă”, a afirmat Dan Vîlceanu, sâmbătă la sediul PNL.
Întrebat dacă nu a încercat să îl sune pe Nicolae Ciucă până acum, Dan Vîlceanu a răspuns: „Nu am avut niciun fel de discuţie, nici nu aveam de ce. Am avut câteva demersuri politice legate de partid în perioada asta şi nu aveam de ce să am o discuţie legată de partid cu domnul Ciucă. Până la urmă am luat de toate documentele trimise, atât preşedintele partidului, cât şi eu în urma acestor demersuri, ne-am prezentat demisia, era un lucru firesc, normal pe care trebuia să îl facem şi nu aveam de ce să am o discuţie cu premierul pe această temă”.
Secretarul general al PNL a anunţat, de vineri, că sâmbătă, la şedinţa Biroului Executiv al PNL, îşi va anunţa demisia din funcţia de secretar general al partidului, el precizând că nu vrea să participe la un asemenea bâlci. El a mai spus, întrebat dacă mai are şanse să rămână ministru în Guvernul Ciucă, că nu este scopul lui în viaţă să fie ministru toată viaţa.