Mărturisiri emoţionante în legătură cu fiul Elodiei. Copilul ar fi putut asista la crimă

Atât avocata familiei Ghinescu, cât şi mama Elodiei susţin că Patrick, băieţelul soţilor Cioacă, nu şi-a uitat mama, fiind posibil ca micuţul să fi asistat şi la crimă, informează România TV.
Marilena Vili
31 ian. 2013, 12:53
Mărturisiri emoţionante în legătură cu fiul Elodiei. Copilul ar fi putut asista la crimă

Crina Radu, avocata familiei Ghinescu, ia în calcul varianta ca fiul soţilor Cioacă, Patrick, să fi asistat la crimă. „Dacă nu a dormit, e posibil să fi văzut acele scene „, a declarat Crina Radu.

Tot apărătorul familiei Ghinescu susţine că micuţul nu şi-a uitat mama, deşi Cristian Cioacă a încercat să îi prezinte iubitele sale sub numele de „mama”.

Copilul este un copil trist, deşi avea acea vârstă fragedă, de doi ani şi 7 luni, copilul n-a uitat-o pe Elodia. A fost un moment în care doamna Ghinescu a venit cu copilul la mine la birou şi fără să fie întrebat de noi copilul a spus că ştie cum o cheamă pe mama lui, ştie că mama lui este Elodia Ghinescu. Şi-a adus aminte în momentul când a intrat în acea încăpere că acolo venea la mama lui, că Elodia îl lua în braţe şi se uitau priveau de geam. Copilul oricât de mult ar fi dorit Cristian Cioacă să-i şteargă din memorie imaginea mamei, Elodiei, nu a reuşit. Copilul ştie cine este cu adevărat mama lui. Cristian Cioacă a încercat să-i prezinte prietenele pe care le-a avut dumnealui ca fiind „mama”. Copilul nu a înţeles acest lucru. Copilul are întipărită în minte imaginea Elodiei. A văzut şi poze cu Elodia şi a recunoscut-o„, a precizat avocata familiei Ghinescu.

Şi Emilia Ghinescu şi-a amintit de secvenţa de la biroul Elodiei în care nepoţelul ei şi-a amintit de mama sa. Mai mult, micuţul i-a povestit bunicii sale că Cioacă i-a spus să i se adreseze unei femei de la Piteşti, spunându-i „mami”.

„În perioada când a venit la mine, permanent îmi spunea: Unde este mama mea? Eu îi spuneam că nu ştiu, nu o găsim. A spus: du-mă la ea la birou. Nu ştiam unde să mă duc, am sunat-o pe doamna avocat şi m-am dus cu el la birou. În momentul când am intrat în camera respectivă băieţelul a fugit la geam şi a zis: uite aici mă lua mami în braţe şi hârtiile astea toate erau ale lui mami. În drum spre birou, băiatul a văzut pe geam maşini şi zice: şi mami are maşină din asta, mami aceea de la Piteşti, pe care mi-a arătat-o tati şi mi-a spus să-i spun mami”, a adăugat, la România TV, mama Elodiei.

Emilia Ghinescu a mărturisit şi faptul că băiatul i-a spus: „scoate toate fotografiile cu mami. Lua fiecare fotografie şi o pupa, o lăsa jos. Mi-a mai spus: când vin la tine buni, vorbesc cu mami vorbesc noaptea cu ea”

Cristian Cioacă este acuzat de omor calificat şi profanare de morminte. Deşi ceruse să fie judecat în libertate, Tribunalul Argeş a decis joi ca Cioacă să rămâne în arest.

DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Animalul „groaznic”, dispărut acum peste 10.000 de ani, care a reapărut în aceste zile. La prima vedere pare drăgălaș, dar este foarte periculos. Mulți îl știu din celebrul serial Game of Thrones
Capital.ro
Lovitură pentru Călin Georgescu. Nu mai are scăpare. Verdictul venit azi, 8 aprilie (SURSE)
Playtech.ro
Ajutor dublu de Paște 2025 pentru unii pensionari: bani pentru miel și cozonac, pe lângă cei 400 de lei de la Guvern
DailyBusiness
Ficatul gras, pericolul tăcut. Cum să îți cureți ficatul și să îți redobândești sănătatea cu ceaiuri
Adevarul
Cele trei combinații periculoase de vitamine. Medic: Trebuie luate separat
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
Veste proastă pentru acești părinți. Vor avea o mare obligație
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Studenta de 26 de ani, dată dispărută în Timișoara, a fost găsită. În ce stare se află tânăra
Cancan.ro
Cum a dat soarele, au ieșit la ÎNCĂLZIT! Vedetele au încins atmosfera în parcul Herăstrău - Nu le-a fost rusine deloc
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Elena Udrea e terminată. Adrian Alexandrov n-a mai rezistat. A anunțat în direct la TV
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Alt copil, viața merge înainte” Igor Cuciuc a dat vestea mult așteptată, după moartea Andreei: „Un nou Început”. Artistul și soția sa sunt de nedespărțit acum
A murit Bogdan Teodorescu
MediaFlux
Dispar anumite pensii. Vârsta de pensionare va crește treptat
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Anunț important pentru seniori. Casa de Pensii schimbă ziua când bagă banii pe card