Comisia de anchetă: La Buzău am găsit doi copii legaţi, nu se ştie cât timp au fost imobilizaţi

Laurenţiu Gavrilă, preşedintele comisiei de anchetă constituită în cazul copiilor legaţi de pat la Spitalul Judeţean Buzău, spune că atunci când a ajuns la spital a găsit legaţi doi copii şi că datele primite de la conducerea unităţii erau tot despre doi copii, deşi în filmări apar cel puţin patru.
Romania TV
29 ian. 2013, 14:56
Comisia de anchetă: La Buzău am găsit doi copii legaţi, nu se ştie cât timp au fost imobilizaţi

Laurenţiu Gavrilă, care este şi preşedintele Consiliului de Administraţie al Spitalului Judeţean Buzău, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că luni seară, în momentul în care a inspectat Secţia de pediatrie, a găsit doi copii legaţi de paturi şi că informaţiile primite de la reprezentanţii spitalului, după izbucnirea scandalului, se refereau tot la doi copii în cazul cărora a fost luată această măsură.

„Am găsit doi copii în situaţia aceasta, iar datele primite vizau tot doi copii. Vreau să cred că totul s-a făcut cu bună-credinţă, nu ştim de ce ni s-a transmis că numai doi au fost imobilizaţi din moment ce în imagini, pe care nu le-am vizionat până acum, spuneţi că sunt 4-5 copii. O să cerem detalii suplimentare. De asemenea, aşteptam plângeri în scris cu privire la astfel de situaţii pentru a face anchete punctuale”, a adăugat Gavrilă.

El a mai spus că nu se poate cunoaşte cât timp au fost imobilizaţi copiii pentru că la Secţia de pediatrie nu există un registru, aşa cum prevede legea, în care să fie consemnate măsurile luate în cazul pacienţilor cu probleme psihice severe care nu au aparţinători.

Încă de luni seară, managerul Spitalului Judeţean Buzău declara că măsura contenţiunii a fost luată doar în cazul a doi copii care au grave probleme de sănătate, respectiv encefalopatie şi retard mintal.

În imaginile filmate de televiziuni apar însă cel puţin patru copii legaţi de paturi cu feşe.

DailyBusiness
Răsturnări de situație la alegerile prezidențiale! Sociologii anunță surprize URIAȘE
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Câte voturi trebuie să recupereze Lasconi pentru a prinde turul doi. Marile orașe au început numărătoarea
Capital.ro
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Playtech.ro
Carmen Iohannis, apariție surprinzătoare înainte de vot. Gestul făcut de prima-doamnă, a urmat exemplul soțului
DailyBusiness
Momente tensionate la referendumul lui Nicușor Dan. Acuzații de obstrucționare a votului în București!
Adevarul
Ucrainenii au lovit un sistem avansat de apărare antiaeriană în Kursk. Rușii îl foloseau în alt scop
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e pe locul 2 acum
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
StirileBZI
Produsul controversat consumat în Postul Crăciunului 2024! Poate cauza pierderi de memorie
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
Rezultate oficiale alegeri prezidențiale 2024. Călin Georgescu îl ajunge din urmă pe Marcel Ciolacu, după numărarea a 75% din procesele verbale
substantial.ro
Marcel Ciolacu conduce în alegerile prezidențiale conform rezultatelor parțiale oficiale
MediaFlux
REZULTATE ALEGERI PREZIDENȚIALE! Răsturnare TOTALĂ de SITUAȚIE la VOT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
VIDEO: Traian Băsescu a așteptat zeci de minute la coadă, la vot, apoi „și-a luat-o” de la șeful de sală. Băsescu: „Ce ai? Ești nervos?”