Rasmussen, în vârstă de 38 de ani, care evoluează acum la echipa Christina Watches-Onfone, îşi anunţase prezenţa la Turul Sibiului din acest an, care va avea loc în perioada 11-14 iulie.
„Am utilizat produse şi metode dopante în perioada 1998-2010. Am folosit EPO, hormoni de creştere, testosteron, insulină, cotizon şi să nu mai vorbim de transfuzii de sânge. Sunt gata să accept orice suspendare. În acest moment sunt un om uşurat„, a declarat Rasmussen, care a refuzat să dea numele complicilor săi, informează AFP.
Confederaţia daneză a sportului a deschis o anchetă în acest caz.
În 2007, când era la echipa Rabobank, Rasmussen a părăsit Turul Franţei în ultima săptămână de cursă, în momentul în care deţinea tricoul galben al liderului clasamentului general, după ce a minţit cu privire la locurile unde se antrena pentru a se sustrage testelor antidoping. Sportivul a fost suspendat doi ani de federaţia monegască de ciclism, el având licenţa de ciclist emisă în Principat. Rutierul danez a revenit în competiţii în 2009.
Michael Rasmussen a fost de două ori câştigător al tricoului alb cu buline roşii, al căţărătorilor, în Turul Franţei (2005 şi 2006) şi s-a clasat pe locul 3 în Turului Chinei 2012. Rasmussen a mai „bifat” patru victorii de etapă în Turul Franţei, câte una în Turul Spaniei, în Turul Maltei 2012 şi în Turul Serbiei 2011. El a purtat nouă etape tricoul galben în Turul Franţei şi a mai înregistrat victorii de etapă în Vuelta Catalunya şi Dauphinee Libere.