Daniel Onoriu nu-i iartă pe medicii din cauza cărora era să-şi piardă viaţa. A luat legătură cu cei mai buni avocaţi şi a făcut plângere la Parchet. Pilotul urmează să ceară daune doctorilor care l-au „măcelărit”.
Izabela Onoriu, soţia pilotului, a declarat că urmează un proces complicat şi de durată. Aceasta a precizat că, din fericire, soţul său se simte mai bine de la o săptămână la alta.
“Procesul nu va fi unul ușor. Avocatul Daniel Gaspar a introdus plângere la Parchet. Nu am cerut încă daune. Urmează! Slavă Domnului, Daniel este mai bine, sunt progrese vizibile de la o săptămână la alta”, a declarat Izabela Onoriu, potrivit click.ro.
Reamintim că Daniel Onoriu, în vârstă de 43 de ani, a ajuns, în urmă cu câteva luni, la spital, după o operație pe care a făcut-o în Turcia de mișcorare la stomac. Apoi a ajuns în țară și a început să se simtă foarte rău. Starea lui a început să se agraveze de la o zi la alta, iar medicii au decis să-i inducă coma timp de 55 de zile.
Daniel Onoriu s-a trezit din comă pe 27 ianuarie, iar pe 8 martie a ajuns acasă.
„În urmă cu 99 de zile eram un tip normal, cu vise și speranțe și planuri de viitor. Toată viața am fost activ, sportiv, dar și pofticios. Credeam că doar cele câteva kilograme în plus pe care le aveam erau singura mea problemă și am ales cea mai „simplă” și „la modă” metodă de slăbire: gastric sleeve (n.r. – operație de micșorare a stomacului).
Nici prin gând nu îmi trecea că am să intru în tragedia vieții mele. Am mai trecut prin încercări, dar incomparabil cu această cumpănă. Nu există scară de măsurare sau termen de comparație!”, a scris fostul pilot de raliuri pe pagina sa de Facebook.
Daniel s-a apropiat acum de Divinitate și merge constant la biserică. A început să facă primii pași, dar important este că stă bine din punct de vedere psihic. Rugăciunile îl ajută enorm în această perioadă.