Potrivit directorului Serviciului Public Judeţean Salvamont Argeş, Ion Sănduloiu, în caz de nevoie, respectiv rătăcire sau accident într-o zonă necunoscută, poate fi notificat Dispeceratul Naţional Salvamont, tel. 0salvamont, prin apăsarea tastei corspunzătoare literei, prin acţionarea tab-ului SOS din respectiva aplicaţie, în acel moment fiind determinate: poziţia apelantului, traseul parcurs până în momentul apelului şi nivelul bateriei telefonului.
„Chiar dacă zona din care se face apelul este una cu acoperire intermitentă, iar apelantul intră într-o zonă fără semnal, la reintrarea într-o altă zonă acoperită cu semnal coordonatele vor fi transmise automat dispeceratului, echipele de salvare având informaţii suplimentare despre deplasarea acestuia. În plus, utilizatorii aplicaţiei vor putea fi la curent cu avertismente montane recente, starea vremii, trasee montane, contactele şi locaţiile cabanelor din întreaga ţară şi informaţii despre aproximativ 70 de pârtii de schi din ţară”, a declarat directorul Serviciului Public Judeţean Salvamont Argeş, Ion Sănduloiu.
Salvamontiştii argeşeni atrag atenţia că, în caz de rătăcire, anunţarea dispeceratului trebuie să se facă operativ, iar după apel cea mai bună soluţie este ca persoana rătăcită să rămână în locul de unde a anunţat echipele de salvare, altfel reperele comunicate nu vor mai fi de actualitate, provocând întârzierea operaţiunii.