Avocatul lui Năstase: Executarea silită e normală. Dacă nu vor fi respectaţi paşii, vom contesta

Avocatul lui Adrian Năstase, Ioan Cazacu, a declarat vineri, după ce Judecătoria Sectorului 1 a admis executarea silită a fostului premier cu peste 3,3 milioane lei, prejudiciul din dosarul "Trofeul Calităţii", că măsura este una normală la acest moment, însă, dacă nu vor fi respectate etapele legale, o va contesta.
Romania TV
01 feb. 2013, 14:58
Avocatul lui Năstase: Executarea silită e normală. Dacă nu vor fi respectaţi paşii, vom contesta

Ioan Cazacu a spus că decizia Judecătoriei Sectorului 1 reprezintă un prim pas al unei proceduri prealabile „ce se foloseşte în astfel de situaţii”.

Avocatul lui Năstase a menţionat că „este o procedură formală prin care se verifică legalitatea titlului executoriu” şi că aceasta „este valabilă pentru toată lumea implicată în dosar”. „Executorul trebuie să emită nişte somaţii şi să lase timp rezonalbil celor în cauză să zică dacă execută de bună voie sau nu acea obligaţie. Iar după aceea, dacă nu execută de bună voie, fără îndoială că, la un moment dat, o să spună că se începe executarea silită”, a explicat Cazacu.

Apărătorul fostului premier a mai arătat că executarea „se poate începe, în primul rând, asupra bunurilor sechestrate şi abia după aceea să se vadă dacă se acoperă integral creanţa şi dacă poate fi extinsă şi asupra altor bunuri”.

„Este o cale lungă, cu multe proceduri, iar în timpul acestor proceduri persoanele implicate se pot apăra prin diverse contestaţii la executare, deci vom vedea” a mai spus Cazacu, precizând totodată că „executorul are dreptul să execute forţat, să meargă spre o executare silită”.

„Este important să vedem dacă el (executorul – n.r.) respectă legea. Dacă respectă legea, nu avem ce să contestăm. Dacă nu respectă legea, există contestaţie la executare”, a conchis avocatul lui Năstase.

Judecătoria Sectorului 1 a admis, vineri, cererea Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC) de încuviinţare a executării silite a lui Adrian Năstase cu peste 3,3 milioane de lei, prejudiciul din dosarul „Trofeul calităţii”, decizia neputând fi contestată.

ISC a solicitat miercuri instanţei Judecătoriei Sectorului 1 încuviinţarea executării silite a lui Adrian Năstase pentru un prejudiciu de peste 3,3 milioane de lei stabilit în obligaţia fostului premier prin decizia definitivă din dosarul „Trofeul calităţii”.

Solicitarea a fost judecată vineri, instanţa admiţând cererea formulată de un executor judecătoresc în numele ISC. Potrivit deciziei instanţei, această cauză nu are cale de atac.

„Admite cererea de încuviinţare a executării silite formulată de BEJ Timnea Vicenţiu-Pascal împotriva debitorului Năstase Adrian, la solicitarea creditorului Inspectoratul de Stat în Construcţii. Încuviinţează executarea silită ce urmează a se efectua în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, potrivit art. 3711 alin. 3 C.proc.civ., pentru suma de 3.337.452,5258 lei, datorată de debitor în temeiul titlului executoriu reprezentat de Sentinţa penală nr. 176/30.01.2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală în dosar nr. 514/1/2009, rămasă definitivă prin Decizia nr. 160/20.06.2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători în dosar nr. 2470/1/2012, precum şi pentru cheltuielile de executare. Fără cale de atac, conform art. 3731 C.proc.civ.”, se arată în decizia Judecătoriei Sectorului 1.

În 29 ianuarie, ISC a formulat la Judecăroria Sectorului 1 şi o cerere de încuviinţare a executării silite a Dianei Gasparovici, aceasta urmând să se judece în 8 februarie, potrivit site-ului instanţei.

În 20 iunie, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul calităţii”, în care a fost acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD.

Instanţa a decis atunci şi să menţină dispoziţiile sentinţei date de prima instanţă prin care Adrian Năstase, Jianu Irina Paula, Popovici Bogdan, Popovici Marina Ioana, Vasile Mihail Cristian, Diana Gasparovici, SC A Rond SRL (societate a soţilor Popovici), SC Eurografica SRL (firmă lui Vasile Cristian Mihai) sunt obligaţi să plătească despăgubiri civile totalizând 6.481.383 lei (1.451.435 euro).

Diana Gasparovici, care a primit cinci ani de închisoare cu executare, este singurul condamnat din dosar care nu se află în închisoare, ea nefiind găsită de Poliţie.

DailyBusiness
Bucureștenii au spus DA! Ce urmează după validarea celor trei măsuri la referendum
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Andreea Marin a dezvăluit ce se întâmplă cu fiica sa, Violeta. Vedeta este copleșită de emoții!
Fanatik.ro
Ce trebuie să pui pe rafturile de pe ușa frigiderului. Experții au dezvăluit cum să ții alimentele la rece, ca să reziste cât mai mult timp
Capital.ro
Adevărul despre Călin Georgescu. Radu Banciu a explodat: Un legionar putinist
Playtech.ro
Cu cine a votat fiica Elenei Lasconi. Ce a declarat tânăra după ce mama ei l-a întrecut pe Ciolacu în turul I de alegeri
DailyBusiness
Ce opțiuni politice se conturează în turul 2 al alegerilor prezidențiale 2024
Adevarul
„Dacă nu găsim acum soluții și pentru electoratul anti-sistem, va fi și mai rău la viitoarele alegeri”. Avertismentul unui expert în comportament electoral
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Karmen Minune, în brațele unui alt bărbat. Cum s-a afișat
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
kanald.ro
El este Adelin, băiatul de 14 ani care a murit într-un accident teribil în Dolj. Maşina în care se afla s-a răsturnat într-un șanț de colectare a apelor pluviale
Cancan.ro
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
A murit o somitate a României. S-a stins imediat după alegeri. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
StirileBZI
Se dau câte 375 de lei, pe lângă pensie! Decizia se aplică numai în luna decembrie
Prosport.ro
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
stirilekanald.ro
Breaking! Cine era Adelin, puștiul de 14 ani strivit în accidentul de pe DN56
substantial.ro
Dmitri Medvedev avertizează: furnizarea de arme nucleare Ucrainei ar putea declanșa un conflict nuclear
MediaFlux
DOLIU în ROMÂNIA! A MURIT FOSTUL PREȘEDINTE...
Shtiu.ro
Este Călin Georgescu mason? Ce a răspuns la întrebarea: Sunteți mason?
Puterea.ro
Angajaţii unei companii de stat au încasat salarii restante de aproape 30 de milioane de euro