Elena Udrea, primele declarații din închisoare: „Sunt arestată ilegal. Nedreptatea la care sunt supusă va lua sfârșit în curând”

Elena Udrea a transmis, prin iubitul ei, Adrian Alexandrov, primul său mesaj după ce a fost condamnată definitiv la închisoare.
Claudia Simion
20 apr. 2022, 14:57
Elena Udrea, primele declarații din închisoare:

Fostul ministru a transmis acest mesaj din arestul din Bulgaria. Elena Udrea le-a mulțumit celor care și-au arătat susținerea în această perioadă grea prin care trece și celor care au înțeles „că sunt arestată ilegal”. Mesajul ei a fost postat prin intermediul tatălui fetiței sale, Adrian Alexandrov.

Primul mesaj trimis de Elena Udrea din arest:

”După vizita mea de ieri in Bulgaria, Elena dorește sa va transmită gândurile ei:

“Vă mulțumesc tuturor celor care ați înțeles ca sunt arestata ilegal, cu încălcarea Constituției României și a Deciziei CJUE, deopotriva! Vă mulțumesc tuturor celor care mă susțineți direct sau indirect, prin opiniile pe care le exprimați în mod public. Este nu doar cauza mea, ci și cauza apărării Constituției.

Implicarea voastră îmi dă putere să trec peste acest greu moment și îmi dă speranță că nedreptatea și nelegalitatea la care sunt supusă vor lua sfârșit în curând.

Le mulțumesc tuturor celor care se roagă pentru mine și fetița mea, un copil care trece prin drama de a fi lăsată fără mama pentru a doua oară! Pe când avea doar 12 zile, m-au luat de lângă ea timp de 3 luni… când avea cea mai mare nevoie de mine și care acum înțelege că mama ei nu mai este acasă, deși i-am promis că vom fi de Paște împreună!

Vă întorc gândurile bune și mă rog la rândul meu, ca nicio mamă să nu treacă prin momentele grele prin care trec în acest moment!”, a fost mesajul Elenei Udrea transmis prin iubitul acesteia, Adrian Alexandrov.

Elena Udrea a fost condamnată definitiv la șase ani de închisoare în Gala Bute. A fost găsită vinovată pentru luare de mită și abuz în serviciu, după ce a primit un milion de euro de la oameni de afaceri pentru a le mijloci contracte cu statul.

Marți, 19 aprilie, instanța s-a pronunțat în privința extrădării Elenei Udrea. Judecătorii bulgari au decis ca Udrea să fie adusă în România. Decizia nu este definitivă încă, ea va fi putea fi atacată cu apel, iar fostul ministru mai are patru zile în acest sens. Momentan fostul ministru rămâne în arest în Bulgaria și, cel mai probabil, își va petrece sărbătorile de Paște în închisoare.

Citește și Elena Udrea va fi adusă în România. Judecătorii au decis extrădarea fostului ministru. Decizia nu este definitivă

Citește și Boala de care suferă Elena Udrea. Cum a sperat fostul ministru al Turismului că va scăpa de arestul preventiv

Spynews
Semnul de circulație care provoacă migrene șoferilor! Sunt foarte puțini oameni care știu ce semnificație are acest indicator rutier
Bzi.ro
Incident cumplit la nunta lui Ianis Hagi! A fost chemată ambulanța
Fanatik.ro
Cât de des ar trebui să mănânci pepene roșu. Sunt persoane care nu trebuie să consume zilnic
Capital.ro
Mașinile interzise în România. Ordin clar. Se aplică de azi, 17 iulie, ora 11:00
Playtech.ro
Medicul lui Shannen Doherty, dezvăluiri despre ultimele clipe din viața celebrei actrițe: Nu era pregătită să plece
DailyBusiness
Lovitură cruntă! Facturile vor ajunge la sume colosale
Adevarul
EXCLUSIV Românca martoră la tentativa de asasinat a lui Trump: „Inițial am crezut că cineva trage în mulțime”
Spynews
Cele 12 zodii din horoscop sunt afectate de căldură în mod diferit. Cine stă pe Facebook, Instagram și TikTok ca să vadă ce fac alții
Spynews
Ce preparate de lux au servit superstarurile internaționale la Beach, Please! Preferințele lui Wiz Khalifa l-au surprins pe chef Janni Alexandridis: ”A fost un pic ciudat” / VIDEO
Evz.ro
Unt de casă. Rețeta cu două îngrediente
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
„Am împins-o în râpă ca să mă salvez” Atitudinea șocantă a tânărului cu care Diana Maria era în pădure în ziua în care a fost sfâșiată de urs. Declarațiile lui au scandalizat pe toată lumea
Cancan.ro
BREAKING | Bogdan Cristoiu a murit încercând să salveze un tânăr de la înec 😢 -
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Pe ce dată și la ce oră urmează să fie virate alocațiile elevilor în august 2024
Capital.ro
Reguli ITP 2024. Obligatoriu pentru mașinile mai vechi de 12 ani din România
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Secretul care îți aduce prețuri mai mici la facturi, dezvăluit Ministrul Energiei! Nu trebuie să faci asta sub nicio formă între orele 18:00 și 21:00
substantial.ro
Curtea Supremă a amânat execuția unui deținut din Texas cu 20 de minute înainte de injecția letală
MediaFlux
ADEVERINȚA care MĂREȘTE PENSIA. Când trebuie DEPUSĂ obligatoriu
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'