În ultimii ani, campaniile LGBT+ au mers până la extremism. Partidul Democrat din SUA, al lui Joe Biden și Barack Obama a susținut demersurile acestei comunități, precum și Black Lives Matter (n.r. – BLM), sub umbrela „libertății de expresie” și a „îndemnului la toleranță”, în timp ce Partidul Republican, al lui Donald Trump și al lui Ron DeSantis, s-a poziționat mai degrabă împotriva acțiunilor extremiste.
În țara noastră, Asociația Accept urmărește cu atenție principalele evenimente, respectiv deciziile politice din SUA, cu privire la comunitatea „curcubeu”. Astfel, de Paște, organizația Accept a publicat pe pagina oficială de Facebook un editorial din presa americană, care susține educația LGBT+ în rândul copiilor.
Pagina oficială a organizației LGBT+ nu a publicat niciun mesaj cu referire la sărbătoarea creștină. În schimb, a protestat față de proiectul de lege, promovat de Partidul Republican, prin care se dorește interzicerea propagandei LGBT+ în rândul copiilor. Activiștii de vârf numesc proiectul anti-prozelitism „Don’t Say Gay”.
Prin postarea publicată pe Facebook, Asociația Accept este îngrijorată că inițiativele pentru protejarea copiilor merg înainte, fără obstacole. „’Don’t Say Gay’ a fost doar începutul” este titlul articolului din Them.us, citat de activiștii LGBT+ din România.
„Un articol despre valul de legi anti-LGBTQIA+ din America”, a notat Asociația Accept pe Facebook.
„Proiectul ‘Don’t Say Gay’ din Florida pare că în cele din urmă, a atras atenția asupra crizei legislative care de ani de zile se derulează împotriva persoanelor LGBT+, în special a persoanelor transgender.
Semnată de guvernatorul Ron DeSantis la finalul lunii trecute, proiectul de lege interzice discuțiile despre gen și orientare sexuală în grădinițe, până la clasa a treia și ar putea fi interzise la toate nivelurile de vârstă, în funcție de ceea ce este considerat ‘corespunzător vârstei'”, se arată în articolul citat de Asociația LGBT+ cu sediul în București.
De asemenea, activiștii LGBT+ se arată nemulțumiți de faptul că părinții s-ar putea revolta împotriva propagandiștilor.
„Printre numeroasele măsuri flagrante, acestea oferă putere părinților să dea în judecată districtele școlare pentru încălcări ale legii. De asemenea, se solicită școlilor să notifice părinții cu privire la orice modificări legate de ‘sănătatea sau bunăstarea mentală, emoțională sau fizică a elevului'”, se mai arată în articol.
Olimpia Popa, reprezentant al Alianței Părinților din România, respinge demersurile Asociației Accept. De asemenea, părinții sunt gata să acționeze în instanță dacă propaganda LGBT va continua în unitățile de învățământ.
„Alianţa Părinţilor constată că asistăm la un nou asalt în vederea implementării ideologiei de gen în școală, cu sprijinul activ al Asociației ACCEPT.
În majoritate covârșitoare, părinţii se opun îndoctrinarii copiilor cu aceasta ideologie și își dau seama că aici este vorba despre mult mai mult decât ‘manifestarea întelegerii și tolerantei’ față de anumiți semeni ai noștri; este vorba despre pervertirea minții copiilor.
Încercările de pătrundere în școală au loc de multă vreme și lucrurile se petrec de cele mai multe ori fără știrea și acordul părinţilor. Asociaţii precum ACCEPT, Asociaţia pentru Libertate și egalitate de Gen, Asociaţia MozaiQ, Asociaţia Sexul și Barza, Tineri pentru Tineri, Societatea de Ed Sexuală și Contraceptivă – care nu cu mult timp în urmă a lansat o aplicaţie pentru telefon pe care o pot accesa și minorii și care promovează deschis perversiunile sexuale și ideologia de gen, doresc să ne educe copiii folosind un discurs în care recunoaștem cu ușurinţă clișeele propagandei LGBT”, a declarat Olimpia Popa, pentru RomâniaTV.net.
De asemenea, reprezentantul organizației de părinți avertizează cu privire la tacticile de manipulare a părinților, utilizate de ONG-urile care susțin educația LGBT+.
