CUPA SPORTIVĂ PREUNIVERSITARĂ USH, la prima ediţie

Liceenii de la şapte instituţii de învăţământ s-au întrecut pentru câştiga titlul competiţiei la disciplinele fotbal, baschet şi tenis de câmp.
Filip Stan
11 apr. 2022, 11:42
CUPA SPORTIVĂ PREUNIVERSITARĂ USH, la prima ediţie

În perioada 4 – 7 aprilie, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport de la Universitatea Spiru Haret a organizat competiţia CUPA SPORTIVĂ PREUNIVERSITARĂ USH pentru disciplinele fotbal, baschet şi tenis de câmp. Întrecerea sportivă s-a adresat liceelor cu profil sportiv din Bucureşti. 7 instituţii de învăţământ liceal au răspuns invitaţiei facultăţii haretiste de a participa la această competiţie în care elevii s-au întrecut în spirit fair-play pentru a câştiga titlul de cei mai buni la sporturile pentru care şi-au disputat titlul primei ediţii a acestei Cupe.

Colegiul Tehnic Media, Liceul cu program sportiv „Mircea Eliade“, Colegiul Naţional „Emil Racoviţă“, Colegiul Naţional „Matei Basarab“, Colegiul Tehnic „Anghel Saligny“, Colegiul Tehnic Feroviar „Mihai I“, Liceul Tehnologic „Sf. Pantelimon“ au fost liceele care au acceptat provocarea de a-şi juca titlul pentru cea mai bună echipă a ediţiei din acest an a Cupei Sportive Preuniversitare USH.

Întrecerea de fotbal a fost găzduită de complexul Premium Wellness Institute, baza sportivă care asigură pregătirea fizică şi practică pentru studenţii de la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii Spiru Haret. Instituţia de învăţământ superior este singura din Bucureşti care oferă studenţilor săi posibilitatea de a se antrena într-o bază proprie. Terenul de fotbal îndeplinește dimensiunile oficiale, având echipamente sportive necesare și asigurând utilizarea acestuia atât de amatori, cât și de sportivi profesioniști. Competiţia a fost arbitrată de absolvenţii facultăţii care în prezent activează fie ca arbitrii internaţionali, fie ca antrenori la diferite echipe de club în ţară sau în străinătate.

Liceenii de la Colegiul Tehnic Feroviar „Mihai I“ au câştigat cupa la fotbal, iar campioana s-a decis chiar în ultimul meci. Apreciem efortul şi implicarea acestor adolescenţi care au ştiut să facă un prilej de bucurie din fiecare lovitură a mingii.

Suntem mândri că am putut organiza această competiţie şi că ne-au onorat aceste licee la aceste discipline sportive. Am organizat această întrecere pentru a ne populariza facultatea şi baza sportivă pe care o avem şi anume avem cea mai frumoasă bază sportivă dintre toate facultăţile de educaţie fizică atât din ţară, cât şi din Bucureşti. Avem o bază sportivă cu un teren de fotbal sintetic, cu teren de fotbal competiţional, bazin de înot acoperit şi descoperit plus săli de jocuri sportive, plus sală de gimnastică şi de judo“, a spus conf. univ. dr. Marilena Cojocaru, Decanul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport de la Universitatea Spiru Haret.

Competiţia la tenis şi la baschet a avut loc în balonul de la International Premium School of Bucharest. La tenis, pe tabloul de joc s-au înscris elevi, fete şi băieţi, de la Colegiul Național „Matei Basarab”, Colegiul Național „Emil Racoviță” și de la Liceul cu program sportiv „Mircea Eliade”. Dorința de a câștiga, bucuria de a juca, pasiunea pentru sportul alb, dar mai ales ambiția acestor adolescenți au adus culoare unei competiții pentru această generație. Alexandu Cristian Marton şi Vântu Iulia Alexandra au fost campionii de la tenis.

