Naştere-surpriză la Constanţa! O gravidă a născut în ambulanţă, apoi, din nou, la spital. Nu ştia că este însărcinată cu gemeni

O gravidă din Constanţa a devenit mamă de gemeni fără să aibă nici cea mai vagă idee că a avut o sarcină gemelară. Femeia a născut primul copil în ambulanţă, apoi, spre surprinderea tuturor, dar mai ales a ei, a adus pe lume şi cel de-al doilea copil, de data asta la spital.
Oana Anghel
09 apr. 2022, 17:46
Naştere-surpriză la Constanţa! O gravidă a născut în ambulanţă, apoi, din nou, la spital. Nu ştia că este însărcinată cu gemeni

Naştere-surpriză la Constanţa! Proaspăta mamă, care mai are acasă încă patru copii, le-a spus medicilor că nu ştia că aşteaptă gemeni, a informat, sâmbătă, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea”, citat de Agerpres.

Sunt gemeni, născuţi în urmă cu puţin timp, însă în locaţii diferite. Primul dintre gemeni s-a născut în drum spre spital, în ambulanţa SMURD Palas iar cel de-al doilea, la Spitalul Judeţean de Urgenţă ‘Sf. Apostol Andrei’, Constanţa. Mama nu ştia că are gemeni iar surprinderea colegilor noştri a fost la fel de mare ca cea a medicului care a preluat pacienta, ştiind că născuse deja„, se arată într-un comunicat de presă transmis de ISU „Dobrogea”.

Naştere-surpriză la Constanţa! Femeia nu ştia că are sarcină gemelară

Odată ajunse la domiciliul pacientei, cadrele medicale de pe ambulanţă au constatat că femeia este pe punctul de a naşte, aşa că au decis să o transporte la spital. Pe drum, însă, contracţiile s-au intensificat, iar salvatorii s-au văzut puşi în situaţia de a asista naşterea.

Citeste si Nu dați sub nicio formă aceste medicamente copiilor care au varicelă! Avertisment important al medicilor

Bebeluşul născut în ambulanţa SMURD este o fetiţă „perfect sănătoasă şi foarte frumoasă”, care are în jur de trei kilograme.

Colegii noştri le-au transportat pe amândouă – mama şi fiica – la Spitalul de Urgenţă. Copilul a fost dus pe Secţia Neonatologie, iar mama, la Ginecologie, pentru consult. La scurt timp însă, echipajul SMURD, care aştepta cu nerăbdare să vadă dacă ambele sunt bine, a fost anunţat că mama avea, de fapt, gemeni iar cel de-al doilea copil s-a născut la spital, spre surprinderea pompierilor militari, dar mai ales a medicului care ştia că aceasta deja născuse„, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU „Dobrogea”, Oana Manoilă.

Citeste si OMS trage semnalul de alarmă cu privire la apariția tulpinei ”XE”. Noua variantă Omicron ar putea fi cea mai contagioasă din istorie!

DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Bzi.ro
Oana Roman, de urgență la spital! Imaginea cu care și-a îngrijorat fanii
Fanatik.ro
Leguma care îngrașă mai mult decât ciocolata. Mulți români o consumă în special în perioada postului, dar nici nu știu câte calorii are
Capital.ro
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
Playtech.ro
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
DailyBusiness
Pensii 2025. Vești proaste pentru milioane de pensionari. Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie
Adevarul
Salariul muncitorilor necalificați din Timișoara stârnește polemici: „N-aveți idee câți oameni cu patru clase nu stau să fie slugile altora”
wowbiz.ro
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Spynews
Ce aduce noroc la bani în noul an. 5 lucruri pe care să le faci de Revelion
Spynews
Soțul franțuzoaicei Gisele Pelicot, condamnat la 20 de ani de închisoare! A fost găsit vinovat pentru toate acuzațiile
Evz.ro
Schimbări la Casa de Pensii. Tot ce trebuie să știi pentru 2025
Ego.ro
EA este una dintre cele mai importante femei din politica românească! O recunoști?
Prosport.ro
FOTO. Blonda i-a pus pe toți pe jar și a ajuns la peste 800.000 de fani pe Instagram
kanald.ro
38 de persoane au murit după ce un autocar a fost lovit de un camion! Unde s-a produs cel mai grav accident din ultimii 17 ani
Cancan.ro
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
A murit un nume uriaș al României: A fost un vârf al generației sale. Drum lin, maestre!
StirileBZI
Veste bună pentru șoferii români! Plafonarea tarifelor RCA, extinsă până la 31 martie 2025!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
stirilekanald.ro
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
substantial.ro
Peste 84.000 de soldați ruși confirmați morți în conflictul din Ucraina
MediaFlux
El va fi VIITORUL PREȘEDINTE al României? CUTREMUR la nivel național
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Topul staţiunilor de schi cu cel mai bun raport calitate-preţ din Europa. Bucureştenii pot ajunge la două dintre ele în 6-7 ore de mers cu maşina