Accidentul suferit de Columbia acum 10 ani, începutul sfârşitului pentru navetele spaţiale americane

Charles Bolden, directorul NASA, şi mai mulţi responsabili de rang înalt vor participa, vineri, la o ceremonie de comemorare a tragediei, care va avea loc în cimitirul militar Arlington din Virginia, în apropiere de Washington.

Agenţia spaţială americană îi va comemora cu această ocazie nu doar pe cei şapte astronauţi de pe Columbia, ci şi pe cei trei astronauţi ai misiunii Apollo 1, morţi într-un incendiu în timpul unui exerciţiu la sol în ianuarie 1967, şi pe cei şapte membri ai echipajului navetei Challenger.

Naveta Challenger a explodat pe 28 ianuarie 1986, la 73 de secunde după ce decolase de la Centrul Spaţial Kennedy din Florida.

Columbia, prima navetă care a zburat în spaţiu, în aprilie 1981, s-a dezintegrat la reintrarea în atmoferă. Scutul termic de pe una dintre aripile navetei a fost avariat de impactul cu o bucată de spumă izolantă desprinsă de pe rezervorul extern, la puţin timp după decolare, cu două săptămâni înainte.

După acest accident, administraţia Bush a decis să pună capăt acestui program, dar a permis celor trei navete rămase să zboare până în 2011, cu scopul de a finaliza Staţia Spaţială Internaţională (ISS), pentru ca Statele Unite să poată să îşi onoreze astfel angajamentele luate faţă de partenerii ei, a declarat John Logsdon, fost director la Space Policy Institute din cadrul Universităţii George Washington.

John Logsdon a fost membru al biroului naţional de anchetare a accidentului navetei Columbia.

Scoaterea din uz a navetelor americane putea să se întâmple chiar mai devreme, îşi aminteşte John Logsdon. În iulie 2005, cu ocazia primei lansări a unei navete după accident, aceeaşi problemă care i-a fost fatală navetei Columbia s-a produs din nou, dar, de acea dată, bucata de spumă izolantă desprinsă din rezervorul extern nu a reuşit să străpungă scutul termic.

NASA a decis reţinerea la sol a navetelor sale timp de aproape un an, iar administraţia Bush a fost foarte aproape de a anula definitiv acest program spaţial, afirmă John Logsdon. Preşedintele american a cedat în cele din urmă la presiunile partenerilor internaţionali ai SUA pentru a finaliza proiectul ISS.

„Foarte devreme, după primele zboruri ale navetelor din anii ’80, ne-am dat seama foarte repede că ele nu îşi vor ţine promisiunea – un acces facil şi ieftin în spaţiu”, a dezvăluit acelaşi expert, adăugând că niciunul dintre proiectele înlocuitoare avansate la acea dată nu s-a concretizat.

„Cred – aşa cum a spus comisia de anchetă a accidentului – că decizia de neînlocuire a navetelor încă din acea perioadă a fost un eşec al liderilor politici”, fapt care a obligat Statele Unite să rămână pe orbita terestră joasă timp de 30 de ani, a precizat Jon Logsdon.

Însă „eroarea fundamentală a fost făcută în 1971 şi 1972, când s-a decis dezvoltarea unui vehicul spaţial care să combine transportul de echipaj uman cu transportul de alimente şi provizii”, a continuat el.

„Construirea de vehicule separate pentru astronauţi şi pentru provizii reprezintă o abordare mai bună şi este şi una mai puţin costisitoare”, afirmă John Logsdon, adăugând că în noua capsulă spaţială americană Orion, aflată în prezent în faza de dezvoltare, concepută pentru zboruri spaţiale spre un asteroid şi apoi spre Marte, există un sistem de salvare ce permite desprinderea capsulei de lansatorul ei în cazul apariţiei unor probleme tehnice la lansare. Navetele spaţiale nu aveau un astfel de mecanism.

După retragerea din circulaţie a navetelor americane, în iulie 2011, NASA depinde exclusiv de capsulele ruseşti Soyuz – care au trei locuri – pentru a-şi trimite astronauţii la bordul ISS şi plăteşte Rusiei suma de 63 de milioane de dolari pentru un loc la bordul acestor vehicule.

Intrarea în serviciu a unui vehicul spaţial american capabil să transporte astronauţi la bordul ISS este prevăzută a avea loc cel mai devreme în 2015.

În ceea ce priveşte misiunile de aprovizionare, ISS depinde de vehiculele automatizate de tip cargo ruseşti Progress, europene (ATV) şi japoneze (HTV), care sunt create pentru a fi folosite o singură dată şi care se autodistrug arzând la reintrarea în atmosfera terestră, la finalul misiunii.

În 2010, preşedintele Barack Obama a implementat un program creat cu scopul de a încuraja sectorul privat să dezvolte sisteme de transport de mărfuri şi apoi de astronauţi spre ISS.

SpaceX, una dintre companiile selecţionate, a răspuns deja acestei provocări, reuşind primele două zboruri ale capsulei sale Dragon, un vehicul fără echipaj, care a transportat provizii şi carburant la bordul ISS şi a revenit apoi în deplină siguranţă pe Terra.

ISS este un proiect spaţial în valoare de 100 de miliarde de dolari, finanţat în principal de Statele Unite ale Americii şi la realizarea căruia participă 16 ţări. Staţia este ocupată în permanenţă, din noiembrie 2000, de echipaje comune.

ISS se află pe orbita terestră la o altitudine de 350 de kilometri, efectuând o rotaţie completă în jurul Terrei la fiecare 90 de minute, navigând cu viteza medie de 28.000 de kilometri/ oră. Cântărind peste 408 tone, ISS oferă un spaţiu locuibil echivalent celui dintr-un avion Boeing 747.