Breaking
News
Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, de la o sobă defectă din casa unei bătrâne. În scurt timp focul s-a extins la alte două case vecine. Imediat la faţa locului au ajuns pompierii, informează România TV.
Iniţial au fost trimise două autospeciale, după care numărul lor a fost suplimentat cu încă cinci, pentru că pompierii nu făceau faţă flăcărilor. După mai bine de patru ore, pompierii au reuşit să stingă incendiul.
Casa de unde a izbucnit incendiul a fost distrusă în totalitate, iar bătrâna care locuia acolo a rămas pe drumuri. O alta casă a rămas fără acoperiş şi un etaj. Din fericire nu au fost victime omeneşti.