Ilinca Vandici a dat tot din casă. Vedeta a dezvăluit cum se înţelegea cu Elena Udrea în perioada în care a fost iubita lui Alin Cocoş, care la vremea respectivă era fiul vitreg al fostului ministru.
Prezentatoarea tv spune că o admiră foarte tare pe Elena Udrea şi că nu a existat niciodată discuţii contradictorii între ele.
„O admir foarte tare și o plac pe Elena. Nu pot spune că am avut o relație sau că eram prietene. Ne-am întâlnit de vreo 2, 3 ori în doi ani și jumătate la câte o masă. Nu pot să spun că am împărțit experiențe sau am povestit lucruri. Însă da, o plac foarte tare pe Elena. Nu ne-am certat, nici nu aveam de ce să ne certăm.
Era foarte interesant să amesteci între o relație de iubire între doi copii, că și eu și Alin eram copii, e super interesant să amesteci un nume precum era la vremea respectivă și este Elena Udrea. Nu mi s-a părut potrivit.”, a declarat vedeta la emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”.
Prezentatoare tv a mai precizat că Elena Udrea nu s-a amestecat niciodată în relaţia pe dintre ea şi Alin Cocoş.
„Niciodată, cred eu, Elena nu s-ar fi amestecat în deciziile pe care le lua Alin sau în relația care a fost între noi. Eram doi copii care-și trăiau o iubire adolescentină așa cum o înțelegeam noi la vremea respectivă și cam atât. Nu mi se părea că ține de nivelul Elenei și de preocupările pe care le avea ea relația dintre noi doi. Fiecare e liber să facă ce vrea!”, a mai precizat Ilinca.
Prezentatoare de la „Bravo ai Stil!” şi Alin Cocoş au avut o relaţie care a dura doi ani. În prezent, vedeta este căsătorită cu afaceristul Andrei Neacşu. Cei doi au împreună un băieţel în vârstă de patru ani şi jumătate.