Povestea militarilor americani care luptă în Ucraina împotriva Rusiei: „Aş spera ca dacă SUA ar fi bombardată, cineva să încerce să-l ajute pe copilul meu de 8 ani”

„Toţi avem aceeaşi poveste”, spune Tay, un veteran din Afganistan. Nu este chiar adevărat, dar povestea lui ar putea la fel de bine să fie punctul de plecare. Cei patru foşti militari americani au, de fapt, poveşti şi situaţii foarte diferite, la fel cum şi provin din medii diverse.

Cu o lună mai devreme, se afla acasă în Dallas, Texas, urmărind videoclipuri despre invazia rusă, când l-a văzut pe preşedintele Ucrainei adresându-se lumii. „Tuturor prietenilor Ucrainei care doresc să se alăture apărării”, a spus Volodîmîr Zelenski, „veniţi. Vă vom da arme.”

Tay a servit în divizia a 82-a Airborne în provincia Ghazni, Afganistan. El a mărşăluit în faţa vehiculelor blindate, asigurânduse că nu există mine amplasate şi a păzit împotriva motocicliştilor inamici. Unitatea sa a fost atacată constant cu dispozitive explozibile improvizate.

După ce a început să aibă convulsii, a fost lăsat la vatră onorabil şi etichetat „invalid”, o clasificare pe care a acceptat-o ​​din necesitate economică. A fost foarte supărat. Cu un tratament prelungit, crizele au dispărut în mare parte, dar nu înainte de a trece printr-o perioadă proastă. Căsătoria lui s-a încheiat; a intrat în lupte şi necazuri cu legea.

Alte articole

Rusia va trebui să înţeleagă care sunt obiectivele lui Trump, înainte de orice acord de pace cu Ucraina

Trump, în loc de pace, ameninţă deja Rusia şi „alte ţări participante” cu sancţiuni dacă nu se ajunge la un acord cu Ucraina

A petrecut ani de zile gras şi deprimat. A găsit de lucru ca detectiv privat şi mai târziu în construcţii subacvatice, construind docuri pentru oameni bogaţi. Reuşise parţial proiectul său de reconstrucţie personală când a început să vadă imagini cu civili ucraineni făcând cocktail-uri molotov şi cu maternităţi bombardate şi cu Zelenski în haina sa verde măslinie.

Atunci a contactat biroul congresmanului său, care a fost de acord să-i asigure un paşaport de urgenţă după ce a găsit un ONG ucrainean care să garanteze pentru el. A început să-şi facă bagajele şi şi-a cumpărat un zbor dus-întors.

Prietenii şi familia sa au fost supăraţi că pleacă să-şi rişte viaţa pentru Ucraina.

Ei nu au înţeles, spune el, că acesta era o modalitate de a fi util în cel mai bun mod în care ştia el, că aceasta era o şansă de a se îndrepta.

După ce forţele aliate Rusiei au mărşăluit în Crimeea şi estul Ucrainei în 2014, luptătorii străini au început să se deplaseze spre Ucraina. Unii au luptat pentru partea rusă. Războiul a fost mai restrâns atunci şi a primit mai puţină atenţie globală, aşa că voluntarii erau un grup mic şi auto-selectat, care tindea să fie condus de fervoare ideologică şi nemulţumiri post-sovietice.

Voluntarii au inclus câţiva extremişti – neonazişti şi presupuşi criminali de război. Una dintre cele mai eficiente unităţi de luptă ale Ucrainei, batalionul Azov, a început ca o miliţie de extremă dreapta şi încă se crede că e alcătuit din extremişti. Existenţa unităţii, care a fost reintegrată în armata ucraineană la sfârşitul anului 2014, a figurat în mare măsură în afirmaţia, altfel neîntemeiată, a lui Putin că „de-nazifică” Ucraina.

Citeşte şi: Un soldat britanic din armata ucraineană a fost luat prizonier de ruşi. Mama sa îi cere lui Putin ca acesta să fie tratat „omeneşte”

Când rachetele au început să lovească Kievul în februarie, întreaga lume privea, iar miza era mai mare. Atunci Zelenski a făcut apelul, iar Ucraina a anunţat formarea unei legiuni internaţionale pentru voluntarii străini care doreau să se alăture apărării sale.

La doar o săptămână după invazie, ambasada Ucrainei la Washington DC a declarat că a primit 3.000 de cereri de luptă.

Grupuri au apărut rapid pe Facebook şi Reddit în scopul organizării.  Primul grup a devenit cunoscut, în mod dispreţuitor, drept „războinici pe Facebook”, iar al doilea ca „războinicii Call of Duty”.

Voluntarii mai serioşi s-au grupat în grupuri mai mici, folosind Signal, aplicaţia criptată, pentru a comunica şi au încercat să se filtreze reciproc.

