Întâlnire dură la Kremlin, între Vladimir Putin şi cancelarul Austriei. „Nu a fost o vizită prietenoasă!”

Cancelarul austriac Karl Nehammer s-a întâlnit luni după-amiază la Kremlin cu Vladimir Putin, întrevederea durând 75 de minute. După convorbire, şeful guvernului de la Viena a spus că discuțiile au fost deschise și dure.
Daniel Spătaru
11 apr. 2022, 18:03
Întâlnire dură la Kremlin, între Vladimir Putin şi cancelarul Austriei.

Conversația a fost una „foarte dură” și „foarte deschisă”, a explicat cancelarul Austriei, Karl Nehammer. „Nu a fost o vizită prietenoasă! Cel mai important mesaj adresat președintelui rus a fost ca acest război trebuie să se oprească, pentru că într-un război sunt doar învinși de ambele părți”, potrivit unui comunicat dat publicităţii de Cancelaria de la Viena.

Presupusele crime de război comise de partea rusă au fost discutate și la recepția care a durat în jur de 90 de minute (convorbirea în sine dintre Nehammer şi Putin a durat în jur de 75 de minute) într-o casă de la țară deținută de Kremlin. „Crimele de război au fost abordate în termeni nesiguri (de către cancelarul Nehammer – n.r.), la fel ca și necesitatea unei anchete internaționale asupra lor”.

Citeşte şi Ucraina se teme de un atac al Rusiei dinspre Republica Moldova. Statul Major de la Kiev a suplimentat trupele în zonă

În plus, cancelarul a precizat că sancțiunile împotriva Rusiei vor fi păstrate și, în orice caz, vor fi înăsprite și mai mult, atâta timp cât oamenii vor muri în Ucraina.

Vizita cancelarului austriac Karl Nehammer la Moscova are scopul de a i se spune liderului rus adevărul despre războiul din Ucraina, afirmase ministrul de externe austriac Alexander Schallenberg, înainte de întâlnirea de la Kremlin.

Citeşte şi Zelenski evocă dimensiunile dezastrului. „Sunt zeci de mii de morţi, iar ruşii nu opresc ofensiva”

Spynews
Prima persoană AUDIATĂ în cazul morții lui Andrei Versace. E un personaj temut în lumea INTERLOPILOR
Bzi.ro
Loredana Groza a făcut furori, în costum de baie! La 54 de ani, vedeta arată senzațional! – FOTO
Fanatik.ro
Cât cheltuit o familie de români pentru o vacanță de 9 zile în Grecia. Șocul a fost mare: “Prețurile parcă au luat-o razna. Dezămăgitor pentru noi”
Capital.ro
Statul VREA BANII românilor. Formular și plată până pe 31 decembrie. S-a dat lege în România
Playtech.ro
Scăpăm de caniculă, vine urgia! Urmează 3 zile de furtuni, vijelii și ploi puternice. Zonele afectate
DailyBusiness
Inedit! Primești 15.000 de lei dacă te angajezi
Adevarul
Câți absolvenți au intrat la Politehnică în urma concursurilor de admitere în 2024. La ce facultăți se dă probă scrisă
Spynews
Andrei Versace, bătut cu lopata de un apropiat! Incidentele violente au avut loc după ce “Regele fițelor” i-ar fi furat mașina
Spynews
În ce oraș din întreaga lume e cel mai bine să trăiești. Se află la 500 km de Timișoara, peisajele sunt de vis, iar ahitectura este unică
Evz.ro
Misterioasa apariție a Coca-Cola. Drogul din prima rețetă
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
wowbiz.ro
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."
Cancan.ro
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele lor promovate
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Motivul pentru care raportul final al necropsiei lui Andrei Versace va fi gata abia peste un an! La ce concluzie au ajuns medicii legiști
Capital.ro
Românii vor fi verificați. Devine obligatoriu să prezentați buletinul
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o pereche de colanți și fanii au reacționat instant
stirilekanald.ro
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
substantial.ro
Activiștii obțin suspendarea ordinului de împușcare a ursului agresor din Trento
MediaFlux
ANAF va CONTROLA TOȚI românii! Vom avea CNP FISCAL
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!