Ponta: Am vorbit cu Băsescu. La CFR Marfă şi Poşta Română nu ne mai permitem NEBUNIA de la Oltchim

Premierul Victor Ponta a afirmat marţi seara, la România TV, că Guvernul nu va privatiza Complexul Energetic Oltenia deoarece compania a intrat pe profit. În schimb, premierul a fost de acord, în discuţiile cu FMI, cu privatizarea unui pachet majoritar la CFR Marfă, societatea fiind pe pierdere. În cazul privatizării Poştei Române, Ponta a arătat că se va impune o garanţie de două milioane de euro pentru a fi evitat "circul" care a avut loc în cazul Oltchim.
Filip Stan
29 ian. 2013, 20:41
Ponta: Am vorbit cu Băsescu. La CFR Marfă şi Poşta Română nu ne mai permitem NEBUNIA de la Oltchim

Premierul a precizat că subiectul privatizării CE Oltenia a fost abordat luni în discuţia avută cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional condusă de către Erik de Vrijer, însă partea română s-a opus privatizării. „Complexul Energetic Oltenia a trecut pe profit, are management privat şi a încheiat recent un acord de investiţii de un miliard de dolari cu o companie din China”, a motivat Ponta poziţia cabinetului pe care îl conduce.

În schimb, partea română a fost de acord cu necesitatea privatizării CFR Marfă. „Am fost de acord cu privatizarea a 51% din acţiuni. Chiar dacă anul trecut se blocase acest proces în CSAT, săptămâna viitoare îl deblocăm. De ce cred că la CFR Marfă este nevoie? Pentru că este o societate pe pierdere, la care statul nu are bani să investească şi este nevoie de un investitor majoritar care să salveze CFR Marfă. (…) Ideea de a privatiza societăţi ale statului nu este o idee în sine, hai să privatizăm toate societăţile statului. Haideţi să privatizăm societăţile care sunt pe pierdere, care au un management prost şi nu au posibilităţi de investiţii. CFR Marfă e pe pierdere, nu are un management bun şi nu are pobilităţi de investitiţii, suntem de acord să o privatizăm. CE Oltenia are profit, are investiţii şi managament privat, nu o privatizăm doar de dragul privatizării, iar cei de la FMI au înţeles acest lucru„, a precizat Ponta.

Întrebat dacă şi în cazul CFR Marfă se va repeta show-ul de la Oltchim, Ponta a răspuns că acest lucru nu se va întâmpla. Premierul a precizat că a discutat şi cu preşedintele Traian Băsescu şi s-a convenit ca Guvernul să prezinte în CSAT o nouă strategie de privatizare, în condiţii mai stricte, care să facă imposibil un nou scandal precum cel generat de Dan Diaconescu la Oltchim. „Domnul Băsescu a spus: domne, sunt de acord, dar veniţi în CSAT cu o strategie de privatizare care să excludă posibilitatea ca la Oltchim să se facă cu strigare, să vină persoane fizice, să vină toţi nebunii care vor pe la televizor. În strategia, pe care o prezentăm marţi în CSAT şi apoi miercuri în Guvern, sunt prevăzute foarte clar la privatizarea CFR Marfă o serie de proceduri de precalificare, nu pot veni decât investitori cu o anumită cifră de afaceri, cu experienţă în domeniu şi cu capacitate financiară”, a precizat Ponta.

Referindu-se la licitaţia de privatizare a Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR), Ponta a precizat că Guvernul va impune investitorilor care vor participa la licitaţie să depună o garanţie în valoare de două milioane euro, care va fi pierdută de cel care „va face circ cum am avut la Oltchim”.

Garanţia este de două milioane, dacă vine cineva şi face circ cum am avut la Oltchim, pierde două milioane de euro„, a spus Ponta. El a adăugat încă că, în mod sigur, nu vor mai exista probleme de genul celor înregistrate la tentativa de privatizare a Oltchim.

Am vorbit cu preşedintele despre faptul că la CFR Marfă, la Poşta Română, nu ne mai putem permite nebunia de atunci, de la Oltchim. Acel moment nu se mai repetă”, a conchis premierul.

DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Spynews
Lux și opulență! Cum arată casa Andreei Tonciu. Vedeta a investit zeci de mii de euro | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca a întors toate privirile, cu o rochie cu un decolteu îndrăzneț! A prezentat o gală caritabilă – FOTO
Fanatik.ro
Ingredientul pe care să-l pui în salata de boeuf dacă vrei să nu-ți pice greu. Îi va da și un gust mai bun
Capital.ro
Demisie! Cutremur în România în cursa prezidențială: Mi-a fost bine acești 10 ani
Playtech.ro
Avea doar 26 de ani și a murit înainte de Crăciun! Cine era Alexandru
DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Adevarul
NATO ar învinge Rusia în câteva luni, dar ar plăti un preț mare. Care sunt riscurile
wowbiz.ro
Raluca Pastramă, însărcinată după divorțul de Ibrahim Ibru?! „Emoții multe, de toate felurile”
Spynews
Chefi la cuțite, 22 decembrie 2024. Trei concurenți au fost eliminați. Cum au reacționat jurații: ”Se năruie echipa”
Spynews
Horoscop luni, 23 decembrie 2024: Taurii vor avea zile încărcate
Evz.ro
Cel mai dement scenariu despre Biden: Mort din 2019, înlocuit de un actor sau robot
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Le-ai văzut? Ele sunt cele două surori de 13 și 15 ani din Mehedinți care au dispărut de acasă în prag de sărbători! Familia le caută cu disperare
Cancan.ro
El este Alexandru, tânărul de 26 de ani mort în accident, fără să aibă vreo vină! Iubita lui e în stare gravă
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu a profețit sfârșitul. România se scufundă: Va fi un Uragan!
StirileBZI
Curtea Constituțională a decis impozitarea pensiilor cu 10%!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
substantial.ro
Tanczos Barna discută cu Marcel Boloș despre bugetul 2025 și ordonanța trenuleț
MediaFlux
CĂLIN GEORGESCU, la CURTEA de APEL! DECIZIE privind ANULAREA ALEGERILOR
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Orașul în care ninge toată săptămâna. Crăciun cu ciclon!