Anamaria Prodan îl face praf Reghechampf după ce a dat-o în judecată. Cei doi sunt în plin proces de divorț şi continuă să se şicaneze cu orice ocazie. Dacă antrenorul a ales calea justiţiei, fosta sa parteneră preferă să-şi spele rufele în public!
Anamaria Prodan susţine că vede în Laurențiu Reghecampf „un monstru” și că nu vrea să creadă că acesta face de bună voie tot ceea ce se întâmplă acum. „Am prea multe procese, Reghecampf e procesoman, iar eu trebuie să mă țin după el să le închid. Îmi face plângeri penale mereu, toate nenorocirile pământului. Văd un om, un monstru, care vreau să cred că e pus, învățat de cineva, e greu să accepți că 17 ani a trăiat așa lângă tine. Nu vreau să cred că există așa ceva”, a declarat Anamaria Prodan la podcast-ul lui Damian Drăghici.
Aceasta a mai precizat că în fiecare seară, alături de copiii ei, se roagă pentru Laurențiu Reghecampf şi speră ca Dumnezeu să-l facă să înțeleagă că ceea ce face nu e deloc bine. „În fiecare seară ne rugăm, „Doamne dă-i minte!”. Totul o să fie bine, nu este sfârșitul lumii. Nu suntem prima familie care a divorțat, suntem prima familie care ne-a făcut de râs cumva, mai bine se muta din țară cu 10 prostituate!”, a spus Anamaria Prodan.
Anamaria Prodan, dezvăluiri neaşteptate. Abia acum a recunoscut: „Mă bătea de mă rupea!”