Bărbatul, împreună cu soţia şi copilul, traversau trecerea de pietoni când au văzut o maşină venind cu viteză. I-au făcut semn să încetinească, lucru care l-a scos însă din sărite pe şofer. Trei persoane au coborât din maşină şi l-au bătut pe bărbat până când l-au lăsat lat la pământ.
„Eu am pus piciorul pe trecerea de pietoni şi i-am făcut semn cu mâna să încetinească. Eram împreună cu soţia şi cu copilul şi mi-a fost frică să nu dea peste noi. Într-un final a oprit, fiind foarte supărat că mi-am permis să fac semn să încetinească. Din dreapta şoferului s-a dat jos o persoană. Nu am apucat să pun piciorul pe trotuar că în acel moment a venit, m-a prins de mână şi a început să mă bruscheze şi să îmi aducă injurii. S-a dat jos şi şoferul şi au început să mă lovească cu pumnii, cu picioarele, în cap, în faţă. După alte câteva secunde a venit o a treia persoană şi au început toţi să mă lovească. Soţia şi copilul au început să plângă şi să ţipe. Copilul şi acum are stări emoţionale”, a declarat, la #romanistv#, Tudor Cristian Vasile, victima incidentului.
Soţia şi fetiţa bărbatului au privit neputincioase la scenele de groază.
„M-au pus jos, picioare peste tot, în cap. Am fugit lângă nişte doamne care aveau o tarabă cu flori din piaţă şi ei tot pe mine. Am făcut plângere, aceşti indivizi sunt în arest şi sunt dispus să merg cât mai departe. Doi dintre ei au folosit pumnale, care se consideră arme albe”, a mai povestit bărbatul.
„L-au luat la bătaie şi cu pumnii şi cu picioarele şi i-au scos dinţii din gură”, a relatat şi o femeie, martor la incident.
În tot acest timp, un echipaj de poliţie care se afla în zonă şi supraveghea traficul a privit nepăsător, spun cei care au asistat la ceea ce s-a întâmplat.
„Politistii secţiei 2 Constanţa au depistat trei tineri, cu vârste cuprinse între 19, respectiv 27 de ani, suspectaţi de comiterea infracţiunilor de loviri si alte violenţe”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Constanţa, Anca Chiriţă.
Bărbatul a făcut plângere împotriva agresorilor. Ei au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile.