Prognoza meteo 3 aprilie 2022. Vreme deosebit de rece pentru această perioadă a anului. Când începe să se încălzească

Vremea va deveni deosebit de rece pentru prima decadă a lunii aprilie. Începând de marţi, temperaturile încep să crească semnificativ.
Alina Costache
02 apr. 2022, 16:30
Prognoza meteo 3 aprilie 2022. Vreme deosebit de rece pentru această perioadă a anului. Când începe să se încălzească

Prognoza meteo 3 aprilie 2022. La noapte, în vestul, centrul, nordul și nord-estul țării, vor fi înnorări persistente și pe arii relativ extinse temporar vor fi precipitații sub formă de ploaie, iar mai ales spre dimineață, local se vor transforma în lapoviță și ninsoare. La munte, treptat vor predomina ninsorile, mai însemnate cantitativ (10…20 l/mp) în zona Munților Apuseni și local în Carpații Orientali. Se va depune strat de zăpadă în zona de munte și pe arii mai restrânse în dealurile Crișanei, în Maramureș, nordul Transilvaniei și al Moldovei.

În regiunile sudice și sud-estice temporar înnorările vor fi accentuate la începutul nopții, când pe arii restrânse vor mai fi averse și descărcări electrice, apoi cerul va deveni variabil. Vântul va sufla slab și moderat cu intensificări temporare la munte și în regiunile sudice și pe arii restrânse în cele centrale. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -2 grade în zona deluroasă din Crișana și 9…10 grade în Dobrogea.

În Bucureşti, temporar vor fi înnorări accentuate la începutul nopții când vor mai fi posibile averse și descărcări electrice, apoi cerul va deveni variabil. Vântul va sufla moderat. Temperatura minimă va fi de 6…7 grade.

Citeste si Prognoza meteo aprilie 2022. Cum va fi vremea de Paşti

Prognoza meteo 3 aprilie 2022

În ţară, vremea va deveni deosebit de rece pentru prima decadă a lunii aprilie în jumătatea de nord-vest a ţării, iar în restul zonelor valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale. Cerul va fi mai mult noros în regiunile vestice, centrale, nordice și nord-estice, unde pe arii relativ extinse, îndeosebi în prima parte a intervalului temporar vor fi precipitații mixte, iar la munte temporar va ninge.

Se va depune strat de zăpadă în zona de munte și pe arii mai restrânse în dealurile Crișanei, în Maramureș, nordul și estul Transilvaniei și în nord-vestul Moldovei. În celelalte regiuni, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare îndeosebi după-amiaza și seara în sud-est, când pe alocuri vor fi ploi de scurtă durată și posibil descărcări electrice.

Vântul va avea intensificări pe parcursul zilei în cea mai mare parte a țării, viteze mai mari la rafală în general de peste 55…65 km/h urmând a se înregistra în sudul și sud-estul teritoriului și la munte, cu precădere în zona Carpaților de Curbură. Temperaturile maxime se vor încadra între 2 și 13 grade, local mai ridicate, până spre 15…16 grade în Muntenia și Dobrogea, iar cele minime, se vor situa, în general, între -6 și 4 grade. Noaptea, local se va produce brumă, iar izolat vor fi condiții de ceață.

În Bucureşti, răcirea vremii va continua, astfel că valorile termice se vor situa în jurul celor normale. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla moderat cu intensificări pe parcursul zilei cu viteze la rafală de peste 55…65 km/h. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 15 grade, iar cea minimă va fi de 1…3 grade.

Citeste si Alertă meteo. Ninsori, lapoviţă şi furtuni cu descărcări electrice în mare parte a țării

Prognoza meteo 4 aprilie 2022

În ţară, vremea va fi rece pentru această dată, local deosebit de rece în centrul și nordul țării. Temperaturile maxime vor fi de la 2…3 grade în Maramureș și estul Transilvaniei, până spre 14 grade în vestul Olteniei, iar cele minime se vor situa, în general, între -8 și 2 grade.

Pe parcursul zilei cerul va fi variabil în sud-vest, iar în rest va prezenta înnorări, însă doar pe suprafețe mici vor fi precipitații. Acestea vor fi sub formă de ninsoare la munte, mixte în regiunile nordice și centrale și ploi în cele sud-estice. Noaptea cerul va fi mai mult senin și se va produce brumă în jumătatea de nord a teritoriului și pe arii mai restrânse în sud.

Vântul va sufla slab şi moderat, trecător cu unele intensificări, ziua local în sud-vest și centru și la munte. iar noaptea se va intensifica îndeosebi în zona înaltă din nordul Carpaților Orientali, unde rafalele vor depăși 70…80 km/h. Dimineața și noaptea, izolat vor fi condiții de ceață.

În Bucureşti, vremea va continua să se răcească, astfel că valorile de temperatură vor fi mai mici decât cele normale perioadei. Pe parcursul zilei cerul va fi temporar noros, iar noaptea va deveni mai mai mult senin. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 11 grade, iar cea minimă de 0…1 grad, mai scăzută în zona periferică spre -2 grade, unde vor fi condiții de brumă.

Prognoza meteo 5 aprilie 2022

În ţară, vremea va fi în general frumoasă şi se va încălzi semnificativ în mare parte din ţară, valorile termice devenind apropiate de cele normale ale datei în sud şi în est, menţinându-se însă uşor sub mediile multianuale în rest. Cerul va fi variabil, cu înnorări în nord şi nord-vest; seara şi în cursul nopţii, va ploua local în Maramureş şi izolat în Crişana, nordul Transilvaniei şi al Moldovei, iar în zonele montane aferente, la altitudini mari, vor fi ninsori şi lapoviţă.

Vântul va avea intensificări susţinute în Carpaţii Orientali şi în Munţii Apuseni, dar local şi temporar şi în restul masivelor montane şi cu viteze mai mici în zonele joase din nord, centru şi est. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 9 și 19 grade, iar cele minime vor fi cuprinse în marea lor majoritate între -1 și 7 grade. Vor fi condiţii de ceaţă, iar în depresiuni, noaptea, pe suprafeţe mici se va produce brumă.

În Bucureşti, vremea va fi frumoasă şi se va încălzi, valorile termice devenind normale pentru această perioadă din an. Cerul va fi variabil la senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 17…18 grade, iar cea minimă de 4…6 grade, mai scăzută în zona periurbană.

Prognoza meteo 6 aprilie 2022

Valorile termice vor continua să crească, vremea devenind caldă pentru început de aprilie în regiunile sudice şi sud-estice. Cerul va fi variabil la senin, cu înnorări temporare la începutul zilei în nord, în centru şi în est unde izolat va ploua slab, iar noaptea în regiunile sud-vestice.

Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări la munte, iar ziua temporar în nordul şi în estul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 12 și 22 de grade, iar cele minime între 2 și 10 grade, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei, unde izolat se va produce brumă. Izolat vor fi condiţii de ceaţă.

În Bucureşti, vremea va fi frumoasă şi va deveni caldă, astfel că temperatura maximă se va situa în jurul a 22 de grade, iar cea minimă va fi de 5…8 grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat.

Prognoza meteo 7 – 9 aprilie 2022

Valorile termice vor crește în special în a doua parte a intervalului când vremea va deveni deosebit de caldă pentru prima decadă a lunii aprilie. Local vor fi posibile averse în general slabe şi descărcări electrice, la început în sud, în centru şi la munte, apoi în extremitatea de nord a ţării.

Spynews
Marina își trăia zilele cu spaimă, chiar înainte să fie omorâtă. Ce au descoperit autoritățile despre crima care a tulburat liniștea din Brăila
Bzi.ro
Incident cumplit la nunta lui Ianis Hagi! A fost chemată ambulanța
Fanatik.ro
Patru zodii care pot da lovitura până pe 29 iulie. Răsare soarele pe strada lor
Capital.ro
Ordin UE pentru românii cu cont la bancă. Decizia valabilă din 17 iulie pentru cine transferă bani
Playtech.ro
A suferit CUMPLIT după DIVORȚ! Știi cine e, astăzi, fata din imagine?
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
Reacția unui medic legist după ultimul festival de la mare: „Nu reprezintă nimic altceva decât deschiderea către o viață de consumator”
Spynews
”L-am ucis și l-am băgat în troler”. Declarația tulburătoare a criminalului care l-a omorât pe bărbatul găsit fără suflare în geamantan. Cum și-a explicat gestul
Spynews
Decizie dură luată de Oana Roman față de Marius Elisei! I-a deschis proces penal! Vedeta s-a săturat să aștepte ca el să fie tată pentru fiica lui! Exclusiv
Evz.ro
Președintele Biden testat Pozitiv pentru Covid-19. Cum Influențează Situația Politică
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Mega-scandal la 'Insula Iubirii'! Dezvăluiri terifiante despre Cornel: 'O bătea golănește pe Ada!' 😲 ⤵️
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Cum putem reduce temperatura din casă cu două grade, fără a ne folosi de aerul condiționat? Cercetătorii vin cu o soluție inedită
Capital.ro
Se dă ordin în România. Obligatoriu pentru proprietarii de bloc cu centrale termice
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Calvarul de nedescris prin care a trecut doctorița Marina, înainte să fie găsită moartă în cabinet!
substantial.ro
Detectarea fosfinei și amoniacului pe Venus sugerează posibilitatea existenței vieții
MediaFlux
Vești bune pentru locatarii de la bloc. Vor plăti mai puțin la întreținere
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'