Majoritatea covârşitoare erau bărbaţi, deşi sunt şi femei, printre care un fost  pompier care a spus că încearcă să găsească un sponsor financiar pentru a-şi finanţa drumul către Ucraina. Ea, ca şi alţii, părea să-şi asume riscuri financiare semnificative pentru a se duce în Ucraina.

Majoritatea oamenilor au spus că cei dragi sunt nemulţumiţi de decizia lor, dar au devenit susţinători după ce a fost evident că nu pot fi descurajaţi. Unii plănuiau să meargă două sau trei săptămâni, apoi să se întoarcă la nevestele, copiii, locurile de muncă şi câinii lor din America; alţii au spus că vor merge atât cât va dura războiul.  Majoritatea persoanelor au cerut să fie identificate numai după prenume, din motive de securitate sau pentru că prietenii şi familiile lor nu sunt la curent cu decizia lor.

„Este uşor să romantizezi un război” sau să-l vezi ca „o mare aventură, oricât de nebunesc sună”, a recunoscut un voluntar cu pseudonimul Alex, în interviul pentru The Guardian. Când a început războiul din Ucraina, vechii săi prieteni de armată – mulţi dintre care nu erau neapărat veterani de luptă – au început să glumească despre plecare, apoi să discute despre asta mai în serios. Când a venit momentul să plece efectiv, toţi, în afară de el, au renunţat.

Unii dintre voluntari au spus că preferă roluri non-combat şi speră să fie utili ca medici, pompieri sau şoferi. Mulţi s-au străduit să sublinieze că vor face tot ce va fi cel mai util Ucrainei, fie în în prima linie, fie pentru aprovizionare.

Citeşte şi: Rusia ameninţă SUA pentru livrările de arme către Ucraina. Nota diplomatică de protest a ajuns în Washington Post

Un alt voluntar, Scott spune: „Nu plec nicăieri fără armura mea. Poate că sunt nebun, dar nu sunt prost.”

Scott este acoperit de tatuaje. Poartă ochelari şi  are 49 de ani. El are un vocabular specific generaţiei X, adresându-se cu „man” şi „dude”.

Îşi ţine masca de Covid  pentru că are leucemie în stadiul patru. Tratamentul lui a avut succes de ceva timp, spune el, iar diagnosticul lui nu este considerat terminal.

Scott, când a auzit apelul lui Zelenski ,  spune că a avut acelaşi sentiment pe care îl simţise cu ani în urmă la una dintre primele sale întâlniri.

Tay, în vârstă de 30 de ani, este un fost soldat cu mici cicatrici pe o parte a feţei sale din cauza unei explozii din Afganistan. Are abilităţi de prim ajutor care ar putea fi utile într-un rol umanitar sau de medic de luptă.

„Sunt o mulţime de tipi care ajung aici încurajaţi de Red Bull. Armata ne-a ocrotit sau cel puţin ne-a spus unde să mergem şi ce să facem. Aici trebuie să facem asta pentru noi înşine”, spune militarul.

Rick, 30 de ani, este un fost pilot. Are barbă şi mânecile suflecate pentru a i se vedea  tatuajele. S-a alăturat armatei la 17 ani – „Eram un copil, literalmente” – şi a servit  în Afganistan. A petrecut timp la un avanpost mic de luptă din Gardez, luptând împotriva atacurilor talibanilor la ora 2 dimineaţa în lenjerie intimă. Este deschis cu privire la PTSD.

Rick este mai puţin vorbăreţ decât Scott şi Tay, dar are o înclinaţie pentru vorbele de duh mucalite. („Îmi place de tine, Oliver (n.r. numele reporterului The Guardian)”, remarcă el mai târziu. „Aş încasa un glonţ pentru tine. Dar nu de calibru mare. Poate un .22.”) El este pompier  în Texasul rural, unde este calificat şi ca instructor de arme de foc. Spre deosebire de ceilalţi doi, Rick are un zbor dus-întors; intenţionează să meargă în Ucraina pentru o săptămână.

A decis să plece, spune el, după ce a văzut poze cu copii răniţi. „M-am uitat la copilul meu de opt ani şi m-am gândit:  Dacă  America va fi bombardată, aş spera că cineva va încerca să-l ajute.” Rick nu plănuieşte să se apropie prea mult de front, deşi mai târziu recunoaşte că i-a scris fiului său o scrisoare sigilată în caz că nu se întoarce.

„I-am spus fiului meu că îi voi aduce înapoi o bucată de tanc rusesc”, spune Rick. „El se joacă pe Xbox cu un copil în Ucraina, aşa că a auzit despre război aproape înainte de mine”.

Grupul discută despre un plan: să ia a doua zi dimineaţă devreme spre graniţa polono-ucraineană şi de acolo să ia un tren către Lviv, unde vor decide dacă să rămână împreună sau să meargă fiecare pe drumul lor.

Citeşte şi: Mine plutitoare folosite în conflictul dintre Rusia şi Ucraina, pericol pentru navele comerciale din Marea Neagră. Ce impact au asupra prețurilor alimentelor şi petrolului