Stare de asediu lângă România. Circulaţie interzisă între 21.00 şi 6.00 la Odesa din cauza bombardamentelor

În timpul restricţiei de circulaţie va fi interzisă ieşirea pe străzi sau în locuri publice fără permisiuni speciale, a precizat administraţia militară regională din Odesa, într-un comunicat.
Filip Stan
08 apr. 2022, 20:32
Stare de asediu lângă România. Circulaţie interzisă între 21.00 şi 6.00 la Odesa din cauza bombardamentelor

Autorităţile ucrainene din Odesa (sudul Ucrainei) au impus o restricţie de circulaţie pentru o zi şi jumătate, de vineri seara, de la ora 21.00 (ora locală), până duminică dimineaţa, ora 6.00, în urma atacurilor cu rachete ruseşti care au avut loc vineri asupra Gării Kromatorsk (estul ţării), relatează CNN.
Mircea Geoană, secretar general adjunct NATO: „Anticipăm săptămâni, luni, poate chiar şi ani de război. Armata ucraineană a trecut la standardele NATO, în schimb cea rusă este în continuare una sovietică”

Din cauza potenţialei ameninţări ca forţele ruse să lanseze rachete în provincie, locuitorilor li s-a spus să stea în case începând ora 21.00, ora locală, vineri, până la ora 6.00 dimineaţa, ora locală, duminică.

În timpul restricţiei de circulaţie va fi interzisă ieşirea pe străzi sau în locuri publice fără permisiuni speciale, a precizat administraţia militară regională din Odesa, într-un comunicat.

”Fac apel către locuitorii din Odesa şi locuitorii din regiune să înţeleagă restricţiile impuse şi să nu le încalce. Asemenea măsuri sunt necesare, în primul rând, pentru siguranţa dumneavoastră, sunt menite să vă salveze viaţa, deoarece consecinţele pot fi fatale”, a spus şeful administraţiei militare regionale din Odesa, Maxim Marchenko.

NATO este gata să furnizeze arme Ucrainei câţiva ani

NATO poate furniza Ucrainei arme pentru războiul cu Rusia timp de câţiva ani, a declarat secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, postului de radio BBC, preluat de Reuters.

Japonia înăspreşte sancţiunile contra Rusiei: expulzează opt diplomaţi ai Kremlinului şi interzice importurile de vodcă şi cărbune ruseşti
El a refuzat să comenteze despre sistemele de armament provenit din fiecare stat membru, dar a apreciat că rezultatele armelor livrate până acum Ucrainei sunt clare. „Vedem şi efectul acestor sisteme, arme, pe câmpul de luptă, în fiecare zi. Vedem toate blindatele ruseşti distruse, vedem că Ucraina are capacitatea de a doborî rachete şi avioane ruseşti”, a spus Stoltenberg.

„Aliaţii sunt gata să ofere şi mai mult, precum şi armament mai modern şi mai greu”, a afirmat secretarul general al NATO.

Spynews
Fetița lovită cu mașina de șoferul minor, în Pantelimon, s-a trezit fix în ziua în care fratele său a fost înmormântat! A aflat că medicii i-au amputat piciorul, însă nu știe că băiatul a murit
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Stațiunea celebră perfectă pentru pensionari în august. E ferită de aglomerație, aici sunt cele mai mici prețuri și ai parte de liniște totală
Capital.ro
Lege pentru românii care au casă la curte. Vecinii sunt obligați. Trebuie să aibă aprobare
Playtech.ro
Of, Doamne, cât ești de frumoasă. Elena Ionescu, apariție de TOP pe plajă. A arătat TOT
DailyBusiness
Avertisment de la ANAF! SE SCHIMBĂ LEGEA
Adevarul
Prețurile din SUA care l-au șocat pe un cunoscut vlogger român. „Ceva nu-i bine cu magazinul ăsta, mai ieftin ca în București” VIDEO
Spynews
Maria Georgiana, imagini cu burtica de gravidă! Cum decurge sarcina celei mai dorite românce de pe platformele pentru adulți | VIDEO
Spynews
Imaginile care pun capăt speculațiilor. Dovada clară că la volan, în timpul accidentului din Pantelimon, era minorul în vârstă de 17 ani | VIDEO
Evz.ro
Salată de roșii coapte. Rețeta care adună aromele verii în farfurie
Ego.ro
Imaginile pe care Carmen Iohannis NU le-ar vrea publice! Cum arată când nu este în ținuta oficială
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
wowbiz.ro
Mama Luizei Melencu, în pragul sinuciderii! A fost la un pas să recurgă la un gest extrem
Cancan.ro
💣 de la ”Insula Iubirii”! Au divorțat, dar încă locuiesc împreună cu Tanța Blonda! 😲
Playsport.ro
Incredibil! Ce cadou îi face Țiriac lui Popovici după aurul câștigat la Jocurile Olimpice de la Paris
kanald.ro
Drama ascunsă de regretatul Nicu Covaci. Mama solistului a fost ucisă cu sânge rece în urmă cu 22 de ani
Capital.ro
Proprietarii de apartamente sunt obligați să anunțe. Trebuie să obțină neapărat acest document
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu cele mai frumoase sportive de la Jocurile Olimpice, care fac avere din site-urile pentru adulți
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Nicu Covaci: Nu mă doare nimic, dar sunt așa de amețit că...
substantial.ro
Dolce & Gabbana lansează primul său parfum pentru câini
MediaFlux
CUTREMUR în ALEGERILE din SUA! TRUMP, învins deja de KAMALA
Shtiu.ro
De ce David Popovici se stropește cu apă înainte de cursă? De ce poartă înotătorii căști?