„Părinţii români sunt, de regulă, manipulaţi pentru că niciodată nu li se expune conţinutul ideologiei de gen, nu li se cere părerea în cunoștinţă de cauză și fără a li se vicia consimţământul. Ideologia de gen folosește un limbaj manipulator și generator de confuzii. Nu li se spune părinţilor, de exemplu, ce înseamnă egalitate de gen, roluri de gen şi stereotipuri de gen.
Dacă ‘egalitatea de gen’ ar însemna doar șanse și drepturi egale pentru femei și bărbaţi, ar fi în regulă; numai că genul nu e tot una cu sexul biologic, ci este definit ca ‘rolul social pe care și-l asumă o persoană’, iar expresia ‘identitate de gen’ se referă la faptul că o persoană se poate simţi femeie sau bărbat indiferent de sexul său biologic.
Părinţilor români nu li s-a spus niciodată că, în ţările în care a fost implementată, ideologia de gen a dus la aplicarea de sancţiuni părinţilor care nu au acceptat să le fie îndoctrinaţi copiii, sancţiuni mergând de la amendă până la pierderea locului de muncă sau închisoare, pe lângă pierderea libertății de exprimare. Toate astea pe lângă efectele dezastruoase asupra copiilor.
Încercările ACCEPT se încadrează într-un curent general la nivel european, în care o contribuție importantă au și europarlamentarii români care fac parte din grupul Renew Europe (n.r. – USR). Poporul român nu i-a mandatat pentru a sprijini îndoctrinarea copiilor si transformarea monstruoasă a societății.
Părinții vor depune la direcțiunea școlilor o notificare pe care noi am formulat-o deja, prin care vor informa școala că nu accepta expunerea copilului, nici în unitatea de învățământ și nici în afara ei, la informații de orice fel specifice educației sexuale pe baza ideologiei de gen, ideologie care nu consideră genul sinonim cu sexul biologic, ci îl consideră un construct social, eligibil și schimbabil, ideologie care deformează ori neagă distincția naturală dintre tată și mamă, bărbat și femeie, băiat și fată. Părinții nu vor accepta participarea copiilor la programele derulate de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, programele Asociației ‘Tineri pentru Tineri’, Proiectul ‘Pentru fete și băieți’ etc
În cazul în care notificarea va fi ignorată, părintele va considera acest lucru ca un act de rea-credință precum și dovada indubitabilă a faptului că se încălcă cu rea intenție dreptul și autoritatea părintească, fapt ce aduce grave prejudicii interesului superior al copilului, iar părintele va acționa în justiție unitatea de învățământ și orice persoane care se fac vinovate de această situație”, a transmis reprezentantul asociației de părinți, pentru RomâniaTV.net.
Sociologul Alfred Bulai avertizează cu privire la agresivitatea ideologiilor LGBT+ și BLM, promovate în societățile contemporane.
„Cu siguranță, aceste ideologii promovate în ultimii ani (n.r. – LGBT+, BLM) au avut mai degrabă rău decât bine, s-a ajuns la o profundă degradare morală. Societatea americană este foarte polarizată. Atât în ceea ce privește aceste probleme, cât și diferențele din sfera economică, între bogați și săraci”, a declarat Alfred Bulai, pentru B1.ro.
Rod Deher, unul dintre cei mai cunoscuți publiciști conservatori din Statele Unite, se declară dezamăgit de propaganda LGBT+, dusă până la paroxism, preluată și în Europa.
„Cred că e foarte dificil pentru România și pentru orice țară din Europa Centrală să-și susțină valorile tradiționale. Adică vedem ce se întâmplă și cu Polonia. Dar chestia e că nu aveți de ales, trebuie să faceți asta.
Dacă sunteți alături de Ungaria, Polonia și orice altă țară care dorește să-și păstreze valorile creștine, atunci Bruxelles-ul va trebui să vă ia în seamă.
Unul dintre lucrurile pe care încearcă să le facă în Vest, mai ales în mass-media occidentală, este să portretizeze România, Ungaria, Polonia, toate țările din Europa Centrală ca fiind înapoiate. Și asta e o propagandă și o minciună, cu scopul de a vă intimida pentru a face ceea ce-și dorește Bruxelles-ul.
Este mult mai mult important să stăm alături de Iisus Hristos decât de Ursula von der Leyen”, a declarat scriitorul, pentru R3Media.