Clipe grele pentru Mirela Vaida. Toţi trei copiii i s-au îmbolnăvit în acelaşi timp, dar de boli diferite: „Dacă nu murim acum sigur mai trăiesc o sută de ani”

Mirela Vaida nu trece prin cea mai bună perioadă a vieţii ei, şi asta întrucât toţi cei trei copilaşi îi sunt bolnavi. În ziua în care Tudor a împlinit 3 ani şi ar fi trebuit să se bucure de o super-petrecere, a aflat că are varicelă.
Alina Costache
10 apr. 2022, 22:15
Clipe grele pentru Mirela Vaida. Toţi trei copiii i s-au îmbolnăvit în acelaşi timp, dar de boli diferite:

Şi cum frăţiorii lui nu au vrut să-l lase singur în suferinţă, s-au îmbolnăvit şi ei: celălalt băieţel a făcut hepatită de tip B, iar Carla are enterocolită. Aşa că petrecerea a fost anulată în ultimul moment. Totuşi, aniversarea micuţului Tudor a fost marcată în cadru restrâns, cu baloane, pizza şi tort şi cu promisiunea că marea petrecere va avea loc după ce toţi trei se însănătoşesc, mai precis cândva după Paşte.

Mirela Vaida se teme că micuţii s-ar putea contamina unul de la celălalt

La party, ar fi fost invitaţi colegii de la grădiniţă, animatori, iar tortul era comandat. Prezentatoarea tv a spus că cei mici sunt pe tratamentul prescris de medici și aşteaptă răbdătoare să se facă bine. Cea mai mare temere a ei este, însă, faptul că micuții s-ar putea contamina unul de la celălalt având în vedere că au boli diferite.

Citeste si Iulia Albu, declaraţie şocantă despre apariţiile îndrăzneţe ale Loredanei Groza: „Este o femeie care desface picioarele. Numai o femeie împlinită poate avea asemenea ieşiri”

Știți ce am mai aflat azi? Karla are enterocolită. Încă e bine, ce să facem? Există posibilitatea ca toți să facă enterocolită, gripa B, varicelă, și de toate. Ce pot să zic? Ce poate fi mai rău? Dacă nu murim acum sigur mai trăiesc o sută de ani. Hai să fie bine și să nu fie rău!„, a mai spus prezentatoarea de la Acces Direct pe Instagram.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Mirela Vaida (@mirelavaida)

Citeste si Costi Ioniţă, experienţe SF cu maşinile electrice: „Au directă conexiune cu satelitul. Să mă lase activiştii că-s green. E aer destul, bate crivăţul”

DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Cele mai avantajate zodii în vara lui 2025. Patru nativi vor avea 3 luni pline de belșug
Capital.ro
Taxă nouă din 2026. Proprietarii de apartamente și garsoniere vor fi obligați să o plătească
Playtech.ro
De câte ori se încarcă voucherele de alimente până în 2027. Suma oferită de stat românilor cu venituri mici
DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Adevarul
Ce efecte produce puciul din USR. „Un partid care funcționează pe bază de interes. Elena Lasconi ar putea creşte”| ANALIZĂ
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
NASA, anunț despre sfârșitul lumii. Urmează apocalipsa. Primele semne sunt deja vizibile
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Familiile victimelor de la 2 Mai, față în față pentru prima oară cu părinții lui Vlad Pascu! Reacția părinților îndoliați: „Am simțit că îmi vine rău”
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxă obligatorie pentru șoferii din România. Regulă pentru românii care dețin două mașini
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
O tânără de 17 ani s-a trezit cu boala "plămânilor popcorn" după ce a vapat în secret. Avertismentul disperat al mamei sale: "Este o afecțiune mortală și incurabilă"
Primul sondaj care ia în considerare și votanții din diaspora. Cine ar câștiga o finală Nicușor Dan – George Simion
MediaFlux
Ce se va întâmpla în România după ce se ridică plafonarea la energia electrică și gaze! Un expert a explicat exact: Va exista un impact semnificativ în facturile finale VIDEO
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Victor Ponta și „Sistemul”: când Lupul strigă „Lupul!”