Pensii 2022, formula de calcul a pensiei. Verifică dacă şi cum îţi creşte pensia

Exemplu de calcul pornind de la stagiul de cotizare realizat și numărul de puncte. Cum se calculează suma primită și de ce DEPINDE câţi bani vor primi pensionarii.
Filip Stan
27 apr. 2022, 09:40
Pensii 2022, formula de calcul a pensiei. Verifică dacă şi cum îţi creşte pensia

Pensii 2022. Președintele Casei Naționale de Pensii Publice, Daniel Baciu, a vorbit despre stadiul proiectului de recalculare a pensiilor. „Noi ne propunem ca până la sfârşitul acestui an să încheiem acest proces de evaluare, întreg procesul de evaluare premergător recalculării.  Trebuie ca undeva pe la sfârşitul anului curent şi începutul anului viitor deja să avem un draft deja de act normativ pe care să-l prezentăm în Parlament, în consultare publică.

Recalculare pensii 2022. Marius Budăi, anunţ de ultimă oră pentru pensionari: „Am spus foarte clar şi aşa şi facem”
S-a semnat un contract de consultanţă cu Banca Mondială. Ei ne cer foarte multe date cu privire la tipul de pensionari, cu privire la nivelul de venituri, la evoluţia demografică ce va avea loc în viitorii cel puţin 50 de ani. Ulterior ne vor prezenta nişte studii de care va trebui să ţinem cont. Evident că legea o vom face noi. Deja colegii noştri lucrează, avem un colectiv de specialişti şi lucrăm la noul act normativ”, a explicat, Daniel Baciu.

Pensii 2022. Exemplu despre suma cu care ar putea creşte o pensie recalculată
„Recalcularea urmărește eliminarea inechităților din sistem. Ele nu există pentru că au fost făcute calcule greșite de colegii mei. Sunt dosare de 20-30 de ani când legislația era alta la momentul respectiv. Adică acel număr de puncte se raporta la alt stagiu de cotizare care este în prezent.

Acestea sunt neechitățile pe care noi trebuie să le corectăm, în sensul că aceeași persoană care a ieșit la pensie acum 20 de ani și are același stagiu de cotizare trebuie să aibă aceeași pensie cu unul ca el. În sensul că cel care are pensia inferioară trebuie adus la nivelul pensiei superioare. Dacă există același număr total de puncte, adică omul a avut același stagiu de cotizare și a avut aceeași remunerație de-a lungul a 20-30 ani, trebuie să aibă aceeași pensie”, a explicat Daniel Baciu.

Majorare PENSII 2022. Ministrul Muncii vrea să crească pensiile românilor cu banii de pe gazele din Marea Neagră
Daniel Baciu a dat exemplul a doi pensionari, tapițeri de profesie, dintre care unul avea 2,000 de lei, altul avea 2200.

Preşedintele CNPP a spus că, în acest caz, cel cu 2,000 de lei să primească 2,200 după recalculare.  „Dacă au același număr de puncte. De fapt, asta urmărim indiferent de anul pensionarii, la contributivitate egală trebuie să avem pensii egale”, a completat Daniel Baciu.

Spre exemplu, cazul unui bărbat care are un stagiu de 38 de ani o lună și 20 de zile și are un total de puncte de 23,81575. Are 22 de ani realizați în grupa a doua de muncă, aceștia sunt anii cotizați. La ei se adaugă un spor de ani în plus aferent grupei a doua de muncă, astfel încât, cu cei cinci ani de condiții normale realizate, ajunge la acest stagiu de 38 de ani, o lună și 29 de zile.

A lucrat în tricotaj, efectiv a lucrat 22 de ani și 24 de zile în grupa a doua, respectiv cinci ani în condiții normale. Deci, după 27 de ani de muncă, în momentul de față a ajuns la un punctaj mediu de 0,8164 pe care îl înmulțim cu valoarea actuală a punctului de pensie de 1586 de lei și vedem că are în jur de 1.500 de lei”, a explicat, pentru Antena 3, președintele Casei Naționale de Pensii Publice, Daniel Baciu.

„Noi ne propunem ca până la sfârşitul acestui an să încheiem acest proces de evaluare, întreg procesul de evaluare premergător recalculării. Trebuie ca undeva pe la sfârşitul anului curent şi începutul anului viitor deja să avem un draft deja de act normativ pe care să-l prezentăm în Parlament, în consultare publică.

S-a semnat un contract de consultanţă cu Banca Mondială. Ei ne cer foarte multe date cu privire la tipul de pensionari, cu privire la nivelul de venituri, la evoluţia demografică ce va avea loc în viitorii cel puţin 50 de ani. Ulterior ne vor prezenta nişte studii de care va trebui să ţinem cont. Evident că legea o vom face noi. Deja colegii noştri lucrează, avem un colectiv de specialişti şi lucrăm la noul act normativ”, a explicat, pentru Antena 3, Daniel Baciu.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Destinația exotică cu plaje de vis și temperaturi perfecte în aprilie. Este locul perfect pentru relaxare și aici pare că timpul stă pe loc
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Vești bune pentru cei care dețin terenuri și au case construite. Se aplică și celor făcute înainte de 1990. Legea s-a modificat, vor scăpa de o mare bătaie de cap
Capital.ro
S-a dat ordin în România. Devine interzis pentru românii care stau la bloc. Trebuie să anunțe cu cel puțin 30 de zile înainte
Playtech.ro
Trei cutremure în România, în mai puțin de 4 ore. Cel mai puternic, produs într-o zonă atipică
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Sfaturile unui fost ofițer KGB pentru Europa: „Nu trebuie să mai fie pasivă. Are toate atuurile pentru a zdrobi Rusia ca pe un gândac”| INTERVIU
wowbiz.ro
Fratele Minervei, interviu cu ochii în lacrimi! Valentin Dima, amintiri cu Gabriela: „Mi-aaș dori ca toată lumea să aibă o soră cum am avut eu” | EXCLUSIV
Spynews
Horoscop sâmbătă, 12 aprilie 2025: Taurii se gândesc la viitor
Spynews
Armin Nicoară a fost alături de soția lui, Claudia Puican, în timpul nașterii. Cum s-a simțit când și-a văzut băiatul: „Sunt fericit”
Evz.ro
Escrocherie cu cercei magnetici de slăbit. Ce spun medicii
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
kanald.ro
Cine sunt românii care primesc DOUĂ PRIME de Paște! Sumele vor fi virate săptămâna viitoare
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Regulă pentru proprietarii care au pe gard Parcarea interzisă sau Loc rezervat. Se pot da până la 2 ani de închisoare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
stirilekanald.ro
Mireasa a ajuns pe patul de spital după ce viitorul soț a fugit cu mama ei chiar înainte de nuntă. Banii și bijuteriile au dispărut
Vestea zilei în showbiz! Claudia Puican a născut. Armin Nicoară a anunțat numele băiețelului lor
MediaFlux
A treia recalculare a pensiilor. Majorări de 1.000 de lei, până de Paște, anunțate de șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Se schimbă regulile pentru portarea numerelor de telefon. Ce trebuie să ştii