Competiția de baschet de la CUPA SPORTIVĂ PREUNIVERSITARĂ USH a fost una cu adevărat spectaculoasă. Adolescenții s-au întrecut pe ei dorindu-și să câștige, să joace, să fie împreună de dragul sportului. Orgoliile nu au fost lăsate deoparte în timpul jocului, dar la final au devenit prieteni și nu se mai lăsau plecați de pe teren. Meciul mixt jucat între echipa Colegiul National „Matei Basarab” și cea a Colegiul Tehnic „Anghel Saligny“ a fost unul extraordinar, elevii dorindu-și victoria, jucând cu determinare, dar creând și momente care au adus aplauze și încurajări din partea colegiilor prezenți să îi susțină. La final, victoria a revenit celor de la Colegiul Tehnic „Anghel Saligny“. La meciul de 3 la 3 fete, cupa a fost câștigată de adolescentele de la Matei Basarab, iar la competiția de 3 la 3 băieți, de cei de la Anghel Saligny.

Sunt foarte fericit că am putut participa la Cupa Sportivă Preuniversitară USH şi sunt fericit că după această perioadă de pandemie am putut participa la o competiţie sportivă, fiindcă nu s-au mai organizat de foarte mult timp. Pe viitor îmi doresc să mă înscriu la facultatea de sport şi chiar vreau să profesez în acest domeniu“, a declarat Daniel Liiceanu, elev la Colegiul Tehnic Feroviar „Mihai I“.

Spynews
EXCLUSIV | Cât s-a împrumutat Andrei Versace de la cămătari înainte să moară. Suma a tocat-o la ruletă, în câteva mâini
Bzi.ro
Anca Țurcașiu a făcut furori, în costum de baie, pe Instagram! La 54 de ani, artista arată impecabil!
Fanatik.ro
Motivul pentru care nu trebuie să bei cafea sau ceai în avion. Te vei gândi de două ori înainte să mai faci asta
Capital.ro
Apare TAXA pe carbon. E un acord istoric. Cine o va plăti
Playtech.ro
Bancul Zilei. Bubulina și Bulă se pregătesc de noaptea nunții: ”Fii tandru și...”
DailyBusiness
Sute de frigărui din carne de câine, scoase la vânzare. Ofițerii de ordine publică au intervenit de URGENȚĂ
Adevarul
Uniformele, obligatorii în școli. Propunerea îi revoltă pe părinți: „Va ieși scandal”
Spynews
Scandal monstru între Florin Salam și Tzancă Uraganu! Scenă ireală petrecută între cei doi artiști, cu tentă penală | VIDEO
Spynews
Imagini de Evul Mediu la Iași! Scandal cu pistoale și cuțite în plină stradă. Ireal ce a generat tulburătoarele scene | VIDEO
Evz.ro
Fel de mâncare tradițional popular mortal. În fiecare an mor aproximativ 20.000 de oameni
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
wowbiz.ro
Ultimele mesaje ale Dianei, înainte să fie ucisă cu toporul de soțul ei! Ce a făcut fix în ziua tragediei
Cancan.ro
Florin Salam a întrecut orice limită! După ce şi-a pierdut nevasta şi copiii, s-a aflat şi ce i-a făcut lui Tzancă Uraganu
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Tu știai că e ilegal? Activitatea pe care mulți români o practică, dar nu știu că pot risca sancțiuni drastice
Capital.ro
Adio, doamnă! S-a stins marea actriță. Toată lumea a iubit-o pe legendara regină
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
stirilekanald.ro
Breaking news! E vorba despre soțul doctoriței Marina Gavril
substantial.ro
David Popovici s-a calificat în finala probei de 200 metri liber la Jocurile Olimpice cu cel mai bun timp
MediaFlux
CUTREMUR în SUA! RĂSTURNARE TOTALĂ de SITUAȚIE în ALEGERILE PREZIDENȚIALE
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!