Vladimir Putin, lovitură de proporţii din partea S&P. Confruntată cu valuri de sancţiuni din cauza invadării Ucrainei, Rusia s-ar putea confrunta prima oară cu incapacitatea de plată externă suverană din ultimii peste 100 de ani, în condiţiile în care săptămâna aceasta a făcut aranjamente pentru a rambursarea unei obligaţiuni internaţionale în ruble, cu toate că plata era scadentă în dolari, transmite agenţia Reuters.
Agenţia Standard & Poor’s (S&P) a aflat că Rusia a efectuat luni în ruble plățile cupoanelor pentru euroobligațiunile denominate în dolari.
„În prezent, nu ne așteptăm ca investitorii să poată converti aceste plăți în ruble în sume în dolari echivalente cu cele datorate inițial sau ca guvernul să convertească aceste plăți în perioada de grație de 30 de zile”, a precizat S&P.
Mai mult, agenţia estimează că sancțiunile impuse Rusiei vor fi probabil sporite în următoarele săptămâni, „împiedicând dorința și capacitatea tehnică ale Rusiei de a onora termenii și condițiile obligațiilor sale față de deținătorii de datorii străine”, conform Hotnews.
Citeşte şi: Război în Ucraina, ziua 45. Zelenski cere sancţiuni mai dure împotriva Rusiei după atacul din Kramatorsk
De cealaltă parte, ministrul rus de Finanţe a precizat joi că Rusia va face tot posibilul pentru a-și plăti creditorii, dar investitorii în obligațiunile internaționale ale Rusiei au incertitudini tot mai mari privind modalitatea în care şi-ar putea recupera banii în cazul în care ţara intră în incapacitate de plată.
S&P atribuie un rating de „faliment selectiv” a obligațiilor în momentul în care debitorul a intrat în incapacitate de plată pentru o anumită emisiune sau clasă de obligații, însă va continua să își îndeplinească în timp util obligațiile de plată pentru alte emisiuni sau clase de obligații.
Rusia nu a mai intrat în incapacitate de plată a datoriei sale externe după Revoluția din 1917, însă obligațiunile sale au devenit acum un front în conflictul economic cu țările occidentale.
O incapacitate de plată era de neimaginat până de curând, Rusia fiind cotată ca fiind de categoria „investment grade” în perioada premergătoare invaziei sale din 24 februarie în Ucraina.