Dan Petrescu: E posibil să revin în România

Antrenorul echipei Kuban Krasnodar, Dan Petrescu, a declarat, joi, în timpul decernării premiilor Fanatik, că este fericit la gruparea rusă, dar nu a exclus o revenire în România, deoarece "niciodată nu poţi spune nu ţării în care te-ai născut".
Romania TV
08 dec. 2011, 19:32
Dan Petrescu: E posibil să revin în România

„A fost un an foarte bun profesional, ca şi ultimii 3-4. De 4-5 ani am norocul să fiu premiat la această gală. Totuşi, nu poate fi nimeni comparat cu Mircea Lucescu. Ca să ajungem la nivelul lui mai avem foarte mult de muncă. Sunt fericit unde sunt, dar e posibil să revin în România. Niciodată nu poţi spune nu ţării în care te-ai născut”, a spus Petrescu.

Tehnicianul a afirmat că nu crede că Kuban Krasnodar va putea să-l cumpere pe mijlocaşul Dacian Varga, al cărui împrumut la gruparea rusă a expirat. „După împrumutul pe care l-am avut, nu cred că vom putea să-l cumpărăm. Varga poate juca la orice echipă din România. Nu pot să-i spun unde să meargă, pentru că nu sunt tatăl sau impresarul lui. Am fost doar antrenorul lui şi îi pot spune ce e mai bine”, a precizat Petrescu.

Dan Petrescu crede că Kuban Krasnodar nu-i poate oferi un contract mai bun decât are Lucian Sânmărtean la FC Vaslui: „Sânmărtean ar fi oricând bine venit la Kuban. L-aş lua. Totuşi nu am încercat să-l transferăm, pentru că îmi dau seama că este foarte greu. Nu cred că-i putem oferi peste ce are la Vaslui”.

Antrenorul român a declarat că cei de la Oţelul Galaţi trebuie să accepte şi criticile după parcursul din Liga Campionilor. „Nu cred că pot fi judecaţi prea aspru. Oţelul a jucat fotbal, dar nici nu poţi să lauzi o echipă care nu a făcut niciun punct. Trebuie să accepte şi criticile. Oţelul nu trebuie considerată cea mai slabă echipă din istoria Ligii Campionilor. Ieri (n.r. – marţi, în meciul pierdut cu Benfica Lisabona, scor 0-1) chiar ar fi meritat să câştige”, a spus Petrescu.

Petrescu consideră că eliminarea echipei Manchester United din grupele Ligii Campionilor este una dintre cele mai mari surprize: „Ieşirea lui Manchester United din Liga Campionilor este una dintre cele mai mari din istorie. Iar o altă surpriză este APOEL, care a câştigat grupa. Sunt convins că Manchester United va fi în finala Ligii Europa şi tot răul spre bine, pentru că nu a câştigat niciodată această competiţie”.

Tehnicianul formaţiei Kuban Krasnodar a vorbit şi despre steliştii Raul Rusescu şi Florin Costea: „La Steaua orice jucător explodează mai târziu. La Rusescu ţineam cel mai mult şi e jucătorul în care am crezut. Avea nevoie de timp să explodeze. A făcut-o la Unirea Urziceni şi acum o face la Steaua. El poate fi lider la orice echipă. Are calităţi extraordinare, iar execuţiile lui nu le are oricine. Steaua dacă nu mai re nevoie de Florin Costea şi vrea să-l lase e un jucător care îmi place”.

În cadrul Galei Premiilor Fanatik s-au acordat, printre altele, următoarele distincţii:

Profesionistul anului: Viorel Hizo (FC Vaslui);

Premiul legendei: Ilie Balaci;

Explozia anului: Cristi Tănase (Steaua Bucureşti);

Conducătorul anului: Marius Stan (Oţelul Galaţi);

Portarul anului: Cristian Bălgrădean (Dinamo Bucureşti);

Luptătorul anului: Cătălin Moroşanu;

Omul anului: Novak Martinovici (Steaua Bucureşti);

Fundaşul anului: Marcos Antonio (Rapid Bucureşti);

Preşedintele anului: Ioan Horoba (Gaz Metan Mediaş);

Stranierul anului: Wesley Lopes (FC Vaslui);

Premiul campionilor: Sergiu Costin (Oţelul Galaţi);

Mijlocaşul anului: Lucian Sânmărtean (FC Vaslui);

Meseriaşul anului: Daniel Pancu (Rapid Bucureşti);

Invincibilul anului: Lucian Bute;

Sportivul anului: echipa de spadă a României;

Atacantul anului: Ionel Dănciulescu (Dinamo Bucureşti);

Managerul anului: Nicolae Badea (Dinamo Bucureşti);

Transferul anului: Gabriel Torje (Dinamo Bucureşti/Udinese);

Fantasticul anului: Dan Petrescu (Kuban Krasnodar);

Fotbalistul anului: Cristian Săpunaru (FC Porto);

Antrenorul anului: Dorinel Munteanu (Oţelul Galaţi);

Marele Premiu: Dumitru Dragomir.

Spynews
La mulți ani de Sf. Ilie. Mesaje și urări pentru 2024
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Oraşul din România unde se construiește o clădire de sute de milioane de euro. Va fi a doua, ca suprafaţă în toată țară, după Casa Poporului
Capital.ro
Codul Rutier 2024. Regula obligatorie în toate mașinile din România. Nu poate fi încălcată
Playtech.ro
5 greșeli pe care le faci când folosești aparatul de aer condiționat și îți măresc considerabil factura la curent
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Rusia „nu poate câștiga” în Ucraina. „Nu avem trupe suficiente, aruncăm în luptă și răniții”, spune un propagandist al Kremlinului
Spynews
E oficial! Chelnerii și vânzătorii din România au acum dreptul de a le cere clienților buletinul. În ce condiții se aplică legea
Spynews
Cum arată zona revoltei din Leeds după ce românii au făcut haos | FOTO
Evz.ro
O băutură japoneză îi scapă pe români de mahmureală. Afacerea a prins rădăcini
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Misterul crimei din Brăila se adâncește ! Ce făcea dentista cu pacienții ei, în cabinet, când veneau la ea. Poliția a descoperit
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Adriana Bahmuțeanu a divorțat de George Restivan! Anunțul făcut de vedetă pe rețelelele sociale i-a șocat pe toți
Capital.ro
Obligație în toate județele României din 1 octombrie. Oamenii pot cere ordin. Statul nu respinge
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Un nou atac al urșilor în comuna Rucăr, județul Argeș: un cioban grav rănit
MediaFlux
Cele mai MARI MAJORĂRI de PENSII! Daniel BACIU, anunț privind RECALCULAREA